Ioanițoaia a zis cu voce tare partea care trebuia șoptită
Regula de bază în presa sportivă din România e că de Lucescu nu ai voie să te iei. Nu ai voie să îl contrazici, nu ai voie să îl critici, nu ai voie să spui nimic negativ despre el. Ai voie doar să îl lauzi. Iar dacă se întâmplă ca cineva să îl critice, trebuie să îi dai acelui cineva în cap. Astfel, nimeni nu a fost surprins când Ovidiu Ioanițoaia a sărit la gâtul lui Florin Talpan, după ce acesta l-a pus pe Lucescu la locul lui. Doar că, în încercarea de a-l ataca pe Talpan, Ioanițoaia a făcut o gafă destul de mare.
”Tu îți imaginezi că îmi arde de toate prostiile lui Talpan?” a zis Ioanițoaia. ”Și așa l-am băgat prea mult în seamă. Eu am tot respectul pentru că el își apără cauza, chiar dacă cauza lui nu e nici cea mai nobilă, nici cea mai dreaptă. Dar acum, să ascult ce spune Talpan despre Lucescu e o pierdere de vreme. Talpan să își vadă de treburile lui. (…) Este o echipă care se plimbă în Liga 2, cheltuie mulți bani din bugetul MApN, care ar trebui să se ocupe chiar de asta, de apărarea națională, nicidecum de fotbal. Îi acordăm prea multă atenție lui Talpan,” a continuat acesta.
Vedem așadar poziția ”presei” față de faptul că Steaua încearcă să își apere imaginea în fața unui parazit mizerabil, FC Fcsb. Pentru ”presă”, asta e cauză care nu e ”nici cea mai nobilă, nici cea mai dreaptă”. Și cineva ar trebui să îl întrebe pe Ioanițoaia, cel care la Revoluție scria texte lacrimogene în care îi cerea poporului iertare pentru că a scris la comanda securiștilor, ce a vrut să spună acolo.
De ce nu e nobil ca un club să se apere în fața celor care îl atacă? De ce nu e drept? Ce ar trebui mai exact să facă Steaua, domnule Ioanițoaia? Să se închidă și să îl lase pe Becali să îi fure marca, numele, imaginea, istoria, realizările? Ar fi nobil și drept ca un club condus de foști pușcăriași să pună mâna gratuit pe unul dintre cele mai mari bunuri ale statului român? De ce?
Bineînțeles, nu vom primi niciodată răspuns la aceste întrebări. Ioanițoaia s-a scăpat. N-ar fi trebuit să spună acest lucru. Ei, ”presa”, se prezintă ca fiind obiectivi. De fapt, nu sunt. De fapt, chiar așa gândesc. De fapt, toți urăsc Steaua. Cum am spus și cum am arătat deja de multe ori.
Gluma zilei: L-au băgat prea mult în seamă pe Talpan
Când vorbești cu un ziaric, orice ziaric, de la aproape toate blogurile mari de sport, acesta îți va spune că ”încă nu e clar ce e între FC Fcsb și Steaua, încă se judecă”. Nu e adevărat. Procesele care contează sunt gata de foarte mult timp. Cu decizii definitive și executorii. Au mai rămas procese care contează doar pentru buzunarul lui Becali.
Pentru ziarici, însă, ”încă se judecă”.
Și revin acum la discursul lui Ioanițoaia. Acesta a spus că s-a săturat să îl tot audă pe Talpan. A spus că l-a băgat prea mult în seamă. Dar oare chiar e așa?
Talpan vorbește o dată la câteva luni. Acest lucru poate fi verificat chiar pe blogul Gsp. E destul să intri la căutări și să pui cuvântul cheie ”Talpan” în bara de căutare. Vei găsi imediat toate declarațiile sale. O declarație a fost publicată azi, 19 noiembrie. Înainte de asta a mai dat o declarație, pe data de 24 mai. A mai vorbit pe 16 mai, 7 martie și pe 12 noiembrie anul trecut. Adică, în aproximativ 12 luni, a vorbit de 5 ori.
Acum caută după aceste cuvinte cheie: Becali, Stoica, Lucescu. Vei găsi zeci de postări doar luna asta. Mai mult, vei găsi zeci de postări în care aceste personaje spun mereu aceleași inepții, mai ales în ceea ce privește războiul FC Fcsb – Steaua.
Becali, de exemplu, a repetat de nu știu câte ori că, în maxim 6 luni, recuperează tot. Presa lui nea Ovi nu s-a săturat însă niciodată de aceste declarații mincinoase. Nu a simțit niciodată că l-a băgat prea mult în seamă sau că vorbește prostii, așa cum a spus Ioanițoaia despre Talpan.
”Presa” nu consideră că le dă prea multă atenție acestor foști pușcăriași. Are foarte mare răbdare cu ei. Cu oamenii care nu încalcă legile se pare că nu are răbdare.
Talpan, săracul, nu are voie să aibă o părere
Și mai trebuie spus că săracul Talpan nici măcar nu s-a dus la presă. A făcut și el o postare pe facebook în care și-a spus o părere. Adică a vorbit cu urmăritorii săi. Nu a sunat disperat, cerând să intre în vreo emisiune. Nu a făcut vreo conferință de presă. Doar a scris pe Facebook.
Însă, pentru că a zis că Lucescu nu e un antrenor bun, ”presa” a simțit imediat nevoia să sară pe el. Să facem un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că Lucescu și-ar da cu părerea despre Steaua. Oare cum ar reacționa presa?
Din fericire pentru noi, nu trebuie să ne imaginăm chiar foarte tare. Și asta deoarece chiar acum câteva zile Lucescu a făcut fix treaba asta. Neîntrebat de nimeni, într-o conferință de presă despre cu totul altceva, Lucescu s-a apucat să spună că FC Fcsb e Steaua.
Ce a urmat din partea ”presei”? Nimic. Nu doar că Ioanițoaia nu a sărit la gâtul lui, ca să îi spună că s-a plictisit deja să audă aceleași prostii în fiecare lună, dar ziaricii chiar au sărit în apărarea lui Lucescu, atunci când Steaua a îndrăznit să spună că va lua măsuri.
Vorbim totuși despre un angajat de-al FRF, care și-a bătut joc de un membru al FRF. În cazul în care nu știai, Lucescu e plătit de FRF cu banii pe care FRF îi primește de la cluburile membre, adică și de la Steaua. Dar nimeni din presă nu i-a bătut obrazul lui Lucescu. Chiar invers. Presa a sărit să atace Steaua, urlând că Luce și-a dat doar cu părerea și că libertatea de exprimare e atacată.
Dar mai știți cine și-a dat cu părerea? Săracul Talpan. A spus și el o părere pe Facebook. A spus că Lucescu e un antrenor modest și că ar trebui să își vadă de treaba lui. Iar Ioanițoaia a simțit nevoia să ne spună că ar trebui să îl ignorăm.
Talpan nu are voie să își spună părerea. Pentru că părerea lui Talpan nu aceeași cu cea a celui de care ”presa” nu se satură.
”Îi acordăm prea multă atenție lui Talpan,” a zis Ovidiu Ioanițoaia. Dar acum eu te întreb. Ți-l poți imagina spunând același lucru despre Becali? Despre Lucescu? Despre Stoica?
Echipa care se plimbă în Liga 2
În încheiere, trebuie să vorbesc și despre lipsa de respect cu care Ioanițoaia a tratat Steaua, ”echipa care se plimbă în Liga 2”. Nu am pretenții de la el. Nu l-am considerat niciodată om de presă și în niciun caz nu l-am considerat vreodată un individ care să știe sport. Nu voi uita niciodată momentul în care l-a invitat pe Vasile Stângă la un podcast, dar nu a știut aproape nimic despre el, oferind informații greșite, luate de pe Wikipedia. Vorbim, bineînțeles, de marele Vasile Stângă, uriaș la handbal și ca jucător, și ca antrenor. Dar Ioanițoaia nu știa aproape nimic despre el.
Evident că acest individ jignește Steaua. Doar atât poate. Doar atât a putut mereu. Pentru presa lui Lucescu, Steaua București a fost mereu un ghimpe în coastă.
Mai este oare nevoie de alte dovezi ca Steaua să ridice acreditările gesepiștilor și să le interzică sportivilor săi să mai vorbească cu acest blog? Nu. Din păcate, Bichir este un șef slab. Nu o să dea niciodată un asemenea ordin, pentru că îi e prea frică de ceea ce ar scrie ”presa” despre el. De parcă acum scriu doar de bine.
Însă așa e când tu ai fost pus acolo doar ca să ocupi scaunul pe care ar fi trebuit să stea unul mult mai bine pregătit ca tine.