Cupa României: Steaua București – Mostiștea Ulmu, 2-1 (0-0)
Meciul Steaua București – Mostiștea Ulmu, din turul 2 al Cupei României, a fost unul dintre cele mai slabe meciuri făcute de Steaua în utlimele 3 sezoane. Din fericire, totul s-a terminat cu bine.
Steaua București: Iancu – Morariu, Bactăr, Neagu, Neagoe – Băjenaru, Ilie, Niculae, Antohi, Răsdan – Elek
Rezerve: Radu – Capotă, Miu, Nițu, Robu, Neaga, Mihai
Cei care conduc secția de fotbal a Stelei s-au făcut din nou de rușine
Bătuți probabil în cap de soarele puternic din această zi călduroasă de vară, cei care conduc secția de fotbal a Stelei s-au gândit că ar fi nimerit ca echipamentul de rezervă al echipei noastre să fie în culorile galben și alb. Astfel, la începutul meciului cu Mostiștea Ulmu, băieții lui Oprița și Miu au ieșit pe teren îmbrăcați în, de departe, cel mai urât echipament din istoria Stelei.
Un manager serios, care chiar își dorește ca echipa pe care o conduce să nu se facă de rușine, are destul creier în cap încât să se gândească că imaginea e importantă, dar și că imagine înseamnă și tricoul pe care sportivul îl ia pe el. Din păcate, nu se pune problema ca la Steaua să existe manageri serioși.
Astfel, după ce anul trecut au comandat echipamente de handbal pentru echipa de fotbal, băieții care nu se simt nici acum vinovați de ratarea obiectivelor din ultimii 2 ani au făcut-o de oaie. Am ales expresia cu un scop anume. Steliștii își bat joc zilnic de oi, numindu-i ”galben-albaștri”, după culorile echipei lor. Și dacă oile nu au putut răspunde, au răspuns cei care conduc secția de fotbal Stelei. Dar nu le-au răspuns oilor, ci nouă.
Galbenul e culoarea lașului, incompetenților!
Un manager serios ar fi ales un echipament de rezervă de culoare roșie. Steaua este echipa roș-albastră. Are sens, nu? Un echipament roșu, altul albastru. Simplu.
Ar fi putut alege chiar și un echipament de culoare albă, în cinstea Sevillei. Sau ar fi putut alege un echipament model camuflaj, că doar vorbim despre echipa Armatei. Ar fi putut alege chiar și un echipament negru, pentru că, și acesta e adevărul, băieții de la Steaua ar cam trebui să-și pună cenușă-n cap pentru nepromovările din ultimii 2 ani.
Dar au ales culoarea galbenă, culoarea lașului, culoarea cea mai nepotrivită pentru niște militari. O nouă dovadă a incompetenței unor băieți care nu au ce căuta la Steaua.
Bixi, Neagoe și restul șleahtei fac scandal. Ei vorbesc despre Talpan. Ei îl critică și spun despre el că nu are ce trebuie ca să conducă un club. Dar, în același timp, nu sunt capabili nici măcar să aleagă un echipament de sport. Dați-vă demisiile!
Mai puțin fotbal, mai multă durere de cap
Poate din cauza căldurii, poate din alte cauze, Steaua a jucat prost în prima repriză. Ocaziile au fost rare, lucru îngrijorător dat fiind faptul că băieții lui Oprița au avut în față niște adversari care, chiar dacă nu păreau veniți direct de pe plajă, păreau că aveau lucruri mult mai bune de făcut într-o zi mult prea călduroasă de miercuri.
Meciul a fost greoi, reușind uneori să adoarmă cele câteva sute de spectatori prezenți pe terenul 5. La pauză, scorul a fost 0-0.
În a doua repriză, Steaua a continuat jocul modest. În minutul 57, o eroare a lui Bactăr le-a permis celor de la Ulmu să plece în contraatac și să marcheze, spre surprinderea tuturor celor prezenți, chiar și a jucătorilor Mostiștii.
Treziți de această palmă venită de nicăieri, steliștii s-au așezat în jumătatea Ulmului. Aproape imediat, au marcat. Dar golul a fost anulat. După alte câteva minute, în minutul 66, au marcat din nou, prin Andrei Antohi, noul venit. De data asta, golul a fost validat.
Steliștii au continuat să preseze. Atacurile au fost însă sterile, ocaziile lipsind. Din fericire, s-a terminat cu bine. În minutul 89, Antohi a fost faultat în careu. Băjenaru a bătut penalty-ul și a marcat. Era deja minutul 90, prea târziu pentru ca Mostiștea Ulmu să mai facă ceva.
Cu această victorie, Steaua București a trecut mai departe în Cupa României. În turul 3, va da peste adversari, în teorie, mai puternici. Să vedem ce o să fie.
Știi ce cancer a fost în conentarii pe live? A fost plin de oi. Se întoarce roata. Le este și lor dor de Steaua
peste tot oi sase, am fost si eu pe live
Ce dracu problema cu echipamentul, l ati vazut live? :)))… Cea mai mare problema.. Hai mah ce dracu
Adi nu mai faci live. Esti în vacanță?
Ba nu stiu de ce acuma criticati echipamentul. Daca ati fi dat pe la meciuri ati fi observat ca jucatorii Stelei au si echipamente rosii cu care a jucat cu Popesti Leordeni (unde aia de la Popesti Leordeni au jucat cu tricourile alea albe ale Stelei de anu trecut fiindca ei tot in rosu au venit) si ala albastru pe care l am avut cu Mihai Bravu..
Galben e pentru echipa care are culori galben si albastru, nu pentru Steaua.
Desi nu sunt sigur daca echipamentul rosu e oficial sau de antrenament. Corecta ti ma daca gresesc
In general va apreciez articolele dar acum ați luat-o razna. Ce naiba are echipamentul? Ce prostie e asta că galbenul e culoarea lașilor?! Echipa națională joacă în galben. Oricum, de asta nu am auzit până acum. Și ce e cu nemulțumirea asta că am bătut cu greu pe mosistea? Am bătut, asta contează. Chiar exagerați.
Galbenul e recunoscut in general ca fiind culoarea lasilor.