previziuni 2018

Previziuni 2018 – Ce schimbari va aduce Noul An in sportul romanesc

Cu fiecare  an nou, apar si previziunile, multe dintre ele nu neaparat noi. In aceasta perioada, mii de „experti” se inghesuie sa le spuna celor dispusi sa asculte ca, in urmatoarele 12 luni, vor avea parte castiguri financiare importante, sanatate incredibila sau de cuceriri spectaculoase, in domeniul dragostei. Din fericire, noi nu suntem „experti”, desi, de-a lungul timpului, multe din previziunile noastre s-au dovedit a fi adevarate. Va amintim ca, la inceputul lui 2014, noi am fost primii care au anuntat ca Becali va pierde Steaua, lucru care s-a intamplat in luna decembrie, a acelui an. Asa ca, vom incerca sa facem cateva previziuni si pentru 2018.

Ne vom limita cu previziunile noastre la fotbalul romanesc. Asta ca sa nu le pierdem vremea celor curiosi daca vor castiga bani in 2018 sau daca isi vor intalni sufletul pereche. Va tinem pumnii, va dorim succes si, ca sa nu ne mai lungim, iata ce credem noi, echipa Steaua Libera, ca se va intampla in 2018.

1. Presa sportiva va accepta, incetul cu incetul, deciziile instantelor judecatoresti

Dublul standard de care da dovada presa sportiva din Romania e absolut gretos. Pentru aceste lepre, o echipa precum Academia Rapid, care a inchiriat brandul Rapid, este Rapid Bucuresti. Insa regula nu se aplica si in cazul Stelei. Desi clubul nostru e singurul care detine marca Steaua, singurul care detine numele Steaua Bucuresti, asta nu e destul pentru mironici si tolontani. Din motive care tin de bonusurile de sfarsit de an, acesti baieti au ales sa ignore deciziile judecatoresti. Insa acest lucru se va schimba in 2018.




Cu acest ultim proces, pentru recunoasterea palmaresului, Talpan si Steaua le vor inchide gurile tuturor acestor mizerabili. Sigur, decizia respectiva nu va obliga pe nimeni sa accepte ca FC Fcsb nu e Steaua si ca nu detine palmaresul Stelei. Insa va fi greu ca cineva sa mai nege aceste lucruri si sa mai fie luat in serios.

PRO TV inca foloseste cuvantul „stelistii”, pentru a ocoli deciziile judecatoresti dar si pentru a se feri de amenzile CNA, dar va renunta la aceasta practica dupa ce FC Fcsb va fi eliminata de Lazio din Europa League, competitie pe care respectivul post TV o transmite in Romania. ProSport a facut trecerea la „FC Fcsb” inca de anul trecut, ziaristii acestui ziar fiind singurii care au indraznit sa le explice romanilor ce inseamna deciziile judecatoresti din procesele pe care Steaua le-a castigat. PRO X, fostul Sport.ro, este o gluma de televiziune, asa ca nu prea va conta ce vor decide ei. GSP va lupta cel mai mult impotriva acestei schimbari. Oamenii lui Tolo iubesc FC Fcsbul si urasc „Armata”. Anul trecut au scris sute de articole de propaganda si vor face la fel si in 2018. Totusi, nu vor putea inota la nesfarsit impotriva curentului.

Cel mai probabil in a doua jumatate a anului, dupa ce Steaua va promova in Liga a III-a, oamenii lui Tolo vor accepta ca echipa lor favorita nu are nimic in comun cu cea mai mare echipa din fotbalul romanesc. Trecerea va fi brusca si nu e exclus ca oamenii lui Tolo sa se laude ca ei au fost primi care au atras atentia ca FC Fcsb nu e Steaua. Vom fi inundati cu articole in care vor lauda echipa pe care azi o injura.

Veti spune ca vorbim aiurea si ca aceste previziuni  nu au niciun argument in favoarea lor. Noi va garantam ca nu e asa. Deja, anumiti ziaristi sportivi au inceput sa foloseasca in articolele lor cuvinte precum „fecesebistii” si chiar ne trimit noua articole, in speranta ca vom redirectiona putin trafic catre paginile lor. (Baieti, noi publicam doar materiale bune, originale si interesante! Asta ca sa nu plangeti, daca nu apareti pe Steaua Libera) Aici vor ajunge cu totii, chiar daca nu vor asta.


2. GSP isi va alege o noua echipa favorita

Asa cum am spus mai sus, GSP va lupta cu toate puterile impotriva schimbarii. Fostul oficios al partidului comunist va incerca sa exploateze la maxim minciuna cum ca FC Fcsb e Steaua si va scoate sute de articole in care va lasa sa se inteleaga ca echipa lui Becali a fost infiintata in 1947, desi ea a aparut doar in 2003.

Insa GSP nu va putea face acest lucru la nesfarsit. La un moment dat vor accepta adevarul, iar acest lucru ii va face pe oamenii lui Tolo sa isi aleaga o noua echipa favorita.

Cei care isi amintesc anii 2000, stiu tratamentul special pe care GSP i-l oferea Rapidului. Echipa lui Copos era cea mai frumoasa, avea cel mai frumos joc, cei mai frumosi suporteri, era cea mai vanata de arbitri etc. Totul a durat pana la plecarea lui Razvan Lucescu, iubitul celor de la GSP. De altfel, GSP a facut o campanie puternica pentru ca acesta sa fie adus selectioner si, evident, a evitat sa critice esecurile sale de la nationala. (Pe Cristoph Daum l-au linsat, desi neamtul a avut realizari asemanatoare cu cele ale lui Luescu Jr. Daum a castigat 3 meciuri la nationala, a facut egal de 3 ori si a pierdut de 4 ori. Lucescu a castigat 5 meciuri, a facut 7 egaluri si a pierdut de 6 ori.) De abia dupa ce au trecut de faza Rapid/Lucescu Jr., oamenii lui Tolo au ajuns sa se concentreze in totalitate pe FC Fcsb.

Ca sa nu fim intelesi gresit. GSP l-a facut pe Becali, l-a iubit si il va iubi mereu. Vor scrie despre el chiar si cand nu va mai fi. Insa echipa sa va trece pe planul secund in 2018. Nu stim ce echipa vor alege. Rapidul e mort, iar cu Craiova, echipa favorita a tuturor ziaristilor care nu vor sa se stie ca sunt stelisti sau dinamovisti, si-au stricat singuri relatia. Poate ca se vor orienta catre Viitorul lui Hagi. Si nu e exclus ca gesepistii sa isi indrepte privirile catre Steaua, care va deveni si mai interesanta dupa promovare.

Pe ce se bazeaza aceste previziuni? Pe doua lucruri: natura umana si istorie. Dupa atatea articole in care au facut propaganda pentru FC Fcsb, gesepistii vor fi nevoiti sa ia o pauza, pentru ca oamenii sa uite toate aceste articole mincinoase. Altfel, oamenii lui Tolo se vor face de rusine si mai tare. Istoria ne-a aratat ca acesta este modul lor de operare. Acum cativa ani ii laudau fara rusine pe oameni precum Becali, Borcea sau Copos. Cand acestia au intrat la puscarie, gesepistii au luat o pauza, iar apoi s-au intors impotriva lor. Pe Becali l-au iertat, e adevarat. Insa, asa cum am zis, el este creatia lor.


3. Fecesebistii vor recunoaste ca urasc Steaua

Asta nu este o noutate. Faimoasa Peluza Ros-Albastra chiar a injurat Steaua de mai multe ori, la meciurile FC Fcsbului. In acest moment, acestia si cei ca ei inca sustin ca iubesc Steaua. Refuza sa recunoasca deciziile judecatorilor, despre care spun ca sunt corupti si ca fac jocurile unei forte malefice care doreste sa-l lase pe Becali fara echipa de fotbal.

Pentru acesti indivizi, nu conteaza ca Becali nu a reusit, in aproape 7 ani de procese, sa produca macar un document care sa ii dea dreptate. Ei nu dau doi bani pe Steaua. Iubesc doar doua lucruri: pe Becali si rezultatele. Daca FC Fcsb va avea rezultate, nu va conta ca e sau nu Steaua. Ei o vor sustine in continuare. Daca nu va avea rezultate, vor trece si ei la Viitorul sau la alta echipa, la fel ca cei de la GSP.

Poate ca nu avem de-a face cu previziuni in acest caz. Intreaga tara ii suspecteaza pe acesti indivizi ca nu sunt stelisti, si asta inca de la meciul cu Manchester City, cand s-au imbracat in culorile dinamovistilor. Doar ca in 2018 acestia nu isi vor mai ascunde ura fata de Steaua.

Promovarea Stelei in Liga a III-a ii va afecta. La fel si procesele pierdute.  Ura pentru Steaua va creste si acestia vor exploda in 2018. Deja au preluat vechile minciuni dinamoviste(ca echipa noastra a fost facuta de comunisti pentru a distruge echipa Carmen, ca a avut noroc in 1986, ca transfera fotbalisti cu forta, etc.), pe care le folosesc fara oprire. Stati sa vedeti ce vor face dupa ce judecatorii vor recunoaste ca palmaresul Stelei este doar la Steaua.

4. 2018 va fi un an excelent pentru Steaua

Daca 2017 a fost un an foarte bun pentru Steaua, 2018 va fi unul excelent. Vor incepe lucrarile la noul stadion, echipa noastra de fotbal va face inca un pas spre intoarcerea in prima liga, Talpan va mai castiga cateva procese cu FC Fcsb, care e posibil sa se desfiinteze. Si mai avem si baschet, si handbal, si rugby, si alte sporturi. Poporul stelist cu siguranta nu se va plictisi in 2018.

La sfarsitul acestui an, in decembrie, nu vom sarbatori doar 100 de ani de la Unire. Vom sarbatori mai multe realizari, si cred ca simtiti si voi la fel. Cred ca noi, stelistii, nu avem nevoie de previziuni ca sa stim ca 2018 va fi anul nostru.

5. Steaua Libera va fi tot aici

Asta nu e o previziune, ci o promisiune. Echipa noastra a pornit pe acest drum inca din a doua jumatate a anilor 2000. In ultimii ani, ne-am dedicat informarii suporterilor stelisti si luptei pentru dreptate. Chiar daca am castigat, chiar daca acum avem din nou echipa de fotbal, misiunea noastra nu se opreste aici.

Vom lupta in continuare pentru Steaua. Vom incerca sa va aducem la cunostinta voua, suporterilor stelisti, toate informatiile necesare si vom face tot ce ne sta in putere pentru a ne asigura ca Steaua nu va mai suferi niciodata. Cu siguranta nu va fi usor. Insa noi suntem siguri ca vom invinge. Suntem stelisti, suntem cei mai buni, alte optiuni nu avem.

Am inceput munca pe un site care azi nu mai e, dupa care am trecut pe Facebook, apoi ne-am extins pe acest site care de luna trecuta a implinit un an, pe Youtube si pe Instagram. Comunitatea noastra a crescut si creste in continuare. Avem multe suprize pentru voi si speram ca timpul sa ne permita sa ne ocupam de toate asa cum vrem.

Am inceput un an nou si abia asteptam sa vedem ce o sa ne aduca.

Forza Steaua!