florin talpan

Lovitură decisivă dată de Florin Talpan! FC Fcsb nu are niciun trofeu în palmares

În urmă cu câteva zile, am discutat despre ce înseamnă decizia dată joi în dosarul pentru recunoașterea palmaresului Stelei. Am explicat aproape tot, mai puțin o parte mică, dar foarte importantă. Din fericire, Florin Talpan a explicat astăzi ce înseamnă acea propoziție. Nu afectează Steaua, ci FC Fcsb. Pe scurt, lasă FC Fcsb fără niciun trofeu în palmares.

Decizia dată la data de 4 iulie spune că:

Florin TalpanSolutia pe scurt: Admite cererea principala. Constata ca palmaresul echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei “ Steaua Bucureşti” din anul 1947 si pana in anul 2003 aparţine reclamantului Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. Obliga paratul Fotbal Club FCSB SA la plata către reclamantul Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Respinge cererea conexa, ca neîntemeiata. Cu drept la apel in 30 de zile de la comunicare, care se va depune sub sancţiunea nulitatii la Tribunalul Bucureşti. Pronunţata prin punerea soluţiei la dispoziţia pârtilor prin mijlocirea grefei instanţei. 

Partea despre care nu știam nimic e formată dintr-o singură propoziție: ”Respinge cererea conexă, ca neîntemeiată.”

Nu știam despre ce cerere conexă e vorba, însă Florin Talpan ne-a explicat.

Cererea conexă a fost făcută de FC Fcsb

palmares fcsb niciun titluAcea cerere nu a fost făcută de Steaua, ci de FC Fcsb. Prin ea, FC Fcsb solicita instanței să recunoască că deține un palmares format din titluri strânse de Steaua între 1947 și 2003, dar și din titluri strânse din 2003 și până în prezent. Așa cum se vede, însă, judecătoarea Vișoiu le-a respins cererea.

Ce înseamnă asta? Înseamnă, pe scurt, că FC Fcsb nu deține niciun titlu în palmares. 

Decizia este una normală, dat fiind faptul că FC Fcsb s-a înscris ilegal în liga 1, preluând abuziv un loc care nu era al său. Practic, în 2003, FC Fcsb s-a folosit de cele trei elemente din identitatea Stelei(marcă, nume, palmares) pentru a se înscrie ilegal în prima divizie.

Au folosit marca și numele pentru a induce suporterii în eroare și au folosit numele și palmaresul pentru a comite abuzuri cu ajutorul FRF și LPF. Doar că numele și palmaresul nu le aparțineau. Astfel, din moment ce palmaresul Stelei nu îi aparținea, FC Fcsb nu putea pretinde că a ocupat locul 2 în Divizia A, în sezonul 2002-2003. Acel loc și acea poziție de vicecampioană se regăsesc în palmaresul Stelei. Din moment ce FC Fcsb nu a ocupat locul 2 în sezonul 2003-2003, nu avea nici cum să se înscrie în prima ligă, în sezonul 2003-2004.

Prin dezvăluirile făcute azi, Florin Talpan a dat o lovitură decisivă echipei Fotbal Club Fcsb. În ciuda propagandei din presă, unde s-a sugerat că FC Fcsb ar avea 5 titluri, deși nimeni nu a explicat cum a ajuns această echipă să joace în locul Stelei, decizia judecătoarei Vișoiu este destul de clară:

RESPINGE CA NEÎNTEMEIATĂ CEREREA FĂCUTĂ DE FOTBAL CLUB FCSB SA PENTRU A-I FI RECUNOSCUT PALMARESUL DIN ANUL 2003 ȘI PÂNĂ ÎN PREZENT!