Când minte Becali și când spune adevărul?!
Discuțiile din ultima vreme ne-au adus în atenție un articol vechi, din 2005. E vorba de o declarație dată de Becali, una care spune foarte multe astăzi, dar care atrage și o întrebare foarte importantă: Când minte Becali și când spune adevărul?
În noiembrie 2005, Becali era în plin război cu Sebastian Bodu. Acesta din urmă încerca să recupereze datoriile de 13 milioane dolari pe care non-profitul AFC Steaua București le avea față de stat. Becali ocupa atunci poziția de vice-președinte al acestui nonprofit, cu Teia Sponte ca președinte. Folosindu-se de aceste poziții, cei doi nu doar că au pus bazele Fotbal Club Fcsb, dar au și pornit o primă campanie de bătaie de joc în ceea ce privește marca Steaua.
Ca să îi dea legitimitate echipei sale, vicepreședintele AFC Steaua București, Gigi Becali, îi cesiona președintelul SC Fotbal Club Steaua București SA, Gigi Becali, marca pe care nonprofitul o folosea cu acordul clubului Steaua. Așa a ajuns nou-înființata SC Fotbal Club Steaua București SA, care azi poartă numele de Fotbal Club Fcsb SA, în atenția lui Sebastian Bodu.
Acesta și-a dat seama de importanța și de valoarea mărcii Steaua, pe care o evalua la 100 milioane de euro. Neștiind însă că aceasta nu aparține AFC-ului, s-a dus după societatea lui Becali, cerând ca aceasta să plăteasca datoriile nonprofitului, dat fiind faptul că folosea aproape gratuit (Becali plătea către AFC 10 milioane lei vechi pentru a folosi – Adică 1000 RON) această marcă.
Bodu a blocat conturile lui Becali. Acesta din urmă a dat marca înapoi AFC-ului și a acționat prin singurul mod pe care îl știe: a ieșit în presă și a făcut scandal.
La 1 noiembrie 2005, Becali a declarat:
„Sebastian Bodu a zis că marca Stelei valorează o sută de milioane de dolari. Printr-un contract de cesiune, am cedat marca Steaua vechii asociaţii care este debitoare la stat.
În acest moment vechea societate nu mai este insolvabilă, deoarece are această marcă. Am renunţat şi la istorie, şi la tradiţie, la tot. Am înregistrat acest contract de cesiune la Administraţia Finanţelor Publice, sector 6.
Acum Bodu poate să o scoată la licitaţie să o vîndă şi să-şi recupereze datoria de care spune el. Din moment ce Bodu a spus că am luat eu tradiţie şi istorie, eu îi zic acum: «Ia-o, vinde-o şi ia-ţi banii». Dacă vor să schimb şi culorile, o să le schimb, dar poate o să particip şi eu la licitaţie, poate dau eu 20, 30 sau 90 de milioane. Oricum Ministerul de Finanţe îşi ia zece milioane cît este datoria, iar restul de 40 sau cît o fi intră în asociaţie.
Ministerul de Finanţe să vîndă această marcă sau poate o ţine şi îşi face echipă mîine, poimîine. Suporterilor le spun: «Am venit cu bună credinţă, ei ştiu acest lucru, dar trebuie să îmi salvez familia. Se poate spune că bat în retragere, eu am ridicat mîinile. Ne-am bătut pe Steaua şi uite că le-am dat-o». Nici nu mai trebuie să fie proces, pentru că vechea asociaţie, care este datoare, are acum un activ patrimonial de o sută de milioane de euro. Acum să-l vîndă cei de la finanţe şi să îşi ia banii. Sechestrul de pe averea mea se va ridica oricum“, a declarat Becali.
Așa și-a rezolvat Becali problema atunci. Astăzi știm însă că acea marcă nu i-a aparținut nici lui Becali, nici AFC-ului. De altfel, Bodu și-a dat seama repede de acest lucru. Deși voia să recupereze datoriile către stat prin valorificarea acelei mărci, nu a putut să o facă, tocmai pentru că această marcă nu aparținea de drept AFC-ului. Marca Steaua i-a aparținut atunci, cum îi aparține și acum, Stelei București. Iar Steaua București nu avea 13 milioane euro datorie la stat.
AFC-ul a dispărut între timp, cu acea datorie rămânând neplătită. Din acel nonprofit ne-a mai rămas doar întrebarea:
Când minte Becali și când spune adevărul?
Minte Becali când spune că a preluat Steaua? Sau minte Becali când spune că a renunțat la Steaua ca să nu îi ia Bodu averea?
Dacă ne-a mințit când a zis că a preluat Steaua, atunci e clar că echipa sa nu e Steaua și e clar și de ce Becali nu a plătit datoria de 13 milioane de dolari.
Dacă ne-a mințit când a zis că a renunțat la Steaua, la istorie, palmares, tradiție, etc., atunci Becali e bun de plată!
”Am renunţat şi la istorie, şi la tradiţie, la tot. Am înregistrat acest contract de cesiune la Administraţia Finanţelor Publice, sector 6,” a spus el în 2005. Și așa a și fost. A cesionat către AFC acea marcă pe care oricum nu avea voie să o folosească. Dar chiar dacă a făcut acest lucru, societatea sa a continuat să pretindă că e Steaua.
În cele din urmă, procesul câștigat de Steaua în decembrie 2014 a rezolvat această problemă. S-a dovedit că Becali a folosit abuziv și ilegal o marcă ce nu îi aparținea. A folosit abuziv și ilegal o identitate care nu îi aparținea. A făcut mulți bani din această înșelătorie dar, odată cu finalizarea procesului pentru prejudiciu, va plăti.
Nu e greu să-ți dai seama când minte Becali și când spune adevărul. E chiar destul de simplu. El spune adevărul foarte rar. Minte din reflex. Minte de plăcere. A mințit o grămadă de timp, spunând că clubul său, înființat în 2003, e Steaua. Minte și acum. Dar nu e o problemă că minte. O problemă e că foarte mulți români vor neapărat să fie mințiți.
Trebuie însă să spunem că Becali a spus și adevărul. L-a spus tot atunci, în 2005:
„Am să fac o nouă Steaua care va avea marcă steaua creştină în opt colţuri. Echipa se va numi tot Steaua, pînă va cumpăra cineva acea marcă, pînă mă vor contesta. Atunci o să vedem ce se va întîmpla o să pun o steluţă şi gata, dar vă spun eu că se va numi tot Steaua. Steaua creştină în opt colţuri este înregistrată de Fundaţia Creştină «Gigi Becali».
Exact așa a și fost. Faimosul nea Gigi a făcut o ”nouă Steaua”. E vorba de clubul la care azi se închină oile fcsbiste. E vorba de clubul care nu este Steaua București.