Avancronică: Steaua București – Petrolul Ploiești
Steaua București – Petrolul Ploiești este unul dintre cele mai interesante meciuri din această săptămână. Un meci care reprezintă lupta pentru promovarea în Liga 1, un meci între două echipe cu nume, un meci pe care presa l-a ignorat în totalitate. Pentru cineva, ar fi un dezastru dacă s-ar duce suporterii la stadion, ca să vadă Steaua București – Petrolul Ploiești.
Pe vremuri, nu conta scorul ( 🙂 ). Astăzi, însă, nu mai putem spune asta. Contează și scorul. Contează chiar pentru ambele. Pentru că promovarea este obiectivul principal atât pentru Steaua, cât și pentru Petrolul. Sigur, echipa din Ploiești are o situație mai bună în clasament, însă nu una atât de bună încât să își permită să trateze cu superficialitate ceea ce cu siguranță va fi un joc foarte dificil, pe un teren unde nu mulți au obținut puncte în acest sezon.
Steaua, bineînțeles, nu își permite pași greșiți. Chiar dacă Concordia are și ea un meci greu, chiar azi, la Hermannstadt, nu înseamnă că băieții lui Oprița pot să ignore o posibilă înfrângere sau chiar un egal.
Militarii au jucat bine etapa trecută, cu Concordia. Au dominat partida și ar fi trebuit să o câștige. Meciul a fost însă decis de o gravă eroare de arbitraj. Steaua ar fi trebuit să primească un penalty, însă arbitrul a fost de altă părere. Meciul Concordia – Steaua s-a terminat astfel 2-2, un rezultat care nu a avantajat pe nimeni.
Petrolul în scădere de formă?
Două victorii și două egaluri a înregistrat Petrolul în acest an. Pentru mulți, probabil că această serie pare una bună. Totuși, pe parcursul acestui sezon, Petrolul și-a obișnuit fanii cu altceva.
16 victorii din 19, în sezonul regulat, cu 1 egal și 2 înfrângeri au făcut că echipa din Ploiești să intre în play-off pe primul loc, la 7 puncte distanță de locul 2. Și poate că exact această diferență mare de puncte i-a făcut pe fotbaliștii petroliști să se relaxeze și să calce greșit în ultimele etape.
În prima etapă din play-off, Petrolul a făcut 0-0 acasă cu U Cluj, principala sa adversară în lupta pentru locul 1. Acum, urmează meciul cu Steaua, în Ghencea.
Echipa folosită de Petrolul cu U Cluj
Petrolul Ploiești: R. Avram – Pashov, Meijers, Huja, Țicu (cpt.) – Cebotaru, Seto – Sr. Pîrvulescu, Tucaliuc (Măzărache 71′), M. Bratu – S. Diarra
Rezerve neutilizate: Moroz – Mih. Constantinescu, Velisar, Boțogan, V. Lică, Jarovic, Cioiu, M. Chindriș
Antrenor: Nicolae Constantin
Steaua are mare nevoie de victorie, din mai multe motive
Bineînțeles, Steaua București are nevoie de victorie în meciul cu Petrolul pentru a se asigura că nu pierde locul 4. Însă acesta nu este singurul motiv. Steliștii sunt nevoiți în aceste zile, din păcate, să demonstreze unei țări întregi că merită în Liga 1. Steaua este singura echipă care trebuie să facă acest lucru.
E nevoită să îl facă din cauza federației. FRF s-a antepronunțat în ceea ce privește Steaua, spunând că echipa noastră nu are drept de promovare. A comunicat acest lucru înainte ca măcar să vadă dosarul de licență depus de Steaua. Nu e asta însă o surpriză. FRF a comis abuzuri la adresa Stelei destul de des în ultimii ani. Din păcate, Steaua trebuie acum să convingă pe teren o țară întreagă că merită în prima ligă. O victorie cu Petrolul i-ar ajuta mult pe băieții lui Oprița.
Echipa pe care Steaua o poate folosi cu Petrolul
Steaua București: Bălbărău – D. Oroian, Beţa, Bactăr, Rob. Neacșu – Ad. Popa, Șt. Pacionel, Bărbulescu (cpt.), St. Drăghici – Buhăescu, Chipirliu
Antrenor: Daniel Oprița
Meciul Steaua București – Petrolul Ploiești va avea loc sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 14:30. Accesul spectatorilor este permis la stadion. Partida va fi transmisă în direct pe Digi, Look și Telekom.
Forza Steaua!
Cu suporterii alături putem obține ceva din acest meci…sper ca jucătorii să se ridice la nivelul suporterilor care vor fi pe stadion..succes baieti
Și iată că am învins! Împotriva dorinței vânduților din presă, care erau foarte îngrijorați în legătură cu posibilitatea de promovare! Superbă galeria, nota 10! Păcat cu conducerea sub orice critică a clubului. Militarii nu au ce căuta la conducerea unui club sportiv! Conducerea militarizată înseamnă mediocritate și zero performanțe. Steaua trebuie să devină a suporterilor!