FRF va primi bani de la stat. Se opresc minciunile despre Steaua?
Nu ați înțeles. Încă nu ați înțeles. Fotbalul românesc e într-o stare atât de proastă, încât doar prin implicarea statului se mai poate salva ceva. Și statul se va implica. Așa a spus ministrul Eduard Novak, care a anunțat că FRF va primi bani de la bugetul statului, pentru ca fotbalul românesc să nu moară. Ce putem spera mai departe? Poate că se vor opri minciunile despre Steaua?
E grav dacă trebuie să intervină statul. Pentru cei care poate că au uitat, cei aflați la conducerea statului român sunt unii dintre cei mai mari incompetenți de pe pământ. Dacă ai ajuns să crezi că doar ei te mai pot salva, e grav rău de tot. Oricum, salvarea asta nu se traduce în management profesionist și soluții reale, ci doar bani. BANI PUBLICI! Dar e normal ca FRF să se îndrepte către banii publici. Banii privați se feresc de fotbalul românesc, care a devenit o gaură neagră extrem de toxică, unde banii doar intră. Așadar, privatul nu e prost ca să investească în FRF. Statul, însă…
Totuși, să nu ne mințim. Nu de proști au ales cei care conduc țara noastră să dea o mână de ajutor federației. O fac din același vechi motiv: vor câștiga și ei ceva. Da, fotbalul românesc e în prăpastie. Și da, trebuie salvat. Însă singurii care chiar îl vor salvat sunt suporterii. Cei care au mai rămas.
FRF primește bani de la stat pentru prima dată în istoria sa de 20 de ani
FRF se laudă că a luat ființă la 1909. E o minciună. O variantă de FRF a apărut atunci. Actuala FRF a fost înființată în 2002. În istoria sa de 20 de ani, federația nu a primit niciodată bani de la stat. De ce?
E o întrebare bună. Răspunsul e simplu: banii de la stat vin cu anumite obligații. Și nu ne referim aici la obligațiile care îi fac să zâmbească pe toți politicienii români, ci la obligații care țin de transparență, corectitudine etc. Când iei bani de la stat, nu e la fel de ușor să-i faci nevăzuți și să îi teleportezi în propriul buzunar. Așa că e ușor de înțeles de ce FRF s-a ferit de banii publici în toți acești ani. Doar că se pare că a ajuns și cuțitul la os. Ghinion, cum ar spune și domnul președinte!
Salvatorul Eduard Novak
Sunt multe lucruri de spus despre Eduard Novak. Cele mai multe sunt negative. Trebuie însă să îi recunoaștem un merit. Dintre toți cei care au ocupat funcția de ministru al sportului în ultimele decenii, Novak este de departe cel mai activ. Omul se învârte bine de tot.
S-a duelat cu Ana Maria Popescu, s-a legat de delegația olimpică, a vorbit despre stadioane, despre Steaua. Săptămâna asta, a fost la discuții cu FRF:
Dacă nu știați, obiectivul ministerului sportului este să se bage în fotbal
Băiatul nostru a postat din nou bilingv, așa cum îi place lui. Nu în română și engleză, ca să priceapă tot globul, ci în română și maghiară, ca să priceapă 2 țări. Dacă le-o interesa, bineînțeles. Deși probabil că nu le interesează. Nu ar avea de ce. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim atenți la ceea ce a spus Eduard Novak:
”Întâlnirea de astăzi, cu reprezentanții Federației Române de Fotbal, a avut ca obiectiv restablirea a ceea ce apreciez că ține de normalitate, în raport cu obiectivele ministerului, dar și ale sportului, în general. Pentru prima dată, Ministerul Sportului va acorda finanțare acestei federații, în aceleași condiții aplicabile tuturor celorlalte. Este un pas important în reclădirea relației instituționale, dar mai ales o investiție în viitor. În toate ramurile și disciplinele sportive trebuie construită baza de selecție, iar fotbalul este unul dintre sporturile iubite, importante, în care România a avut rezultate notabile multă vreme și pentru care există un mare potențial. Printre obiectivele noastre prioritare în acest an se află finanțarea academiilor de fotbal pentru copii și juniori, iar printr-o relație corectă și funcțională cu FRF, rezultatele pot fi cele pe care ni le dorim cu toții.” – Eduard Novak, ministrul sportului
Așadar să nu îi mai auzim niciodată pe marii experți ai fotbalului românesc, experți care ne-au tot repetat în ultimii ani că banii publici nu au ce căuta în fotbal. Oricum vorbeau prostii, că doar majoritatea echipelor de fotbal din România sunt finanțate de primării, consilii locale și județene. Dar măcar acum a zis-o și ministrul. Chiar din prima frază.
Obiectivul ministerului sportului este să creeze o legătură cu FRF, adică să își întindă umbra și asupra fotbalului.
”Pentru prima dată, Ministerul Sportului va acorda finanțare acestei federații, în aceleași condiții aplicabile tuturor celorlalte.” Și parcă simți bucuria din degetele lui Eduard Novak, când citești ce a tastat. Este o investiție în viitor, zice el. O fi. Dar de ce vorbește un reprezentant al statului despre viitor? Statul român nu e capabil să facă un drum care să reziste mai mult de o iarnă. Acum trebuie să credem că va ridica din mormânt fotbalul românesc?
Asocierea FRF – Ministerul Sportului e o veste bună pentru Steaua
Oricum, nu asta îi interesează pe ei. Și, fie vorba între noi, asta nici nu contează. Cel puțin nu pentru noi. Pentru noi, steliștii, asocierea FRF – Ministerul Sportului e o veste bună. Stați! Nu vă grăbiți! E o veste bună în teorie. Că s-ar putea să nu rezulte nimic de acolo.
Dar și dacă nu se opresc presiunile venite din toate direcțiile, pentru ca Steaua să se dea la o parte și să lase FC Fcsb să îi fure identitatea, și dacă nu se opresc minciunile cum că Steaua nu poate promova în Liga 1, și dacă nu se modifică legea sportului, un lucru tot se va schimba. De acum, adică din momentul în care în contul FRF va intra primul leuț public, nimeni nu va mai putea ataca Steaua pe motiv că e club finanțat de stat.
În acel moment, tot fotbalul românesc va fi finanțat de stat. Și asta oficial! Neoficial e deja finanțat de stat în proporție de 90%.
Așa, vom scăpa poate de marii salvatorii ai banului public, adică de ăia care ne spuneau că nu e normal ca Steaua să joace în Liga 1, pentru că primește bani publici de la MApN, nu ca FC Voluntari, care primește bani publici de la primăria Voluntari. Nu vom mai auzi, poate, cum stadionul Stelei trebuie dat și FC Fcsbului, pentru că e din bani publici. Nu vom mai auzi nici discursurile plângăcioase despre privații care se chinuie să bată statul.
Măcar o parte din minciunile despre Steaua se vor opri. Din păcate, noi, steliștii, nu ne permitem luxul de a fi optimiști și de a crede că toate minciunile vor dispărea. Unele vor continua, din păcate. Pentru că fotbalul încă nu e al nostru. E tot al lor. Și chiar dacă îl vor ține pe linia de plutire cu banii noștri, e greu de crezut că ne vor acorda respectul pe care îl merităm.
Până la urmă, dacă FRF chiar dorea să salveze fotbalul românesc, începea prin eliminarea marilor corupți din competițiile sale. Ei, însă, sunt tot acolo. Iar acum sunt acolo pe bani publici.
În lumea nouă în care vom intra, pregătirea, inteligența, priceperea, rațiunea nu vor mai conta absolut deloc. Vor conta doar politicienii și ziariștii, noua pătură conducătoare a statelor neobolșevice.
Acum FRF ori schimba regulamentul ori își mută toate echipele din prima divizie in divizia B:))
@Ur
Da, ai mare dreptate! Și să nu uităm, să mărească numărul de echipe din divizia B la oricât de multe, astfel încât DC Dinamo 1948, acest demn FCDB, continuatoarea tradiționalelor derbiuri cu FCSB, să nu retrogradeze niciodată în divizia C!
Ca o concluzie, nu există indivizi mai proști decât securițștii! Că sunt în politică, în sport sau oriunde altundeva, prostia lor incomensurabilă este sinonimă cu DEZASTRUL!