Amical: Muscelul Câmpulung – Steaua București, 0-2 (0-1)
Steaua București a câștigat astăzi un nou amical. Adversar a fost Muscelul Câmpulung dar, dacă am fi fost ProTV sau Gazeta Sporturilor, nu Steaua Liberă, v-am fi zis că a fost Real Madrid, FC Barcelona sau echipa națională a Braziliei.
Steaua a pornit meciul cu următorul 11:
Horia Iancu – Sergiu Bactăr, Robert Goșa, Ovidiu Morariu, Cosmin Mihai – Alexandru Neagu, Liviu Băjenaru, Adrian Ilie, Florin Răsdan – Robert Elek, Alin Robu
In ciuda adversarului, Steaua s-a mișcat greu. A reușit să deschidă scorul târziu, în minutul 35, după o fază pornită, dar și finalizată de Alexandru Neagu. Mijlocașul stelist a inițiat faza, plecând de la mijlocul terenului și trecând de câțiva adversari, a pasat iar mai apoi a și marcat cu capul, din pasa lui Adi Ilie.
În repriza secundă, principalul Oprița a trimis pe teren mai mulți fotbaliști, printre care și pe secundul Miu. Steaua a marcat din nou, în minutul 60, prin fundașul Sergiu Bactăr. A fost rezultatul final al meciului.
În ciuda faptului că Robert Elek, unicul atacant din lot, nu a marcat nici în acest meci, Steaua s-a impus fără mari probleme în fața celor de la Muscelul Câmpulung. Va domina Liga 4 și în acest nou sezon, așa cum a dominat și în ultimele 2.