De ce n-am fi putut bate niciodată AC Milan ’89

Astăzi se împlinesc 31 de ani de la finala CCE din 1989. În acea finală, marea AC Milan a învins Steaua cu 4-0, cucerind cel mai râvnit trofeu din fotbal. Rezultatul a fost unul firesc.

Putem discuta mult despre acel meci. Putem încerca să vedem unde a greșit Steaua. Putem chiar să ne și mințim că ai noștri s-au îmbătat înainte de meci și că acesta este motivul pentru care au pierdut. Putem, dar ar fi inutil. Adevărul este unul singur: AC Milan ’89 a fost în acel moment cea mai bună echipă din lume. Iar astăzi este una dintre cele mai bune echipe din istoria fotbalului. Nu este o exagerare. Este purul adevăr.

Steaua București în 1989

Steaua era foarte bună în 1989. Lotul era format din:

Silviu Lung, Gheorghe Liliac – Adrian Bumbescu, Ștefan Iovan, Dan Petrescu, Nicolae Ungureanu, Lucian Bălan, Ilie Dumitrescu, Gheorghe Hagi, Lucian Măstăcan, Darius Minea, Petre Bunaciu, Constantin Pistol, Iosif Rotariu, Ilie Stan, Tudorel Stoica, Gabi Balint, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă, Marian Ivan, Gheorghe Pena, Adrian Negrău. 

Antrenor: Puiu Iordănescu

Cu Milan, a folosit următorul 11:

Silviu Lung – Dan Petrescu, Adrian Bumbescu, Ștefan Iovan, Nicolae Ungureanu – Iosif Rotariu (Gabi Balint, min. 46), Gheorghe Hagi, Tudorel Stoica, Darius Minea – Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă.

Rezerve nefolosite: Gheorghe Liliac, Petre Bunaciu, Lucian Bălan, Adrian Negrău.

Antrenor: Puiu Iordănescu.

Era aproape 11-le ideal. Lipsea doar Ilie Dumitrescu, care a fost suspendat pentru acel meci. Trebuie totuși să spunem câteva cuvinte despre acea echipă. Era una destul de obosită, atât fizic, dar mai ales psihic. În 1989, Steaua București se apropia de încheierea unui ciclu care a început în 1984. Nucleul echipei era format din aceiași fotbaliști care au câștigat CCE în 1986: Iovan, Bumbescu, Tudorel Stoica, Balint, Lăcătuș și Pițurcă. Lor li s-au adăugat câțiva fotbaliști de valoare mare, precum Silviu Lung, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Iosif Rotariu, Ungureanu și Hagi. Din păcate, aceștia nu au venit ca un plus pentru echipă, ci au venit ca înlocuitori pentru alți fotbaliști de valoare pe care Steaua i-a pierdut. Îi menționăm aici pe Duckadam (accidentat), Boloni(lăsat să plece în străinătate pentru a-și încheia careira), Belodedici (fugit din țară).

Aceste pierderi au fost grele. Mai mult, lotul 86 era în 1989 cu 3 ani mai bătrân. Dacă pentru fotbaliști tineri precum Lăcătuș sau Balint acest aspect nu era o problemă, nu la fel putem spune și despre Tudorel Stoica (35 de ani în 1989) și Victor Pițurcă (33 de ani). De asemenea, Bumbescu și Iovan aveau amândoi 29 de ani, o vârstă bună pentru fundași, dar nu și când aceștia sunt singurii fundași centrali de încredere din lot.

Bumbescu și Iovan duceau, practic, tot greul, echipa depinzând foarte mult de forma celor doi. Valoarea lor era incontestabilă, însă nu trebuie să uităm că vorbim de oameni, nu roboți. Iar cele 119 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat și cupă au apăsat cu multă greutate pe cei doi fundași, uzându-i mult, fizic și psihic.

Apărarea a fost completată în meciul cu AC Milan de alți doi fotbaliști care se apropiau de finalul carierei (Silviu Lung și Ungureanu – ambii 33 de ani în 1989) și de un tânăr fundaș foarte promițător și foarte talentat, de doar 22 de ani, pe numele său Dan Petrescu. Acești cinci oameni trebuiau să se apere în fața a doi dintre cei mai buni fotbaliști ofensivi din acea vreme Gullit (27 de ani) și Van Basten (25).

La mijloc, Steaua a fost extrem de dezechilibrată. Tudorel, așa cum am zis, avea o vârstă. Rotariu(27) și Minea(28) erau mai degrabă jucători de muncă. Hagi era singurul despre care putem spune că era într-adevăr la un nivel apropiat de cel al olandezilor menționați mai sus. Să fi jucat și Ilie Dumitrescu în acel meci… Să fi ajutat și el atacul, cu creativitate și viteză… Dacă se întâmpla acest lucru, poate că Steaua ar fi marcat și ea. De învins, puțin probabil să fi învins. Dar poate că ar fi marcat.

Sau poate că nu. Trebuie să spunem că, în semifinale, AC Milan a trecut de Real Madrid cu scorul de 6-1 la general. În Italia, milanezii au bătut cu 5-0. Mai mult, în toată acea campanie, adică 9 meciuri, AC Milan a primit doar 5 goluri. Defensiva lor era fără dar și poate cea mai bună din lume. Atacanții Stelei, Pițurcă și Lăcătuș erau clar în dezavantaj.

„Aveam un lot destul de restrâns, doar în jur de 13-14 jucători au dus greul în această campanie. Se pare că în finală nu am mai avut energie suficientă pentru a face faţă”, a explicat Gică Hagi.

AC Milan în 1989

Clasamentul Balonului de Aur – ediția 1989

Giovanni Galli – Mauro Tassotti, Alessandro Costacurta (Filipo Galli, min. 75), Franco Baresi, Paolo Maldini – Angelo Colombo, Frank Rijkaard, Carlo Ancelotti, Roberto Donadoni – Ruud Gullit(Pietro Paolo Virdis, min. 59), Marco Van Basten

Rezerve nefolosite: Davide Pinato, Roberto Mussi, Alberigo Evani.

Antrenor: Arrigo Sacchi.

Primul 11 al italienilor e plin de vedete. Și asta nu doar din punctul de vedere al iubitorului de fotbal din 2020. Acești fotbaliști erau mari vedete chiar și atunci, în 1989.

Portarul Galli, în vârstă de 31 de ani, era un portar care avea 19 meciuri în naționala Italiei. Rezerva sa în meciul cu Steaua a fost Pinato, însă la italieni mai juca un foarte tânăr portar, de doar 18 ani. Numele său era Francesco Toldo. Peste ani, acesta avea să devină un idol pentru rivalii de la Inter.

Apărarea era completată de Tassotti (29 de ani), Costacurta (23 de ani), Baresi (29 ani) și un foarte tânăr Paolo Maldini (20 de ani la ora meciului – a făcut 21 în acel an). Cu toții jucători legendari pentru fanii celor de la AC Milan. Și nu doar pentru ce au realizat în 1989. De altfel, Costacurta, Baresi și Maldini sunt astăzi recunoscuți drept unii dintre cei mai buni fundași care au jucat vreodată fotbal.

La mijloc, singurul nume milanez care nu spune nimic e Angelo Colombo. În rest, Rijkaard (27 ani), Ancelotti (30) și Donadoni (26) erau cu toții jucători de super clasă, internaționali cu foarte multe meciuri la activ. Iar dacă aceștia n-ar fi fost destui, în lotul italienilor mai erau și Demetrio Albertini și Fuser, jucători foarte tineri la acea oră, însă care aveau să ajungă mari vedete în anii 90.

Mai rămâne să discutăm doar despre atacul milanezilor. I-am menționat deja pe Gullit și Van Basten, dar parcă nu e destul doar să-i menționăm. Vorbim totuși despre doi fotbaliști formidabili din toate punctele de vedere. Foarte bine clădiți fizic, foarte tehnici, rapizi și aflați la apogeul carierelor lor, cei doi olandezi puteau oricând să decidă singuri un meci. Și chiar nu este o coincidență faptul că toate cele 4 goluri din acel meci au fost marcate doar de ei. Gluma pe care a spus-o Bumbescu după meci explică foarte bine cum au stat lucrurile atunci.

„Nevastă-mea îmi spusese să îi aduc ca amintire o şuviţă din părul lui Gullit. La întoarcere i-am spus: «Ce şuviţă, mamă, că nici nu l-am văzut pe teren»”, si-a adus aminte si Bumbescu.

Cei doi olandezi erau din altă galaxie, cu cel puțin câteva clase peste ai noștri. De altfel, singurul stelist care se apropia de valoarea lor era Hagi. Așa cum arată și clasamentul Balonului de Aur din acel an. Primele trei poziții sunt ocupate de milanezi, Van Basten (atacant), Baresi (fundaș), Rijkaard(mijlocaș), lucru care arată cam cât de echilibrată valoric era AC Milan în acel an.

În acel meci, de acum 31 de ani, Lăcătuș nu a putut să treacă de Maldini. Bumbescu și Iovan nu i-au putut ține pe Gullit și van Basten. Tudorel Stoica nu a reușit să-l domine la mijloc pe Rijkaard, iar Hagi și Pițurcă nu au reușit să-i surprindă cu nimic pe Baresi și Costacurta. Putem spune fără să exagerăm că nu a fost un duel corect. AC Milan a fost în acel an mult prea bună. A meritat să câștige trofeul și să ne învingă cu scorul de 4-0.

Steaua s-a bătut cu Diavolul milanez aflat în cea mai bună perioadă din istoria sa. A pierdut cupa, dar a câștigat o poveste cu care se poate mândri. Iar cârcotașilor le spunem doar atât:

La  24 mai, în 1989, o singură echipă a jucat finala CCE, contra marelui AC Milan: Steaua București. 

Photo credit: ACMilan.com