Florin Talpan: ”Steaua București este discriminată de FRF! Îi înțeleg pe suporterii care urăsc federația”
Ca de obicei, singurul om din club care chiar ține la Steaua București și care chiar luptă pentru Steaua București este Florin Talpan. Acesta a luat atitudine împotriva minciunilor celor de la FRF și UEFA și a clarificat din nou situația.
Într-un interviu dat pentru ziare.com, acesta a atras din nou atenția asupra lipsei de respect cu care FRF tratează Steaua, pe care o discriminează. Chiar mai mult, Florin Talpan le-a cerut public celor de la FC Fcsb să demonstreze că sunt Steaua București și să le arate tuturor suporterilor dovada că echipa lor a fost înființată în 1947, așa cum pretinde.
Mai jos, declarația lui Florin Talpan.
”Nu e nimic surprinzător. E doar o nouă dovadă a lipsei de respect pe care Federația Română de Fotbal o are față de Steaua București și față de deciziile pronunţate de instanţele judecătorești. Și dau vina pe Federația Română de Fotbal pentru că această entitate refuză să facă cunoscute la UEFA deciziile pronunţate de instanţele judecătorești care învederează foarte clar că FC Fcsb nu este Steaua. De altfel, nici nu e nevoie de aceste hotărâri ca cineva să știe că acea echipă nu e Steaua. E destul să te uiți la actul său de înființare. Pe el, scrie 2003 la anul înființării. Atunci vă întreb: Cum poate o echipă înființată în anul 2003 să câștige o cupă în 1986? Răspunsul este că nu poate. Iar eu voi lansa acum o provocare în spațiul public. Le cer celor de la FC Fcsb să demonstreze că echipa lor a fost înființată în 1947. Nu au reușit să facă acest lucru în salile de judecată, unde instanțele au decis deja că echipa FC Fcsb nu deține palmaresul nostru.
M-aș bucura dacă și presa ar cere acest lucru public. Ar fi interesant să aflăm de ce o echipă care are 2003 ca an de înființare este prezentată de FRF și UEFA drept una care a fost înființată în 1947. Pentru că FRF și UEFA au actele celor de la FC Fcsb. Sau sugerează cumva cei de acolo că FC Fcsb a depus acte false? Asta ar fi o întrebare pe care presa ar putea să i-o pună domnului Burleanu. Dacă domnul Burleanu va decide să vorbească cu presa, evident. Am văzut că nu prea dorește acest lucru.
Din păcate, Steaua București este discriminată de către FRF, care s-a poziționat foarte clar în acest conflict de partea celor de la FC Fcsb. Și amintesc aici că, conform ROAF, FC Fcsb ar fi trebuit să îşi înceapă activitatea din liga a 4-a şi de asemenea ar fi trebuit sa fie dezafiliată, în momentul în care s-a dovedit ca s-a afiliat la FRF cu un nume fals pe care nu au avut voie să-l folosească.
Noi nu înțelegem de ce suntem discriminați de către FRF. Sugerează cumva domnul Burleanu că acel club e mai important ca noi? Și, dacă chiar ar fi mai important, asta înseamnă că drepturile noastre nu trebuie respectate?
FRF și UEFA se laudă că nu discriminează, dar fix asta fac. Își bat joc de cel mai important brand sportiv din România și îi murdăresc imaginea. E incredibil că, după 5 ani de la decizia din dosarul pentru marcă, încă mai continuăm cu aceste povești penibile. Așa cum am mai zis, e o dovadă de ignoranță și lipsă de respect faţă de cel mai important club sportiv din Romania.
Eu unul sunt profund dezgustat de această propagandă mizerabilă și chiar am ajuns să îi înțeleg pe toți acei suporteri care urăsc Federația Română de Fotbal.”
Degeaba se chinuie săracu talpan…nici macar conducerea Stelei nu ia vreo atitudine..din fericire noi adevărații stelisti știm deja că fcsb nu e Steaua…noi nu putem fi păcăliți.. o sa se termine e stadionul Steaua și vor vedea atunci…
Cat despre mirel rădoi sper ca sa faca o selecție potrivita pt naționala.. Sa vad daca are sînge in instalație sa nu il mai cheme pe ianis hagi la națională.. e umflat rau de presa si de tasu..aceasta e o parere personala
dar cum e cu documentele trimise de Talpan la Uefa? Totusi Uefa ar trebui sa ia act de deciziile instantei