Corectare: Azi a avut loc un nou termen în dosarul pentru recuperarea prejudiciului
În procesul pentru recuperarea prejudiciului, avocații celor de la FC Fcsb au cerut o suspendare până la soluționarea proceselor pentru anularea mărcii Steaua și pentru recunoașterea palmaresului. O nouă mutare disperată din partea fcsbiștilor și o nouă bătaie de joc din partea judecătorilor, care refuză să țină cont de decizia ICCJ din decembrie 2014, în ceea ce privește marca Steaua.
Judecătorii de la Tribunalul București au decis să suspende judecata în procesul pentru recuperarea prejudiciului în baza art. 43, alin. 1, pct. 1 din Codul de procedură civilă. Acesta spune că:
Art. 413
Suspendarea facultativă
(1) Instanţa poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;
Ce înseamnă asta? Practic, judecătorii au legat plata prejudiciului pentru folosirea ilegală a mărcii Steaua de alte două procese, procesul 11509/3/2017 (au scris gresit, 11539. E vorba de procesul pornit de FC Fcsb pentru anularea mărcii Steaua) și 48951/3/2017 (procesul pentru recunoașterea palmaresului). E neclar în acest moment cum a ajuns judecătoarea la concluzia că acest dosar depinde de celelalte două, însă decizia sa nu trebuie să ne surprindă. E vorba de aceeași judecătoare care a refuzat să primească decizia din dosarul pentru marca Steaua și a dat câștig de cauză Fcsbului la fond, în dosarul pentru numele Steaua. Decizia respectivă a fost întoarsă de Curtea de Apel, care nu a putut ignora decizia din dosarul pentru marcă.
Din sursele noastre, Steaua va face recurs și va cere ca procesul să nu fie suspendat.
Suspendarea procesului pentru recuperarea prejudiciului e singura șansa a Fcsbului
Disperarea e mare în tabăra Fcsbului. Din sursele noastre, se pare că avocații echipei din Mogoșoaia s-au resemnat și au recunoscut că nu au șanse de câștig. Singurele lor arme în acest moment sunt amânările și suspendările, adică tragerile de timp.
Chiar și legarea de celelalte două procese e dovadă a disperării care a pus stăpânire pe saivanul piperean. În procesul pentru anularea mărcii Steaua, FC Fcsb a pierdut deja, judecătorii respingând anularea mărcii. Totuși, le-au dat voie să meargă mai departe, iar în ianuarie va avea loc un nou termen, pentru analizarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale. Sătul să tot piardă, Becali speră să obțină modificarea legii mărcilor și să ajungă să pună mâna gratuit pe marca Steaua. Șansele sale sunt aproape de zero, dar vede drept victorie fiecare amânare, suspendare sau tragere de timp. De fapt, singurii care câștigă sunt avocații, care vor fi plătiți indiferent că pierd sau că înving.
O nouă doamnă judecător, o nouă bătaie de joc
Povestea e aceeași. Fără susținere din partea propriului club, fără susținere din partea suporterilor steliști, Florin Talpan se luptă de unul singur cu un sistem care are în aceste zile ca obiectiv principal scăparea lui Liviu Dragnea. Susținerea altor corupți este un obiectiv secundar. Ca popor, merităm ce primim. Am oferit România pe tavă marilor corupți și nu facem nimic pentru a o lua înapoi sau pentru a-i susține pe cei care chiar fac ceva.
Aceste procese sunt prelungite pentru că noi permitem. Le permitem unor nenorociți să-și bată joc de Steaua.
Pana acum ne dezinformati ca FC Fcsb va deveni FC Clinceni. Acum plangeti ca nu puteti pune mana pe banii lui Becali asa usor. Poate la 20 de ani de la moartea lui Iliescu