FRF nu are ce căuta în Ghencea
Veste șoc, într-un moment în care nu credeam să mai auzim aceste două cuvinte cheie în aceeași propoziție. Se pare însă că Steaua București (primul cuvânt cheie) a hotărât să ajute FRF (al doilea cuvânt cheie), adică fix dușmanul.
Povestea a fost relatată de Gsp. Conform oamenilor lui Tolo, clubul Steaua va pune baza sportivă din Ghencea la dispoziția echipei naționale a Norvegiei, care va avea un meci în această lună, contra echipei federației.
I-am spus echipa federației pentru că așa și e. Nu putem vorbi despre o echipă națională, din moment ce aceasta nu îi reprezintă pe români, ci federația, o firmă privată. Că FRF e o firmă privată nu o spunem noi. O spune chiar statutul său:
Statutul FRF
Articolul 1
Denumire și statut juridic
(1) Federația Română de Fotbal (FRF) este persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, autonomă, neguvernamentală.
(2) Federația Română de Fotbal are Autorizație de funcționare (nr. 1143/10.05.2002) și Certificat de identitate sportivă (nr. 0000670/10.05.2002) eliberate, în condițiile legii, de Ministerul Tineretului și Sportului.
Așadar echipa națională e națională doar cu numele. În fapt, aparține unei firme private, Ferația Română de Fotbal. Toți banii produși de aceasta ajung la FRF. Nu la stat, nu la suporteri. Ci la o firmă privată. De aici, rezultă câteva întrebări foarte interesante.
1. De ce nu plătește FRF nimic pentru închirierea bazei din Ghencea?
Conform Burleanu i-ar fi cerut personal lui Mocanu ajutorul. Răspunsul comandantului Stelei a fost următorul:
„Am primit o solicitare de la FRF și am considerat că e frumos să răspundem pozitiv în condițiile în care avem oaspeți străini. Norvegienii se vor antrena pe terenul 6. E adevărat că vom mai face niște îmbunătățiri la acel teren, dar nu doar pentru antrenamentul norvegienilor, ci și pentru clubul nostru”, a declarat Bixi Mocanu pentru GSP.ro
Aflăm astfel că bunul public, adică baza sportivă Steaua, poate fi dată în folosință oricărui băiat considerat de conducere drept unul bun, pentru care ar fi ”frumos” ca Steaua să răspundă pozitiv. În cazul acesta, nu ne rămâne decât să îi cerem și noi domnului Mocanu să ne țină câte două ore, în fiecare sâmbătă, terenul 5. Vom dori să jucăm și noi niște meciuri acolo, domnule comandant. Așa, între prieteni. Nimic special. Două ore e destul. În fiecare sâmbătă. Așteptăm răspunsul dumneavoastră.
Lăsând însă gluma deoparte, nu e amuzant să afli că firma privată FRF primește în folosire gratuit o bază sportivă întreținută din bani publici. De ce nu plătește FRF nimic?
Federația are destui bani. Care e problema? 1000 de lei pe oră e mult? În niciun caz nu e. Cereți-le, domnule Mocanu, celor de la FRF să plătească! Doar și ei au pus Steaua să plătească. Sau ați uitat de amenda de 10 mii de lei pe care clubul condus de dumneavoastră a primit-o chiar de la FRF, acum câteva zile?
Așa ceva e inacceptabil! E ilegal! E trafic de influență!
2. De ce trebuie Steaua să facă pe plac federației?
Când Steaua a avut nevoie de ajutor din partea FRF, a primit…. Înlocuiți voi cu cuvântul potrivit. Noi nu ne permitem să îl scriem, deoarece site-ul nostru e accesat și de copii. Dar înțelegeți ce a primit.
Și Steaua a primit acest gen de tratament din partea FRF nu doar când a cerut ajutor, ci și când a cerut să fie respectate legile.
- Steaua a cerut ca FRF să dezafilieze FC Fcsb pe motiv că îi folosește abuziv numele. FRF a zis nu.
- Steaua a cerut ca FRF să nu mai folosească palmaresul Stelei pentru FC Fcsb. FRF a zis nu.
- Steaua a cerut ca FRF să anunțe UEFA în legătură cu faptul că FC Fcsb nu e Steaua. FRF a zis nu.
- Steaua a cerut ca FRF să fie corectă în cazul Academia Partid. FRF a zis nu, a modificat legile, a făcut tot ce a putut pentru a promova acea echipă.
- Steaua a cerut ca FRF să îi acorde și ei dreptul de a înscrie o echipă în Liga 3, prin Liga Elitelor. FRF a zis nu, mergând mai departe și înscriind în Liga 3 echipe proaspăt înființate, precum SCM Zalău.
Iar exemplele pot continua. În ultimii ani, federația și-a bătut joc de Steaua la foc automat. Acum vine și cere ajutorul Stelei. Iar conducerea Stelei, în loc să le întoarcă spatele sau chiar să le arate degetul mijlociu, îi lasă să folosească gratuit complexul sportiv Steaua.
AȘA CEVA NU SE POATE!
3. Cât timp mai acceptați, domnule Bixi-Pompiliu Mocanu, ca Steaua să fie bătăia de joc a FRF?
Solicitarea oamenilor lui Burleanu e una de o nesimțire incredibilă. După ce aceștia au tratat Steaua și suporterii steliști cu atâta lipsă de respect, a cere să folosească gratuit baza din Ghencea e cel mai mare scuipat în fața noastră. Practic, mesajul pe care îl trimit acești indivizi e că pot face ce vor cu echipa noastră. Oricât de multe abuzuri ar face împotriva ei, tot vor găsi înțelegere din partea conducerii Stelei.
Bixi-Pompiliu Mocanu nu trebuie să fie prieten cu Burleanu. Nu trebuie să îi facă pe plac federației. Chiar invers.
Bixi-Pompiliu Mocanu, în calitate de președinte al clubului Steaua, ar trebui să dea în judecată federația, pentru prejudiciile pe care aceasta le-a produs clubului nostru. Și au fost multe. Mult prea multe ca să le trecem cu vederea.
4. De ce nu are acces publicul la ceea ce oferă această bază sportivă?
Dacă conducerea clubului Steaua pune gratuit complexul sportiv din Ghencea la dispoziția FRF, am vrea să știm și noi de ce nu poate face la fel și în cazul copiilor din București. Acestora le-ar prinde bine să aibă bazine unde să poată înota sau terenuri unde să poată juca diferite sporturi. Și le-ar prinde și mai bine dacă ar avea acces la acestea fără să plătească.
Dacă se poate pentru Burleanu, ar trebui să se poată și pentru ei. Copiii cu siguranță merită mai mult ca federația.
Încheiere
FRF nu ne vrea în Liga 3, nu vrea să respecte legile și hotărârile judecătorești în ceea ce ne privește și nu vrea să respecte clubul Steaua. Această instituție nu are ce căuta în Ghencea. Această instituție trebuie să plătească.
Dar se pare că FRF nu învață din greșeli. Se pare că nu au înțeles cât de mult îi urăsc suporterii. Vor să își facă și mai mulți dușmani, să enerveze și mai mulți suporteri. În acest caz, să nu se mire dacă la următorul meci cu spectatori tribunele vor scanda din nou mesaje interzise de UEFA și care le vor aduce noi sancțiuni.
Bineînțeles că societatea securist-iudeo-cominternistă denumită frf nu are ce căuta în fieful Armatei Române.
Terenurile de la Mogoșoaia mai există sau au fost donate „investitorilor” israelieni?