Cupa României: Concordia Chiajna – Steaua București, 14.08.2024
În Cupa României, la Chiajna, cu Concordia, Steaua București s-a chinuit. A condus meciul, dar a fost eliminată la penaltiuri.
Steaua București: Frănculescu – Drăghici, Vîrtej, Beța, Nedelea – Sierra, Iglesias, Păcuraru, Pop – Chipirliu, Nacho
Rezerve: Munteanu – Ilie, Kereki, Raicu, Matei, Enceanu, Răsdan, Dane, Popa
Antrenor: Daniel Oprița
Steaua București a controlat în totalitate partida de la Chiajna, cu Concordia. Nu există îndoială în ceea ce privește acest aspect. Totuși, elevii lui Oprița nu au reușit să aducă mingea în fața careului Concordiei și, cel mai important, nu au reușit să își creeze ocazii.
După primele trei partide oficiale ale acestui sezon e așadar destul de clar că atacul Stelei este în acest moment punctul slab. Apărarea merge, chiar foarte bine, cu niciun gol luat în 3 partide (peste 300 de minute de joc). Mijlocul arată și el ordonat, mult mai ordonat decât anul trecut.
Totuși, atacul lipsește aproape în totalitate. În meciul cu Concordia, atacanții steliști parcă s-au ferit să tragă la poartă. Și nu doar atacanții, ci toți jucătorii care au intrat pe teren.
Astfel, chiar dacă a controlat partida, Steaua nu a reușit deloc să schimbe tabela. Așadar, minutele partidei s-au scurs, primele 90 de minute au trecut iar arbitrul a decis să fluiere finalul și să pornească cele două reprize de prelungiri.
Oprița, pune-i să tragă la poartă!
În prima repriză de prelungiri, jocul a fost aproximativ același. Prima mare ocazie a partidei a apărut de abia în startul celei de-a doua reprize de prelungiri. În minutul 106, Popa a scăpat de un adversar, a înaintat spre poarta Concordiei, a pasat în fața porții pentru Dane, dar nouarul stelist a trimis peste poartă din doar 6 metri. O ocazie uriașă, pe care Dane nu avea voie să o rateze.
O nouă ocazie mare a venit 3 minute mai târziu, când Enceanu a trimis pe lângă poartă din câțiva metri. A părut că vor urma numeroase atacuri ale Stelei, însă nu a fost așa. Ba, mai mult, pe final de prelungiri, echipa care a atacat și care a fost mai periculoasă a fost Concordia.
Așa s-au terminat și prelungirile. 0-0. Așa că s-a trecut la penaltiuri.
Pentru Steaua, a marcat Răsdan. Au ratat Matei și Popa.
Steaua a fost astfel eliminată din Cupa României. Primul obiectiv al sezonului a fost ratat.
Avancronică de Cupă: Concordia Chiajna – Steaua București, 14.08.2024
Steaua București intră în această săptămână în Cupa României, în faza a treia. Echipa noastră are programat miercuri, 14 august, de la ora 17:30, un meci la Chiajna. Concordia Chiajna – Steaua București este transmis pe youtube, de Steaua TV. Intrarea la meci este liberă!
Începem articolul cu o mică laudă pentru cel care conduce Concordia Chiajna, adică primarul Mircea Minea. Acesta a decis ca intrarea să fie liberă la acest meci. În condițiile în care partida e programată destul de prost, e un gest frumos din partea acestuia.
De asemenea, primarul Minea și conducerea Concordiei au fost de acord ca Steaua TV să transmită partida. Știm că nu toate cluburile sunt de acord cu așa ceva, exemplul Metalul Buzău fiind cel mai recent. De aceea, apreciem că aceștia au fost de acord să îl permită Stelei TV să transmită partida pentru toți suporterii steliști.
Acestea fiind spuse, Steaua București tot va trebui să bată Concordia Chiajna.
Steaua are ca prim obiectiv intrarea în grupele Cupei României
Unul din obiectivele pe termen scurt al oamenilor lui Oprița este intrarea în grupele Cupei României. Pentru asta, Oprița a odihnit mai mulți jucători în partida de la Buzău. Acesta a folosit doar 4 dintre titulari: Drăghici, Beța, Sierra și Iglesias. Au fost lăsați pe bancă oameni precum Heras sau Chipirliu, care pot face diferența.
E așadar de așteptat ca Steaua să dea totul în partida cu Concordia. Din fericire, adversarul nu e unul în formă. Chiajna a început prost Liga 2, cu un egal și o înfrângere în primele 2 etape. A încasat 5 goluri, marcând doar 3. Acum, ocupă locul 17 în clasament.
Steaua a început și ea mai greu acest sezon, dar victoria de la Buzău a urcat-o pe locul 6, loc de play-off. Surprinzător, punctul forte al echipei noastre a fost în această lună defensiva, care nu a luat încă niciun gol. Atacul a lăsat însă de dorit. Doar un gol a marcat Steaua în primele 2 etape.
„Avem și Cupa României și ați văzut că astăzi am schimbat foarte mulți jucători. Au jucat doar patru din meciul cu FC Argeș. Vreau să fim foarte proaspeți la meciul din Cupa României și tratăm foarte serios meciul de la Chiajna.
E un obiectiv important, doar că am picat cu un adversar destul de bun pentru faza competiției în care ne aflăm. Dacă jucam cu un adversar de ligă inferioară cred că era altceva. Cu Chiajna avem șanse egale. Dacă pierdem, s-a terminat”, a spus Oprița despre partida de la Chiajna, după meciul cu Metalul.
E de așteptat ca Steaua București să folosească următorul 11 în partida cu Concordia Chiajna:
Steaua București: Frănculescu – St. Drăghici (cpt.), Vîrtej, Beța, Ad. Ilie – Dav. Păcuraru, Dani Iglesias, Rober Sierra, Enceanu – Nacho Heras, Chipirliu
Forza Steaua!