Echipele din Liga 1 trebuie sa ia exemplul FC FCSB-ului
Cu siguranta acest titlu ii va soca pe multi. FC FCSB e o echipa de hoti, condusa de un puscarias, cu un antrenor certat cu legea, un manager puscarias care nu are voie sa lucreze in fotbal si cu un fotbalist care ar fi trebuit si el sa faca puscarie. Daca mai pui aici si rasismul, acuzatiile de blat si mita sau scandalurile recente, e greu de explicat de ce aceasta echipa poate fi un exemplu pentru resutl ligii intai. Insa poate. Pentru ca, spre deosebire de restul echipelor din Liga 1, FC FCSB nu se teme sa isi urmareasca obiectivul.
Am fost socat sa aflu astazi ca Becali, seful din umbra al celei mai murdare echipe din Liga 1, a ajuns sa strige „hotii”. Si nu numai ca striga, dar acesta intentioneaza si sa faca plangere la UEFA si FRF impotriva celor de la CS Universitatea Craiova, pe care ii acuza ca nu si-au respectat corect sansele cu Viitorul. Ceea ce parea incredibil, s-a produs. Becali a ajuns sa-i acuze pe altii de coruptie, desi el a calcat in picioare regulamentul FRF de fiecare data cand a dorit.
„Nu se face aşa ceva. Părerea mea este că trebuie să ia măsuri şi Liga, şi Federaţia, şi UEFA. Nu poţi chiar să faci ce vrei la fotbal. Când eşti la fotbal eşti într-o asociaţie de 14 echipe nu eşti tu singur pe tarla să semeni grâu şi porumb cum vrei tu. Dacă eşti în casă cu 14 oameni nu faci doar ce vrei tu,” a spus Becali la ProTV.
Cititi cu atentie aceste cuvinte si spuneti-mi daca nu cumva se potrivesc perfect cu ceea ce s-a intamplat acum cateva saptamani, cand Becali a schimbat numele echipei sale in plin campionat, trecand peste regulamentele FRF. Poate ca fostul puscarias s-a grabit. Poate ca ceea ce voia sa spuna era: „Nu poti sa faci ce vrei la fotbal, daca nu esti Becali.” Pentru ca pe el regulile nu l-au oprit niciodata.
A dat mita jucatorilor altor echipe, conteacteaza in plin campionat jucatorii aflati sub contract cu alte echipe din Liga 1, face oferte la TV pentru jucatorii echipelor cu care FC FCSB are meci in acea saptamana, si-a schimbat numele echipei in plin campionat, a jucat ani intregi cu o marca care nu ii apartinea si, cel mai important, si-a inscris echipa infiintata in 2003 direct in prima liga.
Toate aceste „realizari” indica un singur lucru. Si anume ca Becali face ce vrea in Liga 1, competitie pe care o conduce cu un pumn de fier.
„Probabil în regulament se stipulează despre desconsiderarea competiţiei, dar probabil nu sunt în regulament mai multe sancţiuni pentru că nu s-a gândit nimeni că cineva poate să facă aşa ceva, să aibă o asemenea obrăznicie. Părerea mea este că trebuie penalizaţi, de către noi, cei 14. Eu i-am spus lui Vali (n.red. Argăseală) să facă hârtie şi la UEFA, şi la Federaţie. Nu vreau să se comenteze în niciun fel de Viitorul, da? Viitorul a câştigat, să fie sănătoşi. Nu vreau să discut nimic despre Viitorul şi despre Hagi. N-au nicio vină. Aici este vorba despre nişte oameni care cred că pot veni într-o asociaţie de 14 şi pot face cum vor ei. Că vezi Doamne, că vor să valorifice nişte copii. Nu, aici este competiţie care trebuie respectă şi trebuie respectaţi toţi membri asociaţiei. Dacă nu, ieşi afară din asociaţie!” a continuat Becali.
Din declaratiile sale putem vedea cum acest individ face legea la Federatie. El decide ce e corect si ce nu e. El decide cine sa fie sanctionat si cine nu. Si tot el decide ce jucatori poate sa foloseasca un adeversar.
Dar nu putem sa nu ne intrebam. Daca competitia trebuie respectata, atunci Becali de ce si-a inscris echipa direct in prima liga? De ce si-a schimbat numele in plin campionat? Regulamentele FRF sunt foarte clare. Daca o echipa vrea sa isi schimbe numele, o poate face doar intre campionate. Si, cum nu exista prevedere pentru cazurile de forta majora, asta nu inseamna ca o echipa are voie sa-si schimbe numele in timpul campionatului daca un judecator decide ca nu poate folosi acel nume.
Nu, intr-un astfel de caz echipa trebuie exclusa din Liga 1 si dezafiliata. Pentru ca isi bate joc de regulile competitiei. Celelalte echipe isi detin numele, le pot folosi fara probleme. FC FCSB nu ar trebui sa primeasca tratament preferential.
„Nu există să se menajeze jucători pentru un meci de peste 10 zile. Lucrurile sunt evidente. Nici pe bancă nu aveau titulari. Nu se face așa ceva. Asociați de felul ăsta trebuie dați afară. Du-te, tată, în divizia B și joacă acolo! Trebuie băgat la Ligă așa ceva! Nu am nici un fel de problemă, dacă CFR nu va avea cea mai bună echipă la meciul cu Viitorul. Nu pot să-i cer să se bată pentru mine, să-și dea viața pe teren. Dar să nu bage puști de 17 ani, nu accept asta! Nu-i condamnam nici pe ăștia de la CSU, dacă băgau rezervele. Dar nu să joci cu copii de 17 ani! Nu cred că CFR va face așa ceva. Să bagi puștii nu este doar o desconsiderare a competiției, este chiar corupție! În lege spune că atunci când nu faci ceva ce ar fi normal să faci și aduci un prejudiciu cuiva este corupție,” a mai zis Becali.
„Asa ceva nu se face”, „Trebuie dati afara”, „Trebuie sa schimbam la Liga”, „Nu accept asta” – expresii care arata in primul rand cat de bolnav este acest personal, iar in al doilea rand cata putere manuieste in Liga 1. Si incheierea e fabuloasa:
„În lege spune că atunci când nu faci ceva ce ar fi normal să faci și aduci un prejudiciu cuiva este corupție.”
Din nou o descriere perfecta a ceea ce a facut el. A incalcat regulamentul, si-a inscris echipa direct in Liga 1, s-a folosit de marca si numele Stelei ilegal si a produs prejudicii de 37 de milioane de euro Stelei. Dupa spusele lui, ar trebui sa faca puscarie.
Doar ca Becali e un expert la identificarea paiului din ochiul altuia. Omul isi urmareste interesul. Stie ca zilele FCSB-ului sunt numarate asa ca trage sa scoata cat mai multi bani din aceasta echipa. Pentru el, un loc 2 ar fi dezastru. Un loc 3 ar fi moarte. FC FCSB exista acum doar pentru ca Becali inca mai viseaza la banii din Champions League. Daca nu ajunge nici anul asta la ei, atunci probabil ca echipa lui va fi bagata in faliment.
Am spus ca echipele din Liga 1 ar trebui sa faca si ele ce a facut FC FCSB azi. Nu am gresit. Toate cluburile din prima liga ar trebui sa faca o plangere catre FRF si UEFA, pentru a arata ca sunt deranjate de faptul ca FC FCSB primeste tratament preferential. Ar trebui sa arate ca sunt deranjate ca acea echipa poate incalca regulamentele oricand doreste. Si ar mai trebui sa urle de nervi ca, timp de 14 ani, aceasta echipa a jucat ilegal in Liga 1, producandu-le prejudicii de zeci de milioane de euro.
Din pacate, nu cred ca o vor face. Liga 1 e la picioarele lui Becali. La propriu. Toti isi doresc ca el sa castige campionatul, nimeni nu vrea sa il deranjeze, nimeni nu vrea sa intre intr-un scandal cu el. Nici chiar conducatorii Stelei, clubul caruia i-a produs acel prejudiciu imens, nu doresc sa il supere. Asta este puterea pe care o detine acest fost puscarias.
Domnul Becali uită meciul cedat Viitorului în 2013, uită meciurile cu Vaslui și Timișoara din 2005. Și mai uită miile de declarații de destabilizare a adversarului, jignirile și tot comportamentul care intră sub incidența regulamentelor sportive, care, corect aplicate, l-ar fi transformat în persona non-grata încă de acum 10 ani.
Dacă s-ar aplica regulamentul, domnul Becali ar fi ras de pe scena publică a fotbalului.
Și eu cred că e benefică această ratare a titlului, dar sunt convins că este complet insuficient locul 3 pentru a-l determina să ia decizii radicale.
S-ar intra cu adevărat într-o oarecare criză doar dacă nu ar accede în grupele EL. Și asta pentru că amputarea bugetului tradițional de 10 milioane cu vreo 5-6 milioane ar conduce la o reacție pe care am mai experimentat-o – tăierea costurilor, care duce la scăderea performanțelor, care conduce la scăderea încasărilor, care conduce mai departe la menținderea unor costuri scăzute, care la rândul lor conduc mai departe la…
Dacă, având această dominație financiară, jocul este atât de jalnic, lotul defectuos construit și rezultatele lamemtabile, în condiții modificate, s-ar naște efecte considerabile.
Din acest punct de vedere, esențială mi se pare și creșterea rivalelor CFR, Dinamo, Craiova în sezonul viitor. S-au măcar a uneia. Această creștere l-ar pune într-o poziție foarte dificilă pe dl. Gigi. Deocamdată se bate cu ultimii proști, nu arată atât de rău pe cât ar merita.
În caz contrar, dacă s-ar califica în EL, nu s-ar cliniti nimic. Bănuțul la buzunar.
Domnule moderator, am o întrebare care mă frământă de mult timp. Poate exista cazul ca o echipă sa dețină palmaresul dar nu și numele?Sau invers, sa dețină numele fără a deține palmaresul? Mie, firesc mi se pare ca echipa ce deține numele sa dețină și palmaresul. Nu cred ca exista un caz pe lumea asta care sa nu fie așa. Astfel ca sa fie clar pentru toată lumea: Csa Steaua București este deținătoarea palmaresului pana în anul 2003
Ce spuneti, am dreptate? Cam da, zic eu. Aștept răspuns, va rog.
E imposibil ca o echipa sa detina palmaresul, fara sa detina numele. Nu e logic. Acele realizari au fost facute de o echipa cu numele X. CSA Steaua Bucuresti a jucat in 85-86 in Cupa Campionilor si tot ea a castigat competitia. Nu poti spune acum ca FCSB, o echipa infiintata in 2003, total diferita de CSA Steaua Bucuresti, a castigat acel trofeu. Din nou, nu e logic. Insa Becali minte, pentru ca stie ca sefii fotbalului romanesc il vor apara. Si cum el nici nu e trecut oficial in actele FCSB-ului, echipa lui nu poate fi trasa la raspundere. De altfel, chiar aici e smacheria. Becali urla ca echipa sa detine palmaresul Stelei, dar FC FCSB nu a dat inca un comunicat oficial prin care sa confirme acest lucru. Si nici nu o vor face. Pentru ca stiu ca ar incalca legea.