Și au venit și după Sfinx

Anul 2020 a însemnat până acum o serie de atacuri la adresa performanțelor Stelei. Încetul cu încetul, ”presa de sport” din România a oferit o serie de articole care, deși obiective în aparență, au avut ca scop erodarea realizărilor clubului nostru. Acum, ziaricii au ajuns și la Sfinx.

Cel mai important om din istoria fotbalului românesc!

Ion Alecsandrescu, poreclit și Sfinxul, nu e doar omul cu cea mai mare influență asupra istoriei Stelei. Este, fără dar și poate, cel mai important om din istoria fotbalului românesc. Fost mare fotbalist, devenit ulterior conducător de club, Alecsandrescu a transformat fotbalul românesc din nimic, în ceva. A făcut acest lucru prin performanțele obținute cu Steaua, în a doua jumătate a anilor 80, dar și prin munca depusă la FRF, unde a lucrat din 1962, până în 1982, și unde a avut o mare contribuție la înființarea proiectului ”Luceafărul”.

Pentru cei mai tineri, proiectul Luceafărul a însemnat înființarea unor centre pentru dezvoltarea tinerilor fotbaliști, dar și a unei echipe de fotbal, având același nume, în care aceștia să joace împreuna și care să ajute la creșterea calității lor. Pe la Luceafărul au trecut toți cei care aveau să formeze Generația de Aur, adică acea echipa națională care a scos România în stradă, în anii 90.

Da, Ion Alecsandrescu a contribuit direct la creșterea fotbalului românesc, dar și la aducerea bucuriei pentru fotbal în casele românilor. Din păcate, așa cum se întâmplă destul de des în România, acest om care a făcut atât de multe pentru sport a fost dat uitării.

Și nu putem fi acuzați de subiectivism când vorbim despre Sfinx. Noi, echipa Steaua Liberă, avem mare respect față de acesta. Dar și dacă am fi fost suporterii altei echipe, și dacă Sfinxul ar fi fost conducătorul altei echipe, vorbele noastre ar fi fost aceleași.

Fără Ion Alecsandrescu, fotbalul românesc nu ar fi ieșit din anonimat niciodată. Fără el, cea mai mare performanță ar fi rămas calificarea la Mondialul din 70. Atât. Și asta vorbind cât se poate de obiectiv.

Într-o perioadă în care se vorbește despre statui și despre denumiri pentru stadioane, Ion Alecsandrescu ar trebui să fie indiscutabil primul nume de pe listă. Lui ar trebui să-i dedice presa emisiuni de 7 ore și zeci de articole, publicate în zile și săptămâni consecutive.

Presa lucesciană – dușmanul Stelei și al Sfinxului

Din păcate, nu se întâmplă așa. Cât a trăit, Ion Alecsandrescu a fost ocolit de presă. Nu le-a plăcut să îi ia interviuri. Asta pentru că nea Ion nu stătea la discuții cu jurnaliști vânduți. Și îi mirosea destul de bine pe băieții care aveau un dite împotriva Stelei și, deci, și împotriva sa.

După ce-a murit, n-au scris de el aproape deloc. Au preferat să-l facă uitat cât mai repede pe Sfinx. Ca să nu mai știe lumea ce a făcut el pentru fotbal. În locul lui, au promovat pușcăriași despre care scriu de câteva ori pe an că ”fără el, fotbalul românesc ar fi fost la pământ”.

Prostii!

Cu ei, fotbalul românesc este la pământ. Fotbalul românesc este la pământ de la moartea Sfinxului. Și poate că o să ziceți că e o coincidență, dar nea Ion a murit pe 21 iunie, în 2000. Câteva zile mai târziu, pe 24 iunie, naționala noastră, cu ”luceferi” precum Hagi, Belodedici sau Lupescu în teren, a fost învinsă de Italia, în sferturile competiției. De acolo, fotbalul nostru a luat-o-n jos puternic.

Lăsând la o parte aspectul supranatural al acestei povești, poate că lucrurile ar fi stat diferit dacă presa ar fi atacat răul la sursă, dacă ar fi crticat hoții, dacă ar fi arătat cu degetul către mizerabilii de la FRF și LPF. Dar presa nu a făcut asta. A procedat chiar invers, promovând nonvalorile.

Anii au trecut, fotbalul românesc aproape că a murit, dar scârbele încă se luptă pentru stăpânirea cadavrului său. Lucescu vrea ca lumea să știe că a fost cel mai mare. Becali vrea ca toate echipele și toți suporterii să-i pupe picioarele. Din buzunarele politicienilor apar echipe construite pentru a mânca banul public sau pentru a fraieri suporteri, prin îmbrăcarea hainelor echipelor de tradiție. Totul sub privirile unor conducători interesați de orice altceva în afară de fotbal.

Iar presa tace. Presa nu vorbește despre ilegalitatea AMFB-ului, de conexiunile pe care FC R le are cu Liviu Dragnea și PSD, de încălcările repetate de regulament pe care le fac cei de la FRF sau de hoțiile comise aproape zilnic de FC Fcsb. Au ajuns, în schimb, să îl atace pe Sfinx.

Într-un interviu pentru Gsp, Vladimir Cohn, fostul dinamovist, s-a trezit să spună că Ion Alecsandrescu a cerut bani negri de la Ceaușescu. Ziarul tolontanilor a titrat imediat: Cerința ocultă a „creierului” Stelei care a dominat Europa: „L-a întrebat pe Ceaușescu dacă are bani negri” + dezvăluiri despre culisele războiului Steaua – Dinamo.

Evident, au început atacurile, conducându-le cu mare poftă. Cum nea Ion nu se poate apăra, gesepiștii sunt sigur în al nouălea cer. La fel ca și stăpânul lor spiritual, Mircea Lucescu, cel căruia TVR îi dedică 8 săptămâni de emisiuni chiar în această perioadă. Adică 8 săptămâni de propagandă anti-Steaua.

Și dacă nea Mircea o să atace performanțele Stelei de la TVR, ar fi păcat ca sclavii lui din presă să nu o facă și ei. Un atac coordonat poate obține rezultate mai bune. Foștii securiști de la Sportul Popular știu asta. Ca fapt divers, Dumitru Graur e cel care îi face propagandă lui Il Muce, la TVR. Alte comentarii sunt inutile.

Ion Alecsandrescu – nu doar un Sfinx, ci un Zeu al Fotbalului!

Ca fotbalist, a luat 5 titluri și 3 cupe. A fost golgeter. Ca șef al fotbalului românesc, a înființat Luceafărul și a ajutat la calificarea naționalei la CM90. Ca șef al Stelei, a luat 10 titluri și 5 cupe, plus Cupa Campionilor Europeni, plus Supercupa Europei. Pe scurt, asta înseamnă Ion Alecsandrescu.

Luați-i CV-ul și comparați-l cu orice alt CV din fotbalul românesc. Veți vedea care e diferența dintre un om și un Sfinx.

Nea Ion a fost talismanul norocos al fotbalului nostru. Acesta este motivul pentru care astăzi e atacat.

Să spui că el ar fi solicitat și folosit bani negri, în condițiile în care a câștigat Cupe Europene, nu naționale, nu e doar nesimțire, e nebunie! E propagandă securistă de cea mai joasă speță. Este o tentativă de rescriere a istoriei, de manipulare. Este chiar o declarație de război împotriva tuturor iubitorilor fotbalului românesc.

Acești mizerabili atacă un om care nu se mai poate apăra. Îl atacă și vor să îi murdărească realizările. Însă noi nu vom permite așa ceva. Nea Ion a făcut prea multe pentru fotbalul românesc, iar noi îi suntem datori vânduți.

Pentru acei români care iubesc fotbalul, avem un singur mesaj:

Dacă fotbalul românesc este o religie pentru voi, să știți că ea are un singur Dumnezeu, pe Ion Alecsandrescu. Alții nu există în afară de el.