Steaua mea

”Steaua mea”, ”Steaua noastră”, ”Steaua cuiva”, acestea sunt expresiile cel mai des întâlnite în discuțiile despre Steaua București. Nu există individ care să nu vrea să își însușească Steaua. Totuși, clubul nostru are un singur stăpân: statul român.

Trăim într-o lume care se schimbă foarte repede. Putem spune că se adaptează. Acum, datorită ușurinței cu care putem comunica cu oricine, oriunde, oricând, și datorită capitalismului, spiritul de afacerist este mai dezvoltat ca oricând. Acest lucru se vede și în ceea ce privește întreprinzătorii, dar și în ceea ce privește consumatorii.

Consumatorul din ziua de azi nu mai are răbdare, nu se mai mulțumește cu puțin. Consumatorul de azi vrea bunuri personalizate, făcute special pentru el. Se așteaptă să le primească iar cei mai mulți întreprinzători au grijă ca acest lucru să se și întâmple.

Asta este un lucru bun din numeroase motive. Dar are și o parte mai puțin bună. Obișnuit să primească întotdeauna exact ceea ce vrea, consumatorul tinde să devină tot mai egoist, să se vadă drept stăpân nu doar peste produsul cumpărat ci peste compania care produce respectivul produs. Și nu trebuie să vă surprindă dacă aflați că acest tip de comportament este prezent chiar și în sport.

„Nu mă interesează că deranjez pe cineva. Steaua e echipa care joacă pe stadionul mare din Ghencea și echipa care e în Liga 1. Steaua e echipa la care veneau 20 și ceva de mii de suporteri. Pentru mine, aceea este Steaua! 

Deocamdată, nu avem echipă care să corespundă acestor criterii și sunt confuz. Aduceți-vă aminte că jucam cu Poli Iași cu 20 și ceva de mii de spectatori. S-a creat această confuzie din partea ambelor părți, iar noi, suporterii, avem de suferit”, a afirmat Sorin Paraschiv, la Radio Gold FM. 

Paraschiv a ajuns în Ghencea la 11 ani, în 1992. A jucat la Steaua încă 11 ani, până în 2003. Apoi a trecut la FC Fcsb. Paraschiv știe că a trecut la o altă echipă. A fost acolo doar când a semnat un contract nou, cu un club nou. Că el nu vrea să se întrebe de ce a semnat un contract cu o entitate nouă, dacă acea entitate era aceeași cu care avea deja contract, asta ține tot de acest tip de comportament despre care am vorbit până acum.

Obișnuiți să primim tot ceea ce vrem, tindem să sărim cu vederea multe detalii importante. Până la urmă, dacă nu ne afectează pe noi, atunci aceste detalii nu sunt importante.

Paraschiv refuză astăzi să recunoască că a jucat la altă echipă. E problema lui. Refuză însă să accepte realitatea, doar pentru că aceasta nu coincide cu punctul său de vedere. Și totul ar fi în regulă, dacă Paraschiv nu s-ar da drept suporter.

Dar e de înțeles. Fost fotbalist, probabil că Paraschiv nu știe ce înseamnă să fii suporter. A fi suporter înseamnă a pune echipa înainte de orice, nu de a te pune pe tine înaintea echipei. Criteriile trasate de Paraschiv cad așadar.

Ca să fie Steaua, Steaua nu trebuie să îndeplinească niciun criteriu pe care-l vrem noi, pe care-l vrea Paraschiv sau pe care-l vor alții. Steaua există, iar un suporter adevărat o acceptă așa cum e, în Liga 3, jucând pe un mini-stadion, unde nu încap 20 de mii de oameni.

Și noi ne dorim ca Steaua București să joace în Champions League. Ea nu poate însă să joace acum în Champions League. Și noi ne dorim să o vedem pe un stadion plin cu zeci de mii de oameni. Nu poate. Stadionul Steaua nu este încă deschis pentru public. Suporterul nu trebuie neapărat să accepte aceste situații mai puțin plăcute. Trebuie însă să le înțeleagă.

Suporterul trebuie să strângă din dinți și să și sufere puțin. Asta înseamnă să fii suporter. Echipa e la greu, dacă ești suporter ești cu ea și la greu. Pentru că dacă Paraschiv nu reușește să vadă Steaua București acum, când joacă în Liga 3, cu 2000 de oameni la stadion, poate că nu ar trebui să o vadă nici când va juca în Liga 1, cu 20 de mii de oameni în tribune. Nu merită să o vadă. Niciunul din suporterii care se pun pe ei înșiși înaintea Stelei nu merită.

E excelent că trăim într-o lume unde avem acces rapid la tot ceea ce ne place. Trebuie însă să ne vedem și lungul nasului. Dacă hanoracul pe care ți l-ai luat recent sau contul pe care ți l-ai deschis pe Netflix par să fie exact făcute pentru tine, nu înseamnă că Steaua București trebuie să se adapteze și ea la nevoile tale.

Steaua București e clubul acela pe care-l știi de zeci de ani, cu sediu pe bulevardul Ghencea, la numărul 35, cu tricourile acelea în roșu și albastru, cu emblemele acelea pe care le recunoști peste tot și așa mai departe. Acceptă asta, dacă ești stelist. Dacă nu, caută-ți alt club!