Ce ne aduce 2020? Alte mizerii de la AMFB
2020 se apropie cu pași repezi. Momentan, în fotbalul românesc e pauză. Însă aceasta nu va mai ține mult. Odată cu venirea Noului An, fotbalul românesc se va pune din nou în mișcare. Tot în mișcare se vor pune și mizeriile din fotbalul românesc, mai ales cele de la AMFB.
Pe 14 ianuarie sunt programate alegerile pentru funcția de președinte al AMFB. La concurs, s-au înscris 4 oameni: eternul Lumînare, Ion Toma, fost colaborator de-al lui Gigi Becali, Tudor Iacov, una din numeroasele victime ale regimului Lumînare-Baboia, și Ștefan Drăgan, președinte al 3 Kids Sport. Dintre aceștia, Ion Toma și Tudor Iacov nu au fost primiți la concurs, dosarele lor fiind respinse. Iar Ștefan Drăgan riscă și el să nu fie primit. Ca dosarul său să nu fie respins, acesta trebuie să prezinte până la data de 30 decembrie anumite documente solicitate de oamenii lui Lumînare. Evident, Lumînare nu are nicio problemă. El va paticipa la concurs și sunt șanse foarte mari să fie ales din nou. Mai ales pentru că lumea nu prea știe că, în data de 14 ianuarie 2020, va avea loc un concurs pentru alegerea unui nou președinte la AMFB.
Sistemul mizerabil care conduce această asociație mizerabilă nu vrea să piardă controlul. Nu vrea schimbare. Totuși, cluburile afiliate la această asociație vor schimbare. Unele dintre ele chiar au lucrat la un plan de dezvoltare, care să aducă AMFB în mileniul 3 și mai ales în legalitate. Însă, cum probabil ați și intuit, Lumînare nici nu vrea să audă de acest plan. El și Baboia au alte planuri, planuri prin care să îngroape și mai tare fotbalul bucureștean.
Program pentru dezvoltarea fotbalului bucureștean, în perioada 2020-2024
Am reușit să vorbim cu oamenii care doresc binele fotbalului din București și am făcut rost de o copie a planului lor. E un plan foarte simplu, care se bazează pe bun simț. Pe scurt, e ceea ce-ar fi trebuit să se întâmple în fotbalul bucureștean încă de acum mulți ani.
Planul are 8 obiective:
Obiectivul 1 – Digitalizarea instituției și a competițiilor AMFB
Prin construirea unei platforme online, unde să fie prezentat gratuit fiecare membru afiliat, se urmărește scăderea costurilor cluburilor cu vizele și transferurile, precum și eliminarea timpului pierdut prin deplasarea către sediul AMFB.
Obiectivul 2 – Centralizarea activităților care influențează activitatea cluburilor
Chiar dacă cele mai multe cluburi din competițiile organizate de AMFB sunt cluburi de amatori, asta nu înseamnă că susțin amatorismul. Cluburile își doresc ca AMFB să realizeze parteneriate cu clinici, pentru a asigura recuperarea fotbaliștilor accidentați sau obținerea mai eficientă a vizelor medicale. De asemenea, se dorește ca fiecare jucător înscris în competiții ale AMFB să beneficieze de asigurare medicală gratuită, programe de nutriție (pentru toate categoriile de vârstă) și acces gratuit la săli de fitness. Alte parteneriate, cu producători de echipamente sportive, ar fi benefice pentru scăderea prețurilor echipamentelor.
Obiectivul 3 – Respectarea statutului votat de către membri AMFB
Obiectivul 3 este unul dintre cele mai importante, dacă nu cel mai important. Așa cum bine știți, statutul AMFB e tratat ca o glumă de către cei care conduc această instituție. Aceștia țin cont de el și de celelalte regulamente doar când acestea servesc intereselor lor. În cazul Stelei, știm foarte bine ce abuzuri au comis Lumînare & Co. Aceștia au ignorat în totalitate regulamentele, când a fost obligatoriu ca Academia Partid să promoveze. Nu doar că au refuzat să sancționeze echipa PSD-ului, care ar fi trebuit exclusă din campionat, pentru folosirea în mai multe meciuri a unor jucători care nu aveau drept de joc, dar au mers până acolo încât să permită înlocuirea unei echipe (Academia Partid) cu alta (FC R SA) în plin sezon.
Cluburuile din fotbalul bucureștean s-au săturat de astfel de practici. Acestea vor ca statutul AMFB și regulamentele să fie actualizate și aplicate. De asemenea, aceștia cer și creșterea transparenței financiare, realizarea de cel puțin 6 adunări generale în fiecare an, votarea taxelor și amenzilor în adunarea generală și alocarea anuală a excedentului financiar către investiții.
Transparența financiară e absolut necesară pentru însănătoșirea fotbalului bucureștean. În acest moment, nimeni nu știe pe ce sunt cheltuiți banii din bugetul AMFB. E important să spunem că acest buget e format din cotizațiile cluburilor afiliate.
Obiectivul 4 – Creșterea potențialului de marketing și atragerea de sponsori
În acest moment, AMFB nu ajută cu nimic cluburile afiliate, în ceea ce privește activitatea de marketing. Oamenii din fotbalul bucureștean au înțeles că nu pot crește dacă nu se dezvoltă și din acest punct de vedere. Vor astfel să fie susținuți și în ceea ce privește atragerea de sponsori, dar și în ceea ce privește dezvoltarea imaginii. Pentru asta, evident, e în primul rând necesară spălarea imaginii AMFB-ului, una din cele mai murdare asociații din fotbalul mondial.
Foarte important, cluburile afiliate la AMFB vor ca meciurile lor să fie transmise GRATUIT pe un canal care să aparțină AMFB. Astfel, toate meciurile vor putea fi urmărite și niciun club nu va avea parte de tratament prefernțial.
Toți cei implicați în fotbalul din București știu că AMFB nu are voie să ceară taxă pentru ca Steaua București să își poată transmite propriile meciuri. Din păcate, echipa noastră a acceptat să plătească această taxă de protecție către Lumînare & Co. E vorba de bani care nu vor fi investiți în fotbal. Cel mai probabil, vor ajunge prin anumite buzunare. Astfel, nimeni nu câștigă din această înțelegere. Nici Steaua București, care și-a cumpărat propriile drepturi de imagine de la cineva care nu le deținea, și nici fotbalul bucureștean.
Obiectivul 5 – Creșterea competenței antrenorilor
Programe și cursuri pentru îmbunătățirea calității antenorilor din ligile inferioare, precum și creșterea numărului de antrenori cu Licență C.
Obiectivul 6 – Creșterea profesionalizării arbitrilor
Calitatea slabă a arbitrajelor din ligile inferioare e de notorietate. Problema poate însă să fie corectată, prin introducerea unor teste mai dificile pentru specializare și a unei perioade de practică, crearea unui departament dedicat arbitrilor, precum și a unei comisii pentru arbitrii, dar și colaborarea cu școala federală de arbitri.
Obiectivul 7 – Dezvoltarea know-how-ului managementulu cluburilor
Crearea unui program de training pentru managerii de cluburi sportive.
Obiectivul 8 – Dezvoltarea competițiilor
Planul de acțiune pentru atingerea acestui obiectiv include corelarea programului competițiilor cu programa școlară, înființarea de competiții U21, invitarea centrelor puternice să se alăture campionatelor, etc.
Asta își doresc cluburile de fotbal afiliate la AMFB, o schimbare care să le ajute cu adevărat. Rămâne de văzut dacă și cei care conduc această asociație își vor dori aceleași lucruri. Având în vedere că se feresc să anunțe că vor avea loc alegeri pentru funcția de președinte al AMFB, e puțin probabil să își dorească.
Câteva din marile mizerii ale AMFB
Lumînare & Co. sunt acuzați de către multe din cluburile afiliate la AMFB că le oferă tratament preferențial cluburilor care susțin acest sistem murdar. Se pare că aceștia se folosesc de arbitraje, amenzi, cartonașe sau programări pentru a sabota cluburile care nu le sunt prietene.
În ceea ce privește bugetul AMFB, așa cum am spus și mai sus, niciun membru afiliat nu știe cum e cheltuit acest buget. Și acestea sunt doar câteva dintre acuzații. Din cele 130 de cluburi afiliate la AMFB, 39 sunt fără activitate de foarte mulți ani. Alte 57 de cluburi sunt afiliate profizoriu. Asta înseamnă că ele nu beneficiază de drepturile de care beneficiază cluburile membre, dar sunt obligate să cotizeze. Evident, nu au voie să se plângă. Dacă o fac, cererile lor de afiliere sunt respinse.
Amenințați cu încetarea activității, e de înțeles de ce mulți membri nici măcar nu doresc să vină la adunările generale ale AMFB sau măcar să se afle că nu sunt de acord cu direcția în care Lumînare duce fotbalul bucureștean. Conducătorii cluburilor cu care am vorbit noi au cerut în mod expres ca numele lor să nu apară în articol. „Risc să nu fiu primit în adunarea generală,” ne-a spus unul din ei. Așa funcționează AMFB, această Coree de Nord a fotbalului românesc.
Să sperăm că în data de 14 ianuarie, la adunarea generală, cluburile afiliate vor alege un președinte care să vrea binele fotbalului bucureștean și că regimul Lumînare va lua sfârșit.