Ce a însemnat Marcel Răducanu pentru fotbalul românesc

Despre Marcel Răducanu se pot scrie romane întregi. Un stelist 100%, un fotbalist de clasă mondială, un mare om de fotbal, acesta a însemnat enorm pentru fotbalul românesc, atât de mult încât comuniștii au căutat să-l elimine din istorie, după ce a fugit din țară. Astăzi e ziua sa. Marcel Răducanu împlinește frumoasa vârstă de 67 de ani.

Noi, steliștii, îi urăm un călduros ”La mulți ani”, îi dorim multă sănătate și îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru Steaua și fotbalul românesc.

La mulți ani, Marcel Răducanu!

Marcel Răducanu a fost dovada că în România chiar se juca fotbal

Să revenim însă la întrebarea noastră. Ce a însemnat Marcel Răducanu pentru fotbalul românesc?

Legendă

În primul rând, Marcel Răducanu a însemnat legendă! Dar nu vorbim aici despre faptul că a devenit o legendă a Stelei și a Borussiei Dortmund. Asta e partea pe care o cunosc toți românii care cunosc fotbal. Ce nu știu mulți e că el a dat naștere la multe legende care fac astăzi fotbalul românesc mai frumos.

De la poveștile (adevărate) în care Marcelino al nostru dribla toți adversarii de pe teren, la duelurile cu Dinu și Dinamo, la întâlnirea cu marele Cruyff, la fuga care i-a lăsat mască pe toți securiștii din România comunistă, la stopurile făcute cu scrumiere, toate acestea au făcut ca fotbalul românesc să aibă un gust special. Da, se poate spune că Marcel Răducanu a fost unul dintre cei care i-au dat gust fotbalului nostru. Sare, piper și mirodenie fără de care astăzi nu am putea trăi, fără de care nu am mai vedea fotbalul românesc așa cum îl vedem acum.

Victorie a fotbalului împotriva tiraniei

Iubitorii fotbalului românesc știu că Marcel Răducanu a fost premiat cu premiul de ”Cel mai bun fotbalist român al anului 1980”. După ce a fugit din țară, acest premiu i-a fost retras de către comuniști. Nu a fost însă retras printr-un comunicat oficial, așa cum s-ar proceda astăzi. Premiul de cel mai bun fotbalist român i-a fost retras lui Marcel Răducanu în cel mai pur stil stalinist.

Fostul nostru mare fotbalist a fost șters din istoria fotbalului românesc. Da, șters. Securiștii au căutat să șteargă orice urmă de-a sa, să facă în așa fel încât nimeni să nu știe că în România a jucat vreodată un fotbalist cu numele Marcel Răducanu. Cel puțin au încercat, pentru că nu le-a mers.

Prin tot ceea ce a realizat în sportul românesc, Marcel Răducanu a călcat în picioare eforturile securiștilor. A fost, dacă vreți, o dovadă că sportul românesc și-a recuperat independența pe care o avea înainte de 1945, că nu mai depindea de un regim dictatorial și că a reușit chiar să învingă acest regim.

Marcel Răducanu le-a dat o lovitură puternică comuniștilor români, atunci când a fugit din țară. Le-a arătat că puterea lor nu mai e absolută. Le-a arătat că, oricât și-ar dori, nu pot controla fotbalul și în niciun caz nu pot controla sufletele oamenilor. Pentru că, în ciuda tuturor eforturilor securiștilor, Marcelino a rămas în sufletele steliștilor și după ce numele său a fost șters din istoria scrisă a fotbalului românesc. N-a putut să fie șters din amintirile sutelor de mii de oameni pe care Marcel Răducanu i-a încântat de fiecare dată când a pășit pe gazon.

O confirmare a valorii fotbalului românesc

Poate mai mult ca orice, Marcel Răducanu a însemnat o confirmare a valorii fotbalului românesc. Stelistul nostru a demonstrat că fotbalul românesc are valoare. I-a demonstrat lumii întregi. Înainte de Steaua 86, înainte de Dinamo, cu a sa semifinală, înainte de Craiova, cu al său sfert.

La începutul anilor 80, Marcel Răducanu era una dintre cele mai mari stele ale României, un fotbalist cunoscut în toată țara, o vedetă cum azi e numai Hagi. Viața lui în România a fost una bună. Nu a dus lipsă de nimic, a fost iubit de oameni, respectat. A ales însă să plece. A făcut-o pentru fotbal. Pentru fotbalul pe care îl juca el.

Putem spune că Marcel Răducanu a fost ales de zeii fotbalului românesc și trimis într-o misiune, ca să arate lumii că în România se joacă la un nivel extrem de înalt. Iar Marcelino nu a dezamăgit. Ajuns la Borussia, i-a făcut și pe germani să se închine la el exact așa cum o făceau românii. Da, a lăsat cu gura deschisă o națiune fotbalistică obișnuită deja cu vedete de mare clasă: Beckenbauer, Schumacher, Matthaus, Muller, Rummenigge și mulți alții. Marcel Răducanu și-a făcut loc printre ei, intrând în istoria fotbalului german, cu aceeași ușurință cu care trecea de adversari în derbyurile Steaua – Dinamo.

Marcel Răducanu a făcut ceea ce n-au putut să facă Dobrin și mulți alți fotbaliști români, ceea ce nu au fost lăsați să facă. S-a dus afară și a arătat că fotbalistul român nu e cu nimic inferior fotbalistului vestic. A jucat, a făcut spectacol, a progresat ca fotbalist și a devenit și mai mare, ajungând legendă într-o nouă țară. S-a dus și a arătat că în România se joacă fotbal. Și dacă vesticii ar fi fost mai atenți la Marcelino, poate că nu i-ar fi surprins Steaua București în 1986. Ghinionul lor, norocul nostru.

Răducanu – Hagi, marea pierdere a poporului român

Succesul înregistrat de Marcel Răducanu în fotbalul vestic a făcut ca drumul fotbaliștilor români către marile echipe europene să fie mult mai ușor. Hagi, Popescu, Petrescu, Lăcătuș, Balint și mulți alții au profitat de munca lui Marcelino, care le-a arătat străinilor că nu riscă nimic dacă se orientează către fotbaliști români.

Însă noi, românii, am pierdut foarte mult. Am pierdut posibilitatea de a-i vedea pe Marcel Răducanu și Gică Hagi jucând împreună, în aceeași echipă. Acest lucru s-ar fi putut întâmpla, la mondialul din 1990, însă nu a fost să fie. Chiar Marcel Răducanu a povestit:

„Este adevărat… Eu nu am jucat niciodată în viaţa mea la nici un turneu final, iar lucrul ăsta e marele meu regret din cariera de jucător. Dar în 1990 s-a luat în calcul să particip la Campionatul Mondial din Italia. Le vremea respectivă aveam 35 de ani şi jucam la FC Zürich. Am fost sunat de nea Imi şi am fost chemat la un turneu la München al echipei naţionale. Am făcut câteva antrenamente, i-am spus în faţă lui nea Imi că este o onoare pentru mine să fac parte din lotul României la un turneu final şi nu am pretenţia să fiu titular. Nici nu pusesem umărul la campania de calificare.

Am discutat bărbăteşte şi despre situaţia mea. Eu fusesem condamnat înainte de ’90 la 5 ani şi 8 luni de închisoare. Trebuia ştearsă cumva condamnarea asta. A rămas să se rezolve şi să aştept convocarea, dar aceasta nu a mai venit. Ulterior, am aflat că nu mă doreau în preajma lor jucătorii cu ştate vechi de la echipa naţională, cei care duseseră greul campaniei de calificare.”

Păcat, mare păcat! Românii chiar ar fi meritat să îi vadă jucând împreună pe acești doi imenși fotbaliști.

O școală specială de fotbal, unde șlefuiește tinerii fotbaliști

Astăzi, Marcel Răducanu are propria sa școală de fotbal în Germania. Nu este însă o școală de fotbal obișnuită. Marcel Răducanu nu produce fotbaliști pe bandă rulantă, pentru a-i vinde la echipe care nu-și cresc fotbaliști.

Școala celui poreclit Zoro, Samantha sau Iosefini este una specială. Acolo, Marcel Răducanu lucrează individual cu toți cei care se înscriu la cursurile sale. Are grijă de fiecare în parte. Nu îi învață fotbal, îi învață să fie fotbaliști. Le îmbunătățește calitățile, le dă sfaturi pentru ca aceștia să poată progresa, îi perfecționează.

Marcel Răducanu dă mai departe ceea ce i-au dat lui zeii fotbalului.

La mulți ani, Marcel Răducanu!

Photo credit: Clement Peter

Mai jos, puteți asculta un interviu realizat de Steaua Liberă cu marele Marcel Răducanu în 2020.