Când judecătoarele nu trăiesc în România
Chiar dacă decizia dată ieri de judecătoarele de la Curtea de Apel e bună pentru Steaua, e totuși greu de înțeles. Și asta deoarece o parte din decizie nu are niciun fel de sens. Privind-o, nu putem să nu ajungem la concluzia că persoana care a dat-o nu trăiește deloc în România.
Așa cum puteți observa în poza de mai sus, la procesul pentru anularea mărcii Steaua, curtea a fost constituită din Ileana Ruxandra Tirică, președinte, și Mirela Steluța Croitoru, judecător, cărora li s-a alăturat Cristina-Alexandra Oprea, în calitate de grefier. Ieri, această curte a decis decăderea Stelei din drepturile pe care le avea pentru patru mărci.
Trei dintre aceste mărci reprezintă embleme vechi. Clubul le-a folosit de-a lungul istoriei sale, dar mai puțin în ultimii ani. Cum orice persoană poate să ceară ca o altă persoană sau companie să fie decăzută din drepturile pe care le are asupra unei mărci, în cazul în care, timp de 5 ani consecutivi, nu utilizează această marcă pentru serviciile pentru care a fost înregistrată, e ușor de înțeles cum judecătoarele au putut lua decizia pentru aceste trei mărci. Rămâne însă cea de-a patra marcă. Aceasta e reprezentată de emblema pe care Steaua o folosește fără oprire din 1991 și până acum.
În cazul acestei mărci, nu se poate pune problema ca ea să nu fi fost folosită deloc în ultimii 5 ani. De altfel, trebuie să spunem că și celelalte mărci au fost folosite în această perioadă. Ele apar pe aproape toate materialele publicitare ale Stelei, în videoclipurile făcute de Steaua TV, etc.
Doar un om care nu a călcat vreodată prin România nu știe de Steaua București
Putem înțelege că un om care nu urmărește Steaua nu are cum să știe de faptul că aceste mărci sunt utilizate. Scuza această nu se aplică, însă, mărcii cu acvila. Așa cum am spus deja, în ultimele trei decenii, aceasta a fost utilizată fără oprire.
Aproape toate secțiile sportive ale Stelei o folosesc, aceasta apărând pe echipamentele de joc singură sau împreună cu alte embleme. Așa cum se poate vedea în poza alăturată.
Și atunci cum au putut judecătoarele să decidă decăderea Stelei din drepturile asupra lor? Până la apariția motivării, putem doar să presupunem. Însă legea e destul de clară:
Conform art. 46 alin. 1 lit. a din Legea 84/1998 a mărcilor și indicațiilor geografice (republicată): Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Bucuresti, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă: a) fară motive justificate, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data înscrierii în Registrul mărcilor, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată.
Așadar, o explicație posibilă ar fi o presupusă nefolosire a mărcilor pentru produsele sau serviciile pentru care au fost înregistrate. Însă e greu de înțeles cum au ajuns judecătoarele la această concluzie.
Știm deja că domnul colonel Talpan a depus nenumărate înscrisuri, CD-uri și alte dovezi, prin care a demonstrat că Steaua deține aceste mărci și că le utilizează. Astfel, nu prea este logic ce s-a întâmplat ieri. Dacă verificăm clasele Nisa, vedem că Steaua a utilizat aceste mărci pentru unele (dacă nu pentru toate) din clasele selectate. Și, așa, decizia devine și mai misterioasă.
Dacă refuzăm să luăm în calcul jocurile murdare, ne rămâne o singură variantă care ar explica decizia de ieri: judecătoarele nu au trăit niciodată în România.
Doar o persoană care nu a trăit niciodată la noi în țară nu a văzut niciodată emblemele Stelei. Doar o astfel de persoană nu știe ce emblemă folosește Steaua din 1991 și până acum.
Decizia de decădere din drepturi va fi întoarsă la recurs
Steaua va face recurs, dacă nu a și făcut deja. E normal și logică să o facă, din moment ce decizia nu e nici normală și nici logică. Cum mulți suporteri au și observat deja, decizia pare dată pentru a împăca ambele părți. Însă acele judecătoare nu au ajuns acolo pentru a le face pe plac celor care le trec prin față.
Superficialitatea și bătaia de joc cu care acestea au tratat niște bunuri naționale ne îngrijorează. Pe modelul acesta, oricine va putea, în orice moment, să ceară decăderea din drepturi a proprietarilor unor mărci. Și, dacă nu mai e necesar să dovedești că aceste mărci sunt folosite sau nu, aceștia chiar vor putea obține ce își doresc.
Ca fapt divers, marca Fotbal Club Fcsb e înregistrată și pentru clasa Nisa 28, adică jucării. Însă FC Fcsb nu produce jucării cu această marcă. Așadar, ce să facem acum? Să cerem ca această marcă să le fie luată? Am putea.
Plângi?
Nu. Suntem chiar fericiti ca va porni in curand procesul pentru prejudiciu si ne vom apropia mai mult de desfiintarea FC Fcsbului. Ia zi, ti-ai luat fular cu clinceni?
Deja m-a interesez sa dam in judecata pe toti cei care nu respecta deciziile judecatoresti!
Cerem acestui site sa-si schimbe numele in urma ultimilor decizii judecatoresti!
De fapt, deciziile ne sunt favorabile noua. Acum ca Steaua a fost decazuta din dreptul asupra marcii cu A, noi putem sa o folosim linistiti. :)))
S-a pierdut cel mai important lucru, si anume litera ‘A’ care este specificata in toate apararile lui Talpan. Avocatii FCSB-ului au un plan bun si de durata, si nici nu mai vorbesc pe la tv, doar la procese si castiga teren.
Steaua este in corzi de acum si am auzit ca si procesul pt palmares estebpierdut.
Steaua e chill. Acum ca s-a terminat procesul prin care voi ati cerut anularea marcii Steaua, putem merge mai departe cu prejudiciul, acolo unde ati recunoscut deja ca ati provocat un prejudiciu :))) Marii avocati ai Fcsbului au recunoscut fapta. Sa vedem cum vor scapa.
Sau cel mai corect ar fi că la următorul meci sa scrie pe tabela de marcaj Gazde vs Oaspeți. Cum a fost obligata și FCSB să facă în 2015 deși procesul nu era terminat. Este corect clubule curat mai presus de toate?
Cine sa ne interzica noua sa ne numim Steaua, prostule?
– Nu stergeti comentariile de mai sus . E cel mai indicat sa se vada cat de mare e cantitatea de prostie pe metru patrat si cat de bine e ca am scapat si de stana pripasita prin Ghencea dupa 2003 si de pungile pline cu bani cu care ciobanul a fermecat buzunarele celor care se ocupau de bunul mers al lucrurilor de la clubul STEAUA Bucuresti . Coruptia distruge orice .
Si care-i Steaua acum???
Care echipa se numeste Steaua Bucuresti?
Acum doar Steaua dar dupa aceasta decizie mai poate aparea inca o echipa cu numele de Steaua.
Si sa vedem cum decurge procesul pt ca se pare ca si palmaresul acestei echipe este doar acela din 2017.
Pai hai sa vedem. Ce mai asteptati? Ati inregistrat cele 4 marci? Le folositi etapa asta?
Imi sustin opinia ca aceasta decizie o sa aiba o greutate mare in cele doua procese care sunt pe rol si cea mai mare pierdere pt Steaua sunt cele doua marci, aceasta din poza din acest articol si ‘A’-ul pt ca aceasta marca este mintionata in toate documentele prin care Talpan se apara. Acum decizia nu este f imp dar pe termen lung este si vom vedea rezultatele. Procesul va mai dura 2-3 ani pt prejudiciu.
Esti constient ca decizia nu se aplica retroactiv? Adica, presupunand ca e cum zici tu si ca Steaua nu mai poate recupera niciodata cele 4 marci, desi nu e asa, dar prespunand, Steaua detinea marca respectiva in momentul in care voi ati cerut voie sa o folositi. De aia ati cerut voie sa o folositi. Pentru ca Steaua o detinea. Daca nu o detinea, o foloseati fara greata.
Intreb din nou, pentru ca vad ca nicio oaie nu vrea sa raspunda. Ati inregistrat vreuna din cele 4 marci? Veti folosi macar una din ele etapa asta? Va schimbati numele?
Va plangeti ca niste pizdulici ca va stergem comentariile, dar spuneti doar minciuni. Uite, tu zici ca procesul pentru prejudiciu va dura inca 2-3 ani. Aici putem vorbi de inca 30-40 de infatisari. Pe ce te bazezi cand spui ca acest proces va dura atat?
Si de ce spui ca va dura atat daca, in mintea ta, pare clar ca voi o sa castigati datorita deciziei de saptamana asta?
Daca creierasele voastre lucrau cu logica, ati fi venit si ati fi spus ca veti castiga acel proces in cel mai scurt timp.
Si o ultima intrebare. Cum presupui tu ca vei castiga procesul pentru prejudiciu in conditiile in care avocatii ciobanului au recunoscut fapta toamna trecuta si au cerut sa li se permita sa plateasca prejudiciu doar pentru perioada 2011-2014?
Bai baieti bai dar cum stergeti voi comentariile care va dau peste bot cu argumente…va e frica ca va pierdeti si cei 4 fani pe care ii mai aveti ?:)) va doare ca nu ati avut 20.000 euro sa va faceti echipa pentru liga 4 ?:)) de ce nu recunoasteti ca ati zis inca din 2017 ca in maxim un an ne desfiintam si voi o sa fiti cei mai smecheri si mai bazati ?:)) si uite ca suntem in 2019 si inca nu a inceput procesul cu prejudiciul…prin 2021 tot aici o sa fiti ..fara un verdict la fond macar …:)) ma bucur ca Talpan face recurs la ICCJ, asta inseamna ca procesul cu prejudiciul ramane suspendat pana se da decizia acolo pentru ca procesul asta cu marcile e legat de cel cu prejudiciul..la ICCJ dureaza mult si bine pana vine un verdict :)) PS: bun jurist aveti, a reusit sa piarda din prostiile lui 4 marci care au apartinut mereu CSA Steaua…l-a dezbracat Cavescu efectiv…normal ca spune ca se bucura sa isi ascunda propria neputinta..in fapt a ramas cu o marca din 5…si da vina pe omul de la marketing cand de fapt apararea lui a fost de 2 lei…el a venit sa sustina ca a utilizat marcile respective pentru niste subclase care nici macar nu erau inregistrate, asa de bun e ”OMUL VOSTRU ” la fel ca si juristul vostru Georgica care abia leaga 3 cuvinte in limba romana.
Ce argumente, ma, prietene? Tot vorbesti despre argumente dar tu nu aduci nici macar unul singur.
Cu fiecare postare a ta dovedesti ca nu ai habar absolut deloc de aceste procese. Recursul o sa fie facut strict pentru decizia de a decadea din drepturile asupra celor 4 marci. Nu pentru altceva. Pentru ca Steaua nu are de ce sa faca recurs partii favorabile ei din acel proces.
Am citit si ti-am rascitit postarea. Nu vad nicaieri argumentul.Unde este? Sau ce, tu consideri ca e argument faptul ca speri ca procesul pentru prejudiciu nu o sa inceapa pana in 2021? Asta nu e argument, e un vis de-al tau.
Astept sa vad cand veti inregistra voi cele 4 marci si cand le veti folosi. Astept sa vad cand va scrie din nou Steaua in dreptul vostru. Cand o sa fie asta? 2020? 2021? 2051? Hai sa te auzim, ca tu esti cu anii si datele.
Steaua Liberă, fără supărare, nu e frumos sa ataci judecătorii in așa fel. Când deciziile sunt favorabile vouă, strigați ca FCSB sa le respecte, voi atacați judecătorii. Nu prea e fair-play.
Nu noi umblam cu spaga la judecatori, prietene.
SteauaLibera, dovezi pentru spaga care presupui ca a fost data? Si eu as putea sa spun ca deciziile date in favorea armatei au fost date sub presiune politica, dar nu zic si stii de ce? Ca nu am dovezi! Cum poti sa spui de spaga cand voi va bateti cu pumnul in piept sa respecte FCSB deciziile. Te contrazici singur, serios. Cum scrie cineva 2-3 chestii logice, incepi cu aberatiile. As fi vrut sa vad niste discutii constructive, chiar mi-as dori asta, vorbesc serios. Fiecare tine cu cine vrea si considera ce vrea, dar nu sa ataci pe toata lumea cand nu iti convine ceva si cand ceva nu e in favorea voastra. Hai sa iti zic ceva, nu ma bloca, azi sau maine o sa vorbesc cu cel care joaca rugby pt Steua, o sa intreb mai multe despre ce ti-am scris mai devreme si scriu intr-un comentariu. Crede-ma pe cuvant ca nu aberez, daca ei ma mint, te mint si eu dar nu cred ca au un motov pentru ca erau foarte suparati.
Daca nu ai dovezi, atunci nu comenta. Noi avem dovezi pentru ceea ce zicem.
P.S: Respectivul care il injura pe Talpan, joaca in echipa de rugby si face parte din galeria De fotbal a Stelei.
Ca sa te credem, spune numele respectivului.
„Aceasta e reprezentată de emblema pe care Steaua o folosește fără oprire din 1991 și până acum.”
Fals. Si incep sa nu mai cred in voi. E absurd sa mințim ca am avut echipă între 2003 si 2015. Nu am avut. Dacă legea spune că fără continuitate, marca dispare, atunci nu mai avem nicio sansa.
Nu stiu cum sa iti spun, dar Steaua nu inseamna doar o echipa de fotbal. Iar legea nu spune ca o marca dispare fara continuitate. Nu spune asta nicaieri. Nu stiu de unde ai scos-o. Poate ne dai si noua textul de lege unde ai vazut-o scrisa.
Bai oameni buni, voi il mai credeti sau il mai luati in serios pe mascariciul asta de la SteauaLabila? Practica aceleasi vrajeli ca PSD.ul. (Avem crestere economica domne! Jos Imperialismu! Da.o dreacu de Justitie!) Nu vedeti ca omu are o perspectiva de CAL? Nu vede saracu’ panoramic, fiindca ochii nu ii permit mai mult. Orice i-ai spune, nu domne, hur dur nu aveti dreptate..eu sunt atot-stiutorul, sau chiar mai mult decat atat, eu si Mesia Talpan ca numai cand il auzi vorbind incep ingerii sa planga. Am vazut mai sus niste oameni care au vorbit foarte frumos si chiar au venit cu niste argumente LOGICE, dar na…prostu’ s-a atacat si a venit cu niste replici infantile ca si el. Stiu sigur ca va sterge comentariul acest putzifer pansat ca nah…ce poate sa faca un carpaci care nu are NICIUN ARGUMENT real? Lasati-l sa viseze si el si ceilalti 800 de stelisti „adevarati”.
Cum vine asta, ma? Nu ai argumente, asa ca iti schimbi numele ca sa para ca esti altcineva si te lauzi singur ca ai argumente. In tot acest timp, argumentele tale sunt de rahat. Vasi, tu realizezi ca ne putem da seama daca posteaza aceeasi persoana, dar cu nume diferite, nu?
@SL prietene, nu stiu cine e Vasi, habar nu am de persoana respectiva, nu stiu cum ai reusit sa debitezi chestia asta…probabil ca wordpress.ul tau obscur are erori grave de functionalitate si ai impresia ca as fi altcineva. plm..incearca sa angajezi dreacu un IT.ist decent care sa se ocupe de mentenanta daca vrei sa pari credibil. si schimba si tema, zici ca e site din 2007. Daca vine un cracker ti.l sparge in 10 minute. Si reply.ul ala al tau tocmai mi.a confirmat fix ceea ce am zis mai sus. #jesusmaicaljecsan.
Nu stii cine e, doar aveti acelasi IP :)))
@SL esti ireal prietene.. nu e de mirare ca te iau astia toti la misto. eu ti-am zis ca analytic.ul tau are erori…plm, nu esti in stare sa instalezi un plugin decent?? cum cacat sa aiba ala acelasi IP ca mine?? jesus…noaptea mintii!! am IP static prietene.
Retea de cartier, sector 3, Bucuresti. vrei sa iti dau si codu postal? plus ca folosesc aceeasi adresa de mail.
Te cred.