steaua bucurești cfc argeș 0-0

Steaua București – CFC Argeș

Steaua București a început cu stângul sezonul 2024-2025 al Ligii 2, terminând la egalitate, 0-0, meciul jucat pe teren propriu, contra celor de la CFC Argeș. Partea bună a fost că, deși partida a avut loc marți, de la ora 19:00, în tribunele stadionului Steaua au fost mai mulți oameni decât cei care au participat la meciul FC Fcsb – U Cluj. Conform celor de la Gsp, la acea partidă au participat aproximativ 10 mii de oameni. Așadar, la acest meci, Steaua a avut în tribune puțin mai mult de 10 mii de oameni, după calculele celor care calculează la Gsp.

Steaua București a început în forță meciul cu CFC Argeș

Steaua București: Frănculescu – St. Drăghici (cpt.), Vîrtej, Beța, Ad. Ilie – Dav. Păcuraru (Dav. Matei 60′), Dani Iglesias, Rober Sierra, Enceanu (Ad. Popa 60′) – Nacho Heras (Răsdan 84′), Chipirliu (Dane 84′)
Rezerve: Raf. Munteanu – Nedelea, Kereki, Ad. Pop, Raicu
Antrenor: Daniel Oprița

CFC Argeș: Oncescu – Tofan (cpt.), M. Tudose, Esteban Orozco, Briceag – P. Petrescu (Buhăcianu 63′), Seto, Doukoure, Y. Pîrvu (Andr. Dima 63′) – Vl. Morar (Gronner 63′), Rob. Moldoveanu (Dulcea 89′)
Rezerve: Straton – Borța, Ghiocel, G. Garutti, Dinoci
Antrenor: Nicolae Dică

Știind că are în față o echipă antrenată de un expert în retrogradări, Dică, Steaua s-a aruncat asupra celor de la CFC Argeș încă din primu minut. Debutant în tricoul Stelei, Dani Iglesias a avut o mare ocazie în minutul 7, când a trimis în bară. L-a urmat Chipirliu, care în minutul 16 a tras în portarul piteștean.

Cu trecerea timpului, jocul s-a echilibrat. Steaua a rămas la controlul partidei, dar i-a lipsit norocul în fața porții. Astfel, prima repriză s-a terminat cu scorul de 0-0, fără niciun șut al celor de la CFC Argeș pe poarta lui Frânculescu și cu două greșeli de arbitraj în favoarea piteștenilor.

Adi Frânculescu, omul meciului Steaua – CFC Argeș

Repriza secundă a început mai lent ca prima. Astfel, prima fază notabilă a avut loc în minutul 71, când tânărul Matei a pornit un contraatac pe dreapta, a înaintat până la 20 de metri de poarta lui Oncescu și a tras la poartă. Mingea a fost însă prinsă de portarul piteștean.

Au urmat alte câteva ocazii bune ale Stelei, prin Adi Popa și Dani Iglesias, însă, pe final de meci, CFC Argeș putea da lovitura. În minutul 90+1, Briceag și Gronner au pornit o acțiune care se putea termina cu gol, dacă Frânculescu nu venea la întâmpinare și nu bloca șutul lui Briceag.

Steaua a avut însă noroc. Dacă Briceag alegea să paseze, în loc să tragă la poartă, cel mai probabil CFC Argeș ar fi marcat. Așa, Adi Frânculescu a avut o intervenție cât un gol. Din acest motiv, îl putem considera pe tânărul portar drept omul meciului Steaua – CFC Argeș.

Meciul Steaua București – CFC Argeș s-a terminat cu scorul de 0-0. Nu a fost un meci urât, însă Steaua a pierdut 2 puncte importante, pe care nu ar fi trebuit să le piardă. CFC Argeș a fost un adversar modest. Cu mai multă concentrare și cu mai multă seriozitate în atac, Steliștii puteau pleca acasă cu toate cele 3 puncte.

Avancronică Steaua București – CFC Argeș

Sezonul 2024-2025 se anunță a fi unul dintre cele mai murdare din istoria Ligii 2. Și este pe cale să înceapă. În acest weekend, echipele din a doua divizie vor pleca din nou în drumul lor către promovare. Unele au această promovare asigurată. Altele, precum Steaua București, au primit din partea FRF un cartonaș roșu care nu le lasă să promoveze. Chiar și așa, Steaua București se va întoarce din nou pe teren, pentru a da piept cu CFC Argeș.

De ce sezonul 2024-2025 poate fi considerat unul dintre cele mai murdare din istoria Ligii 2

Și poate că te-ai întrebat, cititorule, de ce am început fix cu această previziune. Însă, chiar nu este o previziune. Burleanu și FRF au anunțat încă de acum câteva săptămâni că Liga 2, sezonul 2024-2025, vine cu reguli speciale pentru anumite echipe. Corvinului, de exemplu, i se permite să comită o înșelăciune.

Corvinul a început acest sezon cu meciuri foarte bune în cupele europene. Acestea au pus presiunea pe Burleanu și FRF, care ar fi vrut ca Corvinul să părăsească Europa cât mai repede. Nu s-a întâmplat așa. Corvinul s-a descurcat excelent în Europa League și acum se pregătește pentru Conference League.

Ca urmare a presiunii provocate de aceste rezultate, Burleanu și FRF au anunțat că le vor permite celor de la Corvinul să se înscrie mai târziu în Liga 2. Înșelătoria e următoarea:

  • Corvinul joacă în următoarea etapă din preliminariile Conference League
  • Nu joacă în primele 2 etape de Liga 2
  • Corvinul e eliminată din Conference League (se presupune)
  • Corvinul se închide
  • E deschisă noua Asociație Corvinul, o clonă
  • Clona e înscrisă în Liga 2, în plin campionat
  • Clona începe campionatul în Etapa 3, recuperând primele 2 etape pe parcurs

Este, evident, o lipsă totală de respect față de competiție, față de fair play, de tot ce înseamnă fotbal, dar și față de Corvinul. Soluția nu e de fapt o soluție. Pentru Corvinul, va fi începutul sfârșitului. Asta deoarece toate echipele de primării s-au dus dracului după ce s-au lăsat înlocuite cu clone.

Dacă chiar dorea să ajute fotbalul, Burleanu putea modifica în această vară regulamentul de licențiere, astfel încât licența să nu mai fie acordată doar cluburilor organizate ca SA-uri sau non-profituri. Dar nu a vrut să facă asta. Sau nu a fost lăsat.

Steaua București – Lot nou, sezon nou, obiectiv nou?

Clubul nostru a anunțat astăzi lotul cu care va ataca sezonul 2024-2025. Adevărul e că e un lot interesant, cu mult potențial. Au rămas aproape toate plusurile de anul trecut iar minusurile au fost înlocuite cu jucători interesanți.

Singura pierdere grea e plecarea lui David Maftei. Fostul nostru fundaș dreapta a făcut anul trecut un sezon excepțional. A fost, poate, cel mai bun fundaș dreapta din România. Din păcate, Maftei e jucătorul lui Hagi. A fost la Steaua sub formă de împrumut. Iar în acest an, Hagi l-a împrumutat la Oțelul. E o pierdere pentru Steaua, dar și pentru Hagi. FCV Farul nu are fundaș dreapta mai bun ca Maftei. Însă, nu ne preocupă acea echipă, așa că nu ne pasă de deciziile luate acolo.

Steaua l-a înlocuit pe Maftei cu Răsdan. Fostul stelist a redevenit stelist și cel mai probabil va juca pe poziția de fundaș dreapta. Răsdan e un jucător de bandă foarte util. E adevărat că e mai ofensiv ca Maftei, însă a strâns destulă experiență ca să poată face faza defensivă. Ar trebui așadar să acopere foarte bine banda dreaptă.

Alt jucător interesant este fostul DDB-ist Dani Iglesias. Un mijlocaș central, acesta multă experiență. Să sperăm că va reuși să acopere ceea ce în ultimii ani a fost călcâiul lui Ahile la Steaua: poziția de mijlocaș defensiv. Dacă Steaua va reuși să acopere această poziție, defensiva va avea parte de o viață mai ușoară.

La Creație îi avem pe Adi Popa și un Enceanu renăscut. Anul acesta, cei doi au parte de doi atacanți cu mare poftă de gol în față. Este vorba de Chipirliu și Nacho Heras. Cei doi vor fi cu siguranță țintele preferate ale paselor pornite din picioarele lui Popa și Enceanu. Să sperăm că vor avea un sezon la fel de bun ca cel de anul trecut și că vor înscrie cel puțin la fel de multe goluri.

Pe cine să fim cu ochii

Dintre jucătorii noi care au venit la Steaua, cel mai interesant pare Alexandru Edward Dane, un atacant în vârstă de 23 de ani. Dane a jucat anul trecut la Turnu Măgurele, în Liga 3. A fost golgheterul seriei sale, cu 17 reușite.

În amicalele din această vară, Dane s-a mișcat foarte bine. A arătat calitate și, cel mai important, a arătat că e un atacant căruia îi place să stea cu fața la poartă. În fotbalul de azi, cei mai mulți antrenori caută oameni care să stea mereu cu spatele la poartă. Tot mai rar vezi oameni care să caute golul, care să vrea să înscrie. Dane e însă unul dintre aceștia.

Îl vom urmări cu mare interes și îi dorim cât mai multe goluri. Cu siguranță va fi interesant să vedem cum se va descurca acest trio din atac: Chipirliu – Heras – Dane. Vor juca toți trei împreună? Cel mai probabil nu. Dar asta nu înseamnă că nu vor avea șanse să ne arate ce pot.

CFC Argeș e un mister

Să discutăm și despre adversarul pe care Steaua îl va întâlni în prima etapă. CFC Argeș, adică Campionii FC Argeș, clona celor de la FC Argeș, a renunțat în această vară la 9 jucători, aducând 13 în locul lor. Printre numele mai cunoscute se regăsesc Vlad Morar, venit de la UTA, Doukoure, de la U Cluj, Seto, de la Petrolul, și Moldoveanu, de la Chindia.

CFC Argeș îl are însă antrenor pe Dică. Fostul fcsbist și-a făcut în ultimii ani o reputație proastă, de antrenor care te retrogradează. De ce are CFC Argeș încredere în el? Nu știm. Și nu ne pasă. Sperăm ca Dică să continue seria negativă și să pornească acest sezon de Liga 2 cu o înfrângere usturătoare în Ghencea.

Steaua București vs CFC Argeș – Meci programat de Becali

Suporterii steliști au râs amar când au auzit că meciul Steaua București – CFC Argeș a fost programat marți, 6 august, de la ora 21:00. Au sperat însă ca partida să fie reprogramată, mai ales după ce LPF le-a făcut pe plac celor de la FC Fcsb și au amânat meciul oilor cu cei de la Botoșani (fără să îi întrebe pe moldoveni).

Însă, în loc ca FRF să reprogrameze meciul sâmbătă, în locul meciului oilor, l-a programat tot marți, dar de la ora 19:00. Adică de la o oră și mai proastă.

A fost o programare care ne arată că nu FRF decide când se joacă meciurile în România. Nici televiziunile, ”vinovatul” pe care federația a aruncat mereu vina. De programări se ocupă tot fostul pușcăriaș. Obiectiv vorbind, el este singurul care câștigă de pe urma programării meciului Steaua București – CFC Argeș de la ora 19:00, marți.

Dar, asta nu e nimic nou. Mergem mai departe. Întotdeauna înainte, înainte întotdeauna!

Obiectiv nou pentru Steaua?

În încheiere, să discutăm puțin despre obiectivul Stelei în acest sezon. Oprița a lăsat să se înțeleagă că ar vrea un parcurs cât mai lung în Cupă. A lăsat să se înțeleagă acest lucru și anul trecut. A lăsat să se înțeleagă asta și în ultimele sale interviuri.

Și nu doar că a lăsat să se înțeleagă, ci a și luat câteva măsuri în acest sens. Lotul Stelei pare mai solid în acest sezon. Jocul din amicale nu a fost neapărat rău, deși există loc de îmbunătățiri.

În plus, anul acesta ne-am mișcat puțin și în lupta cu FRF. În urma unei solicitări trimise de club, FRF a înscris Steaua în competiție cu numele de marcă. Asta înseamnă că mizerabilii comentatori vor fi obligați să îi spună Stelei pe nume. La fel și mizerabilii ziarici. Cu siguranță vor încerca să mai facă propagandă becaliană. Suporterii steliști vor fi însă pe fază și vor trimite fără dar și poate plângeri la CNA, în cazul în care vreunul dintre acești jegoși va încerca să pupe fundul ciobănesc.

Echipa probabilă în Steaua București – CFC Argeș

Cel mai probabil, Steaua București va începe meciul cu CFC Argeș cu:

Frânculescu – Răsdan, Vîrtej, Sierra, Ilie – Popa, Raicu, Iglesias, Enceanu – Chipirliu, Heras

Partida va fi transmisă la TV.

Forza Steaua!