Steaua anii 90

Cat de departe sunt anii 90?

Imbatati de victorii la scor, impotriva unor echipe foarte slabe, anumiti oameni din fotbalul romanesc s-au apucat sa vorbeasca despre ceea ce ei nu cunosc, adica despre fotbal. Chiar mai rau, au vorbit despre fotbalul din anii 90, fotbal pe care probabil ca nu-l urmareau, fiind mai degraba preocupati cu lucruri marunte. Iar cand acesti indivizi se apuca sa compare fotbalistii stelisti de la sfarsitul mileniului trecut, cu actualii angajati ai echipelor de fotbal din Liga 1 (fotbalisti nu le putem spune), atunci trebuie sa intervenim.

Fara sa vrem, vorbim cu drag despre anii 90. O facem pentru ca acela a fost ultimul deceniu al fotbalului romanesc. Tot ce a venit dupa a insemnat ofilire, moarte. Insa, in anii 90, Romania inca mai stia ce inseamna fotbalul. Suporterii inca mai veneau la stadioane, „Nationala” noastra se uita de sus la alte echipe, amintirea performantelor din anii 80 era inca vie iar echipele noastre inca produceau fotbalisti de valoare.

Steaua a dominat fosta Divizie A in acea vreme. A calcat in picioare toti adversarii, cu niste jucatori care astazi ar fi cu totii titulari incontestabili in Nationala. Pe langa faimosii Lacatus, Dumitrescu, Panduru, Adi Ilie, Galca, Prodan sau Ilie Stan, trebuie sa ii mentionam pe Dobos, Joe Panait, Rosu, Catalin Munteanu, Vladoiu, Sabin Ilie, Danciulescu, Militaru si multi, multi altii. Prea multi ca sa-i enumeram aici pe toti.

Astazi, acesti jucatori ar fi vazuti ca niste zei. Oricare din echipele Stelei din anii 90 ar castiga astazi la pas campionatul. Diferenta de valoare intre ceea ce aveam atunci si ceea ce vedem azi este imensa. Nu ma credeti? Haideti sa comparam.


Marian Popa a fost la un nivel la care Alibec nu va ajunge niciodata

Se poate ca stelistii mai tineri sa nu fi auzit de Marian Popa. Dar cei care au prins anii 90 isi amintesc cu siguranta de el.

La fel ca Alibec, si Marian Popa s-a nascut la malul Marii Negre. A fost atacant. A fost un jucator de forta, de gura portii. Si cam aici se termina asemanarile dintre cei doi. Pentru ca, valoric, Alibec nu va reusi niciodata sa ajunga la nivelul lui Popa.

Marian Popa s-a transferat la Steaua in anul 1990, la varsta de 23 de ani. Pentru a-l lua de la Farul, Steaua a trimis la malul marii trei fotbalisti: Constantin Pistol, Viorel Turcu si Petre Grigoras. Trei fotbalisti stelisti pentru unul singur. Insa acel atacant merita. Popa terminase sezonul 1989-1990 pe locul 2 in clasamentul golgeterilor, dupa Balint, cu 15 goluri inscrise in 28 de meciuri. Iar Farul Constanta nu putea fi considerata una din echipele bune ale Diviziei A.

A pus imediat mana pe tricoul cu numarul 9 si nu i-a mai dat drumul. Marian Popa a jucat 49 de meciuri de Divizia A, pentru Steaua, intre 1990 si 1992, marcand 20 de goluri. A castigat o Cupa a Romaniei, a jucat in cupele europene, iar evolutia sa din dubla cu Sporting Gijon nu va fi uitata niciodata. Popa a marcat atunci 2 goluri in poarta spaniolilor.

In 1992, nu s-a mai prelungit contractul cu Steaua. A vrut sa plece in strainatate, dar mutarea nu s-a concretizat. Asa ca s-a intors in Romania. Din pacate, Iordanescu isi definitivase deja lotul, Popa fiind astfel nevoit sa semneze cu Farul. Dar asta nu a fost o problema. In sezonul 92-93, a marcat 14 goluri pentru Farul, in 18 meciuri. A avut o evolutie buna si in sezonul 93-94, iar in sezonul 94-95 s-a intors la Steaua.



Popa a marcat 7 goluri in 14 meciuri, in a doua sa perioada petrecuta la Steaua. Este un procentaj foarte bun, pentru un atacant folosit mai mult din postura de rezerva. Insa Steaua avea atunci un atac stelar, cu Lacatus si Adi Ilie. Popa nu s-a putut impune. Dar nu pentru ca n-ar fi avut valoare.

Varful constantean a plecat de la Steaua in 1995, dupa castigarea titlului de campion. A mai jucat doi ani si s-a retras, din cauza unor probleme de sanatate, la nici 30 de ani. Popa fusese operat in 1993, iar accidentarea aceasta nu l-a parasit niciodata.

Astazi, in 2017, Romania fotbalistica ar da orice pentru a avea un atacant precum Marian Popa. In anii 90, insa, a fost nevoit sa concureze impotriva unor zei. Si poate c-ar fi reusit mai multe, daca nu s-ar fi accidentat.

Dar haideti sa ne intoarcem in prezent si sa ne uitam la Alibec. A avut posibilitatea de a juca la Inter Milano, dar si-a batut joc. S-a intors in tara, cu coada intre picioare, si a dat semne, la un moment dat, ca s-ar putea sa ajunga sus. Sumudica si Astra l-au ajutat. Insa parasirea Giurgiului si trecerea in Berceni nu i-au facut bine. In acest sezon, Alibec a reusit sa iasa in fata doar prin scandaluri. Golurile, in schimb, ii lipsesc.

Anii 90 sunt prea departe

Da. Fotbalistic vorbind, anii 90 sunt mult prea departe. Si nu stiu daca vom mai reusi vreodata sa ajungem macar la acel nivel. Asa ca haideti sa nu comparam un fotbal mort si ingropat, cu unul frumos, care ne-a adus atatea bucurii.

Intr-un interviu dat pentru presa din Anglia, Zlatan Ibrahimovic a avut o replica fabuloasa: „Pe lei nu-i poti compara cu oamenii.” Are dreptate. Pe lei nu-i poti compara cu oamenii. Si in niciun caz sa nu indraznesti sa-i compari cu mieii.