Academia Rapid Steaua Bucuresti

Avancronica: Academia Rapid – Steaua Bucuresti

Steaua va intalni sambata, 14 octombrie, in etapa a opta, din sezonul 2017-2018, al Ligii a IV-a, Academia Rapid, echipa primariei sectorului 1. Meciul este unul de importanta foarte mare, dat fiind faptul ca cele doua echipe lupta pentru promovare.

Sa ne cunoastem adversarul: Academia Rapid

Asa cum am discutat deja, Academia Rapid nu este Rapid Bucuresti, nu inca. Aceasta echipa a fost infiintata in acest an, de catre primaria sectorului 1, si are ca scop nu doar promovarea, ci si achizitionarea brandului Rapid. Din pacate pentru primarul Dan Tudorache si sustinatorii sai, Academia Rapid nu a reusit sa castige licitatia pentru brandul mult dorit. Momentan, doar il inchiriaza, platind aproximativ 5000 de euro pe luna, si asteapta o noua licitatie la care spera sa aiba castig de cauza.

Avem asadar de-a face cu o situatie foarte ciudata, asemanatoare celei in care a fost implicata FC Fcsb. Daca planurile primarului Tudorache nu merg asa cum isi doreste acesta, s-ar putea ca Academia Rapid sa incheie sezonul cu o identitate total diferita fata de cea pe care o are acum.

Desi presa aservita lui Becali a scris zeci de articole despre Steaua, certand-o pe motiv ca provoaca pagube finantelor statului roman, nimeni nu a spus nimic despre Academia Rapid. Echipa primariei sectorului 1 are un buget de peste 500 de mii de euro, adica de aproape 4 ori mai mare decat cel al Stelei (150 de mii de euro, in acest sezon). Daca in cazul nostru banii vin din bugetul alocat anual intregului club sportiv Steaua si din castigurile obtinute de acesta, Academia Rapid este finantata din banii care ar trebui folositi pentru a dezvolta sectorul 1. In timp, ne vom lamuri daca aceasta investitie a fost una buna sau nu.




pancu la steauaInsa nimeni nu poate nega faptul ca Academia Rapid are intentii serioase. Daca Steaua a ales sa-si construiasca o echipa tanara, de viitor, academicienii rapidisti au preferat jucatorii cu experienta. Astfel, in lotul lor se regasesc fosti fotbalisti de-ai Rapidului (Daniel Niculae), de-ai FC Fcsb-ului(Alexandru Iacob si Doru Bratu) si chiar unul care a trecut si prin curtea Stelei. Este vorba de Daniel Pancu, marea vedeta a academicienilor rapidisti, care a incercat sa se transfere la Steaua in 1996, a jucat in cateva amicale, dar nu a fost pastrat in lot. Concurenta era foarte mare atunci, iar Pancu nu ar fi avut niciodata vreo sansa de a juca in fata unor fotbalisti precum Adi Ilie, Augustin Calin, Sabin Ilie, Dennis Serban sau Laurentiu Rosu.

In cele 7 etape care au trecut pana acum, Academia Rapid a castigat 6 meciuri si a obtinut un egal, etapa trecuta, cu Comprest Gim. A inscris 26 de goluri si a primit unul singur.

Duelul suporterilor

Academia Rapid este sustinuta in acest moment de foarte multi fani rapidisti. Conform ultimelor cifre, acestia au cumparat in jur de 5000 de bilete pentru meciul cu Steaua. Meciul va fi ultimul pe stadionul din Giulesti. Acesta va fi demolat si reconstruit, pentru Euro 2020.




Stelistii au primit si ei 1000 de bilete pentru acest meci. Acestea sunt distribuite de catre Asociatia Stelistilor 1947, membrii asociatiei avand prioritate. Insa AS47 a anuntat ca „având încredere ca vor fi destule bilete pentru toti steliștii, vom reveni în zilele următoare(n.r. – joi si vineri) cu mai multe detalii despre modalitatea de cumpărare.”

Conform ultimelor stiri, preturile sunt:

5 lei – peluză

10 lei – tribunele I şi II

50 lei – tribunele 0 şi oficială

Echipa Stelei

Acest inceput de sezon a fost unul extrem de dur pentru baietii lui Ion Ion. In 37 de zile, acestia au jucat 9  meciuri, adica aproape o partida la 4 zile. Meciul din ultima etapa, cu AS Tricolor, castigat cu 1-0, a fost chiar cel mai greu dintre toate. Acesta s-a disputat pe o vreme ploioasa, pe un teren greu, plin de balti, impotriva unui adversar care s-a aparat cu disperare si care nu s-a temut sa foloseasca intrari cat se poate de dure.

Din fericire, Steaua a castigat, prin golul aceluiasi Predescu, ajuns la a saptesprezecea reusita in acest sezon.  In meciul cu Academia Rapid,cel mai probabil vom vedea urmatorul prim 11:

22. Horia Iancu (Cpt.) – 2. Mihai Butoi, 4. Ştefan Pădureț, 20. Bogdan Sitaru, 3. Andrei Grigore — 25. Claudiu Zamfirescu, 21. Ghiță Constantinescu, 16. Adrian Vîlcea, 8. Cadolar Curt, 10. Alin Predescu – 9. Cătălin Mirea

Meciul Academia Rapid – Steaua Bucuresti va avea loc sambata, 14 octombrie, de la ora 19.15, pe stadionul Valentin Stanescu, Calea Giulesti, nr. 18. Va fi de asemenea transmis pe Telekom Sport 2.

Forza Steaua!