Lacatus

Nu-ți aduce anul ce îți aduce Talpanul

„La mulți ani pe noul an!” ne-ar spune Florin Talpan,
că de când e mare neaua a înviat și Beleaua!
Odată Boroi retras, zici c-am tras ceva pe nas,
m-am trezit în altă lume fără griji și fără spume.

Într-o zi, așa, subit am aflat nedumerit
că Fiara a revenit și-are poftă de-ncropit
o echipă tinerea, cu emblema CSA.
Nimic despre știrea asta. Șumi se ceartă cu Astra,
Gibonul tot în prim-plan, pus iar pe mare tam-tam.
Reghe mai rău îl instigă că duce echipa-n Ligă…

Nervos, iar m-am resemnat și pe loc eu am blamat
ca mai toate oile, taxa radio-tv.
Am luat totul din pripă, sperând prea mult la echipă…
Când să zic de Necuratu’… Hop! Vine comunicatu’:
„Lăcătuș și generalii s-au pișat pe Ne-a Becali
și i-au dat-o fără stres, cu nume și palmares.
De la anu’, na beleaua!… O să joace din nou Steaua!

Ce cadou de sărbători: să avem iarăși culori!
Repede-mi sun camarazii: ai noștri vor fi ca brazii!
În peluze și-n teren să dăm drumul la infern,
vom avea din nou o oaste, la naiba cu FC Gazde!
Să fie în bafta lor, bafta cocalarilor!

Dup’ acest moment sublim mă dezmeticesc puțin,
amintindu-mi de tot fainul, vreau să cercetez online-ul.
Facebook-ul e prea mainstream,
îmi iau de pe ochi perdeaua, cu inima-n dinți tastez: „we we we – punct – fcsteaua”
Vai de mine! Și de ce? Și aici pasc oile?!
care-acum se lamentează, că-i Steaua lui Căcărează.
Peste noi au trecut anii și au dispărut golanii,
au rămas cu caș la gură doar șoareci de tastatură.

Presa este disperată, parcă a fost molestată
și sperând că-i loc de-un troc, tot pe Gigi-l pupă-n bot.
Că să vezi, că o să facă, poate-poate se împacă
și cu toții o țin langa, că Steaua e cu talanga.
Mitran vrea să fie cool: „Gigi ține fotbalul!
Fără el ne prăbușim și Armata n-o primim!
Noi vrem Chiajne, Voluntari și ACS-uri penale,
fără echipe de stat, fără departamentale…”

Gazeta e disperată, fără Ne-a se vede moartă!
De sport mereu le-a păsat, nelipsiți de la palat.
Las’, că îi salvează Tolo, mereu vor fi conspirații,
deja s-au reprofilat – ziar de investigații!…
Mironică… ce să zică?!… îndelung el aberează
făr’ a ține cont de-un lucru: dimensiunea contează!

Început de an frumos, lumea s-a întors pe dos
și-am primit dosar stufos,
cum că echipa lui Ne-a nu se pupă cu Steaua.
Poate, doar cu DNA!
E o mare făcătură, ca mucegaiu-n friptură
și atunci când dai de el, întorci stomacul nițel.

Măi să fie! Iar la sfat?! Conferință la palat!
Grea înfrângere, se pare, Ciobanu-i îngenunchiat.
Vorbește de zici că n-are (c)oițele din dotare,
e din ce în ce mai rău făr’ argați în jurul său.
A pierdut meciul cu miză, provizii pe timp de criză
nu găsești așa ușor… pufuleți Star, cu surpriză!
N-a fost chiar scopul propus să ia și Metal’globus,
dar, de când cu generalii, merge și FC Becali.
Lucescu și Dinu Vamă vor să îi facă pomană
ți se gudură nițel, cum că sunt și ei cu el.
Sandu și cu Dragomir n-au loc nici la cimitir,
dar oricând, pentru Cioban, ar garanta printr-un gir.

Faceți loc, că vin titanii! Pentru ei cântau golanii,
cântau și vor mai cânta, invocând Sevilla.
Tudorel și cu Pițurcă, când vorbesc ei nu se-ncurcă,
doar ei sunt dovada vie că Steaua o să învie.
Bumbi, Belo și Balint… ei nu mai sunt doar un mit
și se-alătură echipei maestrului emerit.

Acesta e LĂ-CĂ-TUȘ, viteziștii vin acuș,
în grabă, să îl ajute ca-n vremurile pierdute.
Un-doi, pasă în careu, meciul ăsta a fost greu
pentru: glorii, jucători, suporteri și antrenori.
Dar acum s-a încheiat, războiul l-am câștigat,
protestul n-a fost în van, ultrașii s-au repliat.

E de datoria noastră, tradiția roș-albastră
de azi o purtăm cu noi, nu facem pași înapoi!

 

ManiaCU