Atunci când FC Barcelona a învins Steaua
Cum ieri a fost ziua lui Marcel Răducanu, poate cel mai mare fotbalist care a jucat în Ghencea, inevitabil, gândurile noastre s-au dus la Steaua anilor 70, o echipă frumoasă, cu jucători incredibili, dar care nu a realizat performanțele Stelei Sevillene. Însă între Steaua anilor 70 și Steaua Sevillană există foarte multe asemănări. Iar una dintre ele, cea despre care o să vorbim astăzi, e faptul că ambele au jucat contra giganților de la FC Barcelona.
Steliștilor le place să vorbească despre FC Barcelona. Echipa catalană poartă culorile noastre și, cel mai important, a fost ”partenerul” cu care Steaua a dansat în acea frumoasă seară de 7 mai, din 1986. Trebuie însă să spunem că nu toate amintirile steliste care se leagă de această echipă includ și un trofeu câștigat. Unele includ înfrângeri destul de dureroase.
În acest articol, vom vorbi despre meciurile dintre Steaua București și FC Barcelona, din 1977, în Cupa UEFA. Atunci, catalanii au eliminat Steaua din competiție în chiar primul tur, cu un scor general de 8-2.
Steaua avea o super echipă, dar la FC Barcelona juca cel mai mare fotbalist din toate timpurile
Steaua intra în sezonul 77-78 din postura de vicecampioană. Pierduse titlul în sezonul precedent, în fața câinilor dinamoviști. Avea totuși o echipă cu jucători foarte buni, care au reușit în cele din urmă să câștige campionatul în sezonul 77-78. Însă, în Cupa UEFA, echipa noastră a avut ghinion și a dat peste FC Barcelona, una dintre marile echipe ale continentului, chiar din primul tur.
Lotul Stelei pentru dubla cu FC Barcelona
Portari: Iordache, Moraru
Fundaşi: Anghelini, Florin Marin, Sameş, Vigu, Agiu, Niţu
Mijlocaşi: Liţă Dumitru, Iordănescu, Ion Ion, Tudorel Stoica, Gabi Zahiu
Atacanţi: Marcel Răducanu, Troi, Aelenei, Năstase, Costel Zamfir, Adrian Ionescu, M. Anghel
Antrenor: Emeric Ienei
Turul – la Barcelona
Dacă azi e normal să vezi cum o echipă precum FC Barcelona mătură pe jos cu o echipă din România, în acea vreme era chiar mai puțin surprinzător. Sigur, Steaua îi eliminase pe catalani cu 6 ani înainte, când Viorel Năstase, pe atunci un puști de doar 18 ani, le scosese fotbalul din cap, cu ale sale 3 goluri. Dar vremurile se schimbaseră. La roș-albaștrii iberici venise să joace un zeu: Johan Cruyff.
La meciul tur, din 14 septembrie 1977, de la Barcelona, ”Olandezul Zburător” a fost căpitanul catalanilor. Sub conducerea sa, FC Barcelona i-a dat 5 goluri Stelei. Primul gol a venit în minutul 4. Al doilea, al lui Cruyff, a venit în minutul 5. Calificarea Barcelonei a fost rezolvată în minutul 30, când Juan Carlos Heredia, marcatorul primului gol, a punctat din nou și a făcut 3-0.
În repriza secundă, Clares și Zuviria au marcat celelalte două goluri ale catalanilor, spre fericirea celor 50 de mii de suporteri prezenți la meci. Însă trebuie să spunem că Steaua nu s-a făcut de rușine. Ba chiar a reușit să marcheze. Pentru noi, a înscris în minutul 72 (scorul era 4-0 în acel moment) Viorel Năstase, același Viorel Năstase, eternul Viorel Năstase. Ajuns la 24 de ani(la acea dată), atacantul stelist a trecut pe lista sa al patrulea gol marcat în poarta celor de la FC Barcelona.
Steaua București: Dumitru Moraru – Ștefan Sameș, Teodor Anghelini, Mario Agiu, Constantin Zamfir (Marcel Răducanu, min. 70), Iosif Vigu, Ion Ion (Tudorel Stoica, min. 46), Liță Dumitru, Radu Troi, Viorel Năstase, Anghel Iordănescu
Antrenor: Emeric Ienei
FC Barcelona: Artola – Ramos, Migueli, De La Cruz, Sanchez, Olmo, Johan Cruyff, Asensi (Juanjo, min. 79), Rafael Zuviria, Juan Carols Heredia, Manuel Clares (Carreno, min. 67)
Antrenor: Rinus Michels
Returul – la București
Am adus mai sus aminte despre întâlnirea dintre Steaua și FC Barcelona de la începutul anilor 70. Atunci, s-au impus militarii, atât în tur cât și în retur. Însă, ciudat, deși returul a avut loc în Ghencea, la meci au participat doar 5000 de oameni. Asta deși Steaua învinsese cu 1-0 în tur, deși era favorită la calificare. În 1977, s-a întâmplat invers.
Deși Steaua a fost învinsă în tur, deși nu mai avea nicio șansă de calificare, tribunele stadionului Steaua au fost pline ochi în momentul în care Cruyff și compania au pășit pe gazon. Diferența a fost dată, evident, de zeul din teren. Chiar dacă echipa lor era o victimă sigură, 30 de mii de români au venit la stadion ca să îl vadă pe Cruyff. Iar olandezul nu i-a dezamăgit.
A deschis chiar el scorul, în minutul 24, evaporând orice speranțe pe care românii le mai aveau. Steaua a egalat prin Liță Dumitru, din penalty, în minutul 36, reușind să intre la cabine cu 1-1 pe tabelă. Însă catalanii și-au arătat din nou clasa în repriza secundă, marcând încă două goluri, prin Asensi și Sanchez. Steaua a pierdut, dar nimeni nu s-a supărat. Nu exista niciun motiv pentru supărare.
Steaua București: Vasile Iordache – Ștefan Sameș, Teodor Anghelini (Gabriel Zahiu, min. 61), Mario Agiu, Constantin Zamfir, Iosif Vigu, Tudorel Stoica, ”Liță” Dumitru, Ion Ion, Radu Troi (Vasile Aelenei, min. 70), Marcel Răducanu
Antrenor: Emeric Ienei
FC Barcelona: Artola – Ramos, Migueli, De La Cruz, Sanchez, Olmo, Johan Neeskens (Juanjo, min. 76), Johan Cruyff, Asensi, Rafael Zuviria, Juan Carlos Heredia
Antrenor: Rinus Michels
Marele Cruyff în Ghencea
Johan Cruyff a fost ceva cu totul special. Nu doar că a fost un fotbalist imens, dar a fost și un mare antrenor, care a atins carierele multor mai fotbaliști și antrenori din ziua de azi. Fără el, fotbalul, cum îl știm noi astăzi, nu ar fi fost la fel.
La venirea sa în Templu, în 1977, 30 de mii de suflete au stat cu ochii ațintiți doar asupra lui. Iar Cruyff cu siguranță nu era singura vedetă din teren. Pe lângă el erau și marii fotbaliști români (pentru că acea generație a fost una excepțională), a fost și Johan Neeskens, alt olandez incredibil, au fost și fotbaliștii catalani. Dar ochii românilor erau doar pentru Cruyff. Și au avut ce vedea.
În teren, olandezul și-a dirijat echipa precum un șef de orchestră. Iar sprinturile sale scurte, deparcările fulgerătoare și driblingurile năucitoare l-au făcut pe Liță Dumitru să spună că:
”Dintre toţi adversarii intalniţi, Cruyff a fost cel mai greu de marcat şi ţineţi cont că l-am marcat şi pe Pele în Mexic!”
Da, scorul n-a contat în acel meci. Rezultatul nu a contat. Nu a contat nici că Steaua nu s-a calificat mai departe. Românii au venit atunci la stadion pentru a-l vedea pe acest mare artist și pentru a-i aplauda fiecare gest tehnic.
În acel an, FC Barcelona s-a impus clar în fața Stelei. A mers mai departe în Cupa UEFA, oprindu-se în semifinale. Cruyff a făcut diferența, cum a făcut-o și cu Steaua. Dacă nu ar fi jucat el, poate că azi echipa noastră avea un palmares fără înfrângeri în fața Barcelonei. Dar vom vorbi despre asta într-un articol viitor.
Photo credit: FreeJournalist.eu
SUPER ARTICOL
Atunci când FC Barcelona învingea Steaua primitivul din pipera nici măcar nu visa că va constitui obiectul cultului personalității din România neo-comunistă, iar marea majoritate a oilor care îl susțin nu erau în măcar în faza de proiect.
Pot să mă piș, la modul figurat desigur, pe toși acești cretini?