Avancronică: Metalul Buzău – Steaua București
Anul fotbalistic se apropie rapid de sfârșit pentru Steaua București. Mâine va avea loc ultima etapă din acest tur de campionat și penultimul meci al anului. Steaua va face deplasarea la Buzău, pentru a juca împotriva echipei Metalul Buzău.
Din păcate, Steaua vine după al doilea eșec al acestui an, un 0-0 făcut acasă împotriva modestei CS Tunari. Băieții lui Oprița sunt astfel obligați să câștige meciul de la Buzău.
Pe hârtie, Metalul e victimă sigură. Buzoienii ocupă locul 5 în campionat, cu 11 puncte. Au înregistrat 3 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri, având un meci mai puțin jucat. În ciuda eșecului de etapa trecută, Steaua a rămas pe prima poziție în campionat, având 22 de puncte, din 24 posibile, cu 18 goluri marcate și 4 primite.
Metalul Buzău nu trebuie însă subestimat. Steaua trece printr-o perioadă grea, cu o formă foarte slabă a jucătorilor. Schimbările dese făcute de Oprița în primul 11, dar și problemele cauzate de coronavirusul chinezesc au reușit să destabilizeze echipa și chiar să strice relațiile de joc. În același timp, forma slabă a atacanților steliști ar trebui să îi îngrijoreze pe cei de la conducere. Antohi și Răsdan nu mai marchează la fel de mult ca anul trecut, Chipirliu nu poate nicicum să revină la forma care l-a făcut golgeter al Ligii secunde, iar Elek nu a fost oricum niciodată vreun mare marcator, rolul său în atac fiind mai degrabă ca jucător de susținere, care să le ofere spații și pase coechipierilor.
Astfel, Steaua, care ne-a obișnuit în ultimii ani cu câte 50 de goluri marcate pe tur de campionat, are acum o medie de puțin peste 2 goluri marcate pe meci. Nu este o statistică rea. Ar putea fi considerată chiar foarte bună, mai ales într-o ligă superioară, însă în Liga 3 nu este destul pentru a înlătura orice fel de griji.
Cu Metalul Buzău, Steaua trebuie să se repună pe picioare. Trebuie să câștige meciul la un scor ridicat, pentru a arăta din nou că e favorită la promovare.
Echipa probabil: Ștefan Mușat – Antonio Vlad, Wallace, Dean Beța, Adrian Ilie – Liviu Băjenaru, Valentin Bărbulescu – Florin Răsdan, Rareș Enceanu, Alexandru Zaharia – Andrei Antohi
Partida de mâine nu este prima întâlnire dintre Steaua și Metalul Buzău din acest an. Cele două echipe au jucat un meci amical în februarie. Metalul Buzău a condus la pauză cu 1-0, însă Steaua a revenit puternic în repriza secundă, învingând cu 5-1.
Meciul Metalul Buzău – Steaua București va avea loc sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 14:00. Partida va fi transmisă live pe Steaua TV.
Forza Steaua!