Sevilla, atât de departe

Astăzi se împlinesc 35 de ani de la nașterea fotbalului românesc. Da, fotbalul românesc s-a născut cu adevărat la data de 7 Mai, în 1986. S-a născut când, la Sevilla, Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni.

A existat fotbalul românesc înainte de data de 7 Mai, 1986? A existat, dar doar pentru noi. Pentru alții, pentru străini, acesta nu a existat. A fost mai degrabă o nălucă, ceva ce vezi cu coada ochiului, dar care dispare imediat ce îți îndrepți privirea spre el. Așa a fost fotbalul românesc până în acea seară de 7 Mai.

Și ce s-a întâmplat în acea seară de 7 Mai? Atunci, la Sevilla, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán, un grup nu foarte mare de sportivi, antrenori și oameni de fotbal români au tras cel mai puternic semnal de alarmă. Câștigând Cupa Campionilor Europeni, Emeric Ienei și băieții lui le-a arătat tuturor, europenilor, africanilor, asiaticilor, americanilor de sud si de nord, australienilor și extratereștrilor că o nouă națiune fotbalistică a apărut pe lume.

Ion Alecsandrescu – Emeric Ienei – Puiu Iordănescu – Tudorel Stoica – Ladislau Boloni – Marius Lăcătuș – Gabi Balint – Victor Pițurcă – Mihail Majearu – Lucian Bălan – Ilie Bărbulescu – Adrian Bumbescu – Miodrag Belodedici – Ștefan Iovan – Helmut Duckadam – Dumitru Stângaciu – Marin Radu II – Anton Weissenbacher – Constantin Pistol

Aceștia sunt eroii din a căror voință a ajuns Cupa Campionilor Europeni la București. Fără ei, n-am fi avut-o. Fără ei, n-am fi avut nici fotbal.

Din păcate, progresul fotbalului românesc nu a mai continuat. Aceea a fost și prima, dar și ultima generație de campioni adevărați. Performanțele lor nu au mai putut fi repetate. Chiar mai rău, fără ei, fotbalul românesc, în loc să urce, a coborât.

Performanțele s-au dus. S-a dus spectacolul. Cu trecerea anilor s-a dus chiar fotbalul, furat de niște hoți pentru care 7 Mai 1986 nu înseamnă nimic. Cel mai rău, s-au dus chiar și unii din eroii de la Sevilla. Lucian Bălan și Ilie Bărbulescu ne-au părăsit mult prea repede. Acum îi plângem și ne pare rău că nu i-am cinstit cât au fost în viață. Ar trebui mai bine să învățăm din greșeli, nu să plângem. Ar trebui mai bine să îi cinstim cum se cuvine pe cei care au făcut ceva pentru fotbalul românesc.

Steliștii se odihnesc, după meciul vieții lor.

Ar trebui să ne străduim să readucem fotbalul românesc la un nivel acceptabil. Acceptabil pentru ei, cei de la Sevilla, nu pentru noi, care credem că înțelegem acest sport, dar care de fapt nu pricepem nimic.

Nu pricepem. Dacă am fi priceput, un club ca Steaua București, cel mai important din România, nu ar fi astăzi în Liga 3. Și, ca să înțelegeți mai bine, problema nu e că Steaua e în Liga 3, doar și alte cluburi mari din Europa au trecut prin perioade mai dificile. Problema e că Steaua e în Liga 3 pentru că acolo au vrut unii să ajungă. Acei unii care au furat fotbalul, au furat performanța, au furat chiar și identitatea celui mai important club din România.

Clubul nostru e astăzi jucăria unora. Cândva, Steaua București se juca cu adversarii săi. Ca șoarecele și pisica. Le arăta mingea, le arăta poarta, le arăta și cum le dă gol și le distruge visele și speranțele. Iar astăzi…

Unde am ajuns astăzi? Cât de departe am ajuns astăzi de momentul Sevilla? Se împlinesc 35 de ani dar par 3500. Căderea, nu doar a Stelei, ci a întregului fotbal românesc, s-a întâmplat mult prea repede. Și am fost atât de sus!

Ar trebui să ne rușineze. Această involuție ar trebui să ne rușineze. 7 Mai 1986 ar trebui să ne rușineze. Acel mare succes arată cât de mult am greșit noi, ce generații de ratați am produs noi. Pentru că acesta este rezultatul fotbalului românesc din mileniul trei: fotbaliști ratați, fotbal penibil, stadioane goale, performanțe inexistente.

Și am plecat de la o câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni!

Iertați-ne, eroi de la Sevilla!

Iartă-ne, nea Imi! Iartă-ne, căpitane Tudorel! Iertați-ne Lăcă, Gabi, Piți și ceilalți! Iertați-ne!

Nu am putut să clădim pe fundația pe care voi ne-ați oferit-o. Nu am putut să ducem mai departe fotbalul românesc. Eșecul este al nostru și doar al nostru. Pe voi nu v-a atins și nu vă va atinge niciodată. De asta o să ne asigurăm. Cu asta sigur nu o să o dăm în bară.

La 35 de ani de la Sevilla, vă sărbătorim pe voi, sărbătorim succesul vostru, dar doar atât. Noi, din păcate, nu avem performanțe pe care să le numim ale noastre și cu care să ne mândrim.

Cupa Campionilor este la București!

Dar poate că vor veni vremuri mai bune. Trebuie să vină. Vor veni.

Așa cum Lăcătuș a trebuit să înscrie, în acea seară magică, așa trebuie și noi să ne revenim.

Steaua București trebuie să revină în Liga 1 și pe prima scenă a fotbalului mondial. Fotbalul românesc trebuie să își arate din nou fața în lume.

Trebuie să se întâmple. Pentru binele fotbalului nostru, pentru binele nostru.

La 35 de ani distanță, ne-am îndepărtat deja prea mult de Sevilla. Dacă ne îndepărtăm și mai mult, riscăm să nu o mai găsim niciodată!

Haide, Steaua București!

7 Mai este ziua neoficială a Stelei București. O sărbătorim în fiecare an și chiar avem de ce. Mizeria în care a ajuns astăzi fotbalul românesc nu doar că ne dă voie, chiar ne obligă să sărbătorim realizările acestor giganți care, la Sevilla, au îngenuncheat fotbalul european.

O sărbătorim pentru că 7 Mai 1986 înseamnă Steaua București. Asta este Steaua. Asta e esența Stelei. Lupta, victoria, performanța, aceste valori ne definesc. Mai rapid, mai sus, mai puternic.

Așa că, haide, Steaua București! Pentru 7 Mai, pentru Cupa Capionilor Europeni, pentru eroii de la Sevilla, haide, Steaua!