Lege pentru Steaua, nu și pentru Stoica
Mihai Rotaru, șeful Universității Craiova, a făcut recent o plângere la FRF împotriva lui Mihai Stoica, cerând ca acesta să nu mai apară la TV, în calitate de colaborator al unei televiziuni. Federația i-a dat un răspuns lui Rotaru. I-a dat un răspuns penibil, care arată din nou cât de murdar e fotbalul românesc.
Cum Fotbal Club Fcsb a reușit să obțină un egal cu Universitatea Craiova prin golul marcat de un jucător care nu ar fi trebuit să fie în teren (acesta ar fi trebuit eliminat, după o intrare criminală care aproape că a lăsat un adversar desfigurat, în meciul din etapa precedentă), era destul de clar că între cele două echipe vor exista tensiuni. Cum face de obicei, Mihai Stoica s-a folosit de poziția sa de colaborator al postului Orange Sport pentru a face propagandă pentru echipa sa.
L-a ironizat pe Rotaru, a acuzat Craiova că a făcut blaturi și, bineînțeles, a mințit din nou, folosind numele ”Steaua” când s-a referit la echipa pentru care lucrează, în ciuda faptului că există o decizie judecătorească care îi interzice acest lucru. Iar în cazul lui chiar îi interzice, deoarece Stoica este angajat la FC Fcsb.
„Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA să folosească fără consimţământul reclamantei semnele”Steaua”, „Steaua Bucureşti”sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive.”
Decizia din dosarul pentru numele Steaua
Cum era de așteptat, Rotaru i-a răspuns. Dar a mers și mai departe, făcând plângere împotriva sa la FRF. Rotaru și-a motiva plângerea explicând că:
„Niciun conducător de club nu ar trebui să aibă dreptul de a fi angajat, analist al unei televiziuni de sport! Nu e drept față de celelalte echipe, fiindcă tu ai un instrument în plus dacă ești foarte des în emisiuni. Mihai Stoica nu are cum să fie obiectiv în emisiunile în care participă”.
Mihai Rotaru
Are, evident, dreptate. Chiar dacă nu am vorbi despre Stoica, un om care nu prea cunoaște semnificația cuvântului ”obiectiv”, chiar dacă am vorbi despre cel mai civilizat om de fotbal din România, acestuia tot i-ar fi greu să fie corect și obiectiv în fața camerelor, din moment ce o bună parte din veniturile sale vin chiar de la un club de fotbal care participă în Liga 1.
FRF apără din nou FC Fcsb
Așadar, plângerea lui Rotaru este una justificată. Oricum ai privi, când un angajat al unui club are ușa deschisă la o televiziune, unde poate vorbi cât vrea și despre ce vrea, nu ai cum să spui că cuvintele sale nu vor avea un impact. Iar Stoica nici măcar nu se ferește să îi ia apărarea echipei lui, să pună presiune pe arbitri, să pornească conflicte cu alte echipe șamd. În aceste condiții, care a fost reacția FRF?
Conform Gsp, aceștia ar fi spus că: „Legal, noi nu avem posibilitatea să le interzicem oamenilor să semneze contracte cu televiziunile.” Și vedem din nou cum FRF se folosește de legi pentru a proteja FC Fcsbul.
Ca să fie foarte clar. Rotaru a făcut plângere la FRF tocmai pentru că nu a vrut să introducă partea legală în ecuație. Dacă l-ar fi interesat acest aspect, l-ar fi dat în judecată pe Stoica pentru calomnie, jigniri, murdărirea imaginii etc. Rotaru a făcut plângere la FRF tocmai pentru că federația e obligată să asigure funcționarea corectă a fotbalului românesc și să oprească acele cluburi care caută să își creeze avantaje prin metode lipsite de fair play.
Legal, blatul din fotbal nu reprezintă o problemă. Dacă două cluburi fac blat și sunt prinse, pot fi date afară din competiție, dar nimeni nu va face nici măcar o zi de pușcărie (dacă blatul nu a fost făcut pentru a înșela la pariuri). Chiar FRF a recunoscut acest lucru, în cazul Gloriei Buzău, echipă prinsă că a blătuit nu mai puțin de 10 meciuri într-un campionat, în sezonul 2014-2015. Comisia de Disciplină a FRF a dat următoarea decizie:
FRF vs. Gloria Buzău
“Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a clubului Gloria Buzău.
Admite în parte sesizarea Secretarului General al FRF întemeiată pe raportul/memoriul Departamentului de Integritate al FRF.
1. În temeiul art. 60 bis cu aplicarea art. 60 indice 1 alin. 1, art. 61 şi art. 45 din RD al FRF, antrenorul Ion Viorel este sancţionat cu măsura interzicerii oricărei activităţi legate de fotbal pentru o perioadă 2 ani şi o penalitate sportivă de 200.000 lei;
2. În temeiul art. 60 bis cu aplicarea art. 60 indice 1 alin. 1, art. 61 şi art. 45 din RD al FRF, antrenorul Romeo Bunică este sancţionat cu măsura interzicerii oricărei activităţi legate de fotbal pentru o perioadă 2 ani şi o penalitate sportivă de 200.000 lei;
3. În temeiul art. 60 bis cu aplicarea art. 60 indice 1 alin. 1, art. 61 şi art. 45 din RD al FRF antrenorul Marian Roşu este sancţionat cu măsura interzicerii oricărei activităţi legate de fotbal pentru o perioadă de 2 ani şi o penalitate sportivă de 200.000 lei;
4. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Stoicescu Cristian este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 8 luni şi o penalitate sportivă de 30.000 lei;
5. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Sîrbu Dan este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei;
6. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Agache Sebastian este sancţionat cu măsura suspendării pentru 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei;
7. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Dăniţă Iulian este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 12 luni şi o penalitate sportiva de 50.000 lei;
8. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Dumitrescu Claudiu este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 10 luni şi o penalitate sportivă de 40.000 lei;
9. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Ghiţă George-Daniel este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei;
10. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Vlaicu Cătălin Petruţ este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 10 luni şi o penalitate sportivă de 40.000 lei;
11. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Bobe Gabriel este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei;
12. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Dedu Mugurel este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei;
13. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Georgian Marcu este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 12 luni şi o penalitate sportivă de 50.000 lei;
14. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Popescu Nini Adrian este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 2 luni şi o penalitate sportivă de 10.000 lei;
15. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Burlacu Dorin este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei;
16. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Pălimaru Clement este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 10 luni şi o penalitate sportivă de 40.000 lei;
17. În temeiul art. 60 bis din RD al FRF jucătorul Iordache Cristian Alin este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 2 luni şi o penalitate sportivă de 10.000 lei;
18. În temeiul art. 60 bis coroborat cu art. 60 indice 1 alin. 1 din RD al Federaţia Română de Fotbal nu se pedepsesc jucătorii Ghinea Adrian şi Pîrvu Lucian.
Dispune disjungerea cauzei în ce priveşte pe Tulpan Dan preşedintele clubului Gloria Buzău şi pe jucătorul Răduca Adrian, urmând să se constituie alte două dosare.
Dispune disjungerea cererii de suspendare a executării sancţiunilor şi formează un nou dosar.
În temeiul art. 9 din RD al FRF clubul Gloria Buzău este obligat în solidar cu antrenorii şi jucătorii mai sus menţionaţi la plata penalităţilor sportive.
Executorie cu excepţia penalităţilor sportive.
Cu drept de recurs în termen de 2 zile de la comunicarea hotărîrii motivate.
Pronunţată în şedinţă publică azi 25 mai 2016”.
Multe suspendări, multe penalități sportive, dar nicio zi de pușcărie! Legal, cei de la Gloria Buzău nu au pățit nimic. Dar FRF i-a sancționat pentru că au încălcat principiul Fair Play-ului și au afectat integritatea unei competiții. Aceleași lucruri le face și Mihai Stoica, atunci când, din studioul Orange Sport, pune presiune pe arbitri, pune presiune pe adversari, îi atacă pe ceilalți oameni de fotbal, îi dezinformează pe suporteri în ceea ce privește Steaua București și murdărește imaginea clubului Steaua București, club care la rândul său e afiliat la FRF și care ar trebui să fie protejat de federație.
Legal, Steaua București ar trebui primită în Liga 1
Ne-a amuzat folosirea expresiei ”legal”, în explicația dată de sursele din federație ale Gsp. Legal, FRF nu poate nici să îi interzică Stelei accesul în Liga 1. Dar tot o face, prin regulamentele sale.
Steaua Liberă a explicat deja că FRF încalcă legea concurenței prin refuzul de a-i da Stelei licența de Liga 1, pe motiv că nu are una din cele două forme de organizare cerute de federație. Mai mult, FRF încalcă și principiile UEFA și FIFA, care spun că meritul sportiv este mai important ca orice și care, bineînțeles, permit accesul cluburilor organizate precum Steaua în competițiile lor.
Însă, din nou, FRF tot a refuzat să îi dea Stelei licența de Liga 1. A refuzat pentru că așa au trecut în regulamentele lor și pentru că Steaua nu a contestat aceste regulamente. Dar să ne întoarcem la subiectul principal al articolului.
Statutul FRF începe cu acest paragraf:
”FRF împărtăşeşte şi ocroteşte, prin scopul şi obiectivele sale cele 11 valori fundamentale ale UEFA, respectiv: primordialitatea fotbalului; structura piramidală şi principiul subsidiarităţii; spiritul consensului; buna guvernare şi principiul autonomiei; grass roots (fotbal la toate nivelurile) şi principiul solidarităţii; protecţia şi educaţia tinerilor sportivi; integritatea sportului; principiul de fair-play financiar şi legalitatea competiţiilor; importanţa echipelor naţionale şi de club; respectul; modelul sportiv european şi specificitatea sportului.”
Statutul FRF
În textul de mai sus, am îngroșat 5 principii (din cele 11) pe care Mihai Stoica le încalcă atunci când merge la TV pentru a dezinforma și a ataca:
- Spiritul Consensului – Atacurile lui Stoica calcă în picioare acest principiu și fac imposibilă existența oricărui consens în fotbalul românesc. Becali se plânge că echipele de top din prima ligă au ceva cu el, dar refuză să vadă cum propriul lui angajat atacă aceste echipe sau pe angajații lor. Iar FRF face ca Becali.
- Grass roots (fotbal la toate nivelurile) și principiul solidarității – Cum are grijă FRF de echipele de la toate nivelurile (Steaua e în Liga 2) și cum ocrotește ea principiul solidarității, când îi permite lui Mihai Stoica să facă propagandă împotriva Stelei București, să mintă în ceea ce privește identitatea echipei noastre și să dezinformeze fanii?! Răspunsul este că FRF nu are grijă de acest principiu, poe care Stoica îl calcă fără reținere în picioare.
- Protecția și educația tinerilor sportivi – Credeți cumva că tinerii sportivi învață să fie fair play și civilizați, când îl aud pe Mihai Stoica cum se laudă că el e regele ironiilor? FRF, se pare, așa consideră.
- Integritatea sportului – Nimic nu promovează mai puternic integritatea sportului ca Mihai Stoica, atunci când spune la TV că nu e o problemă dacă arbitrul nu elimină un jucător fcsbist care desfigurează un adversar și când mitraliază un alt arbitru, care a acordat corect un corner din care echipa lui Stoica a luat gol. Iar acestea sunt doar exemple din ultima săptămână.
- Respectul – Altă noțiune care îi este străină lui Mihai Stoica.
Avem așadar 5 principii din 11 care sunt încălcate de Mihai Stoica. Și, chiar și așa, FRF tot nu a considerat că acesta greșește. Dar asta nu ar trebui să ne surprindă. Până la urmă, FRF l-a primit înapoi în fotbal pe Mihai Stoica, după ce acesta a fost trimis la pușcărie pentru corupție în fotbal. În caz că ați uitat, Stoica a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru două fapte de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
În 2017, FRF a modificat regulamentul de licențiere, introducând în el articolul prin care un club care vrea licența de Liga 1 trebuie neapărat să fie organizat ca o societate pe acțiuni sau ca o asociație fără scop patrimonial. Acest articol blochează accesul Stelei în Liga 1. Acest articol sărăcește fotbalul românesc, deoarece trimite în Liga 1 echipe cu datorii, fără stadioane, care nu își plătesc jucătorii și care nu investesc în fotbal. Ține în același timp departe de Liga 1 o echipă fără datorii, stabilă din punct de vedere financiar, bine finanțată, cu stadion propriu, cu bază de antrenamente proprie, cu o academie de top, care își plătește fotbaliștii la timp.
Conform FRF, e normal să îi refuze Stelei accesul în Liga 1, în ciuda faptului că echipa noastră și-a câștigat pe teren dreptul de a fi acolo, dar nu e legal să îi interzică lui Mihai Stoica să murdărească imaginea fotbalului românesc. Aceeași federație care îi interzice unui antrenor secund dreptul de a da declarații, pe motiv că e secund, nu poate să îi interzică unui manager să facă același lucru. Ați înțeles cum stă treaba la FRF?
Propunem așadar ca, la următorul meci al naționalei, FRF să îl trimită pe teren pe Mihai Stoica. Doar federația ne-a spus deja că Stoica e mai important ca fotbalul românesc. Cine știe?! Poate va reuși să îi bată de unul singur pe ăia din Andorra și Belarus, echipele cu care România are meciuri în luna martie.
Bine că nu ne mai bombardează cu elucubrațiile-i onanisteul de odinioară al site-ului, ioan. Orice idee, în afară de cele ale lui, este binevenită!
„Marius Lăcătuș: „Pentru mine Steaua e Steaua. Clubul Armatei, din Liga 2”.
Helmuth Duckadam: „Pentru mine cea care nu a retrogradat niciodată”.
Gabi Balint: „Pentru mine Steaua e aia pentru care am jucat și câștigat atunci (n.r. Cupa Campionilor). În ziua de azi e Steaua Armatei”.” Digisport
Vrem Steaua fara iliesxu.
„ANIVERSARE
La mulți ani, Adrian Bumbescu!
Adrian Bumbescu s-a născut în 1960, la Craiova. A debutat în fotbal la Universitatea, a trecut pe la Dinamo, dar gloria a cunoscut-o la Steaua.
Pentru Steaua București a jucat timp de 8 sezoane, din 1984, până în 1992.
Palmaresul său include cinci titluri naționale, patru cupe ale României, dar și o Cupă a Campionilor Europeni(1986) și o Supercupă a Europei(1987).
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986.
Clubul Sportiv Steaua îi urează multă sănătate și numai bucurii!” Steaua Bucuresti.