Anomalia fotbalului românesc, pe care FRF îl distruge zilnic
Marți, 4 iunie, a avut loc Adunarea Generală a FRF. A fost o bună ocazie pentru ca Burleanu să țină un nou discurs bombastic, în care nu a spus de fapt nimic. Și, deși s-a vorbit și despre ”binele fotbalului românesc”, de fapt nu a fost prezentată nicio soluție adevărată pentru a ajuta fotbalul nostru.
Marți seara, naționala a jucat un amical cu Bulgaria. Meciul a fost unul foarte slab. Suporterii prezenți pe stadionul Steaua se așteptau să vadă ceva. Se așteptau să vadă măcar un joc bun, dacă nu o victorie a oamenilor lui Iordănescu Jr. Nu. Jocul a fost slab. Rezultatul a fost pe măsură. Naționala ar fi putut câștiga partida, dar Man a bătut lovitura de penalty primită la începutul reprizei secunde de parcă purta tricoul alb, al Bulgariei, nu pe cel galben, al României.
La sfârșit, suporterii au huiduit. Și pe bună dreptate. Dacă te chinui cu o echipă care nu s-a calificat la Euro 2024, este clar că vei suferi mult cu echipele care s-au calificat. Așa că suporterii și-au exprimat nemulțumirea pentru ceea ce simt ei că va veni. Din nou, e firesc.
Trebuie să recunoaștem că România s-a calificat cu mult noroc la Euro. Această calificare nu e un rezultat normal al ridicării fotbalului românesc. Pentru că nu există nicio ridicare a fotbalului românesc. Fotbalul nostru este la fel de jos ca atunci când am ratat calificarea la Cupa Mondială și simpla participare la Euro nu înseamnă că s-a ridicat în vreun fel.
Suporterii știu lucrul acesta. Acesta este motivul pentru care nu sunt dispuși să lase de la ei. Nu sunt dispuși să treacă cu vederea toate umilințele, pentru o simplă calificare. Din păcate, cei de la FRF nu înțeleg acest lucru. Nu înțeleg sau pur și simplu nu le pasă.
FRF merge bine doar pentru că e protejată de stat
Financiar, FRF stă foarte bine. Au crescut veniturile, vin banii, totul e perfect. Burleanu se laudă cu acest lucru. Ce nu spune, însă, e faptul că FRF deține o poziție privilegiată pe piață. De fapt, FRF e singură pe piață. Și, când ești singur pe piață, e destul de greu să nu ai succes.
- La cine să meargă partenerii privați, dacă FRF e singura federație de fotbal?
- La cine să meargă tinerii care vor să joace și să învețe fotbal, dacă FRF e singura federație de fotbal?
Cum s-ar descurca oare federația lui Burleanu dacă nu ar fi protejată de stat și dacă ar fi nevoită să facă față și unui singur concurent? S-ar descurca?
”Vrem să fim mai buni decât adversarii noștri, care nu știm ce fac, nu știm dacă ei stau pe loc,” a spus Burleanu la adunarea generală, spre surprinderea tuturor. Dar la care adversari a făcut referire? În România, nu are. În afara țării? Celelalte federații?
Cum este un adversar, spre exemplu, federația maghiară de fotbal? Federația bulgară? Federația ucraineană? FRF nu concurează cu absolut niciuna dintre acestea. Și am luat aici vecinii pentru că nu are sens să luăm federația germană sau pe cea din Anglia. Acestea sunt la ani lumină distanță de tot ce ar putea fi vreodată FRF sub Răzvan Burleanu. Iar aici comparăm federațiile. Pentru că nu are rost să comparăm fotbalul din Anglia cu cel din România.
Burleanu este rupt de realitate. Ori asta, ori inventează adversari pentru a-i duce puțin cu zăhărelul pe cei de la care așteaptă voturi. În realitate, FRF nu are niciun adversar. În realitate, FRF poate să facă tot ce vrea ea. Și chiar face acest lucru.
În realitate, FRF ar putea foarte ușor să ajute fotbalul românesc. Dar nu o face.
Care sunt obiectivele FRF?
”Obiectivele cluburilor sunt obiectivele echipei naționale”, a spus Burleanu la adunarea generală. Or fi. Problema e că FRF luptă împotriva multor cluburi cu obiective sănătoase. E cazul Corvinului, club pe care FRF nu îl lasă în Liga 1, deși la anul va juca în cupele europene. E și cazul Stelei, care nu a fost lăsată să promoveze deși a făcut totul corect, locul său fiind luat de Dinamo 1948 SA, echipă care nu a făcut nimic corect.
Fotbalul românesc sub conducerea lui Burleanu e o comedie proastă. Este fix opusul fotbalului european. Și, deși putem spune multe lucruri urâte despre UEFA, putem să cădem de acord că fotbalul european este unul de top. Așadar acesta ar trebui să fie modelul urmat de FRF. Și pentru că e cel mai de succes, și pentru că e cel mai apropiat, dar și pentru că FRF e membră UEFA.
Însă FRF nu practică fotbal european. La noi, se practică un fotbal cum rar vezi.
Să ne întoarcem la exemplul Corvinul Hunedoara. O echipă din Liga 2 a câștigat Cupa, a terminat pe loc direct promovabil și a primit și licență de cupe europene de la UEFA. Sunt 3 lucruri foarte importante. Să le luăm pe rând.
- A câștigat Cupa – O echipă care reușește să câștige un trofeu național demonstrează că are valoare. Asta înseamnă că are fotbaliști buni, că are antrenori buni, că fotbalul merge pentru ea.
- A terminat pe loc promovabil – Unii vor spune că există și posibilitatea să câștigi o cupă cu noroc. În competițiile de tip cupă, nu sunt chiar atât de multe meciuri. În plus, trece mai departe câștigătorul meciului direct. Nu e așadar surprinzător ca o echipă mai slabă să prindă o zi bună și să câștige în fața unei echipe mai valoroase. Totuși, când clubul reușește și să termine în top într-un sistem de tip campionat, acest lucru ne arată că valoarea sa e reală.
- A primit licență UEFA – Cupele europene sunt cele mai importante competiții din lume, la nivel de cluburi. Dacă UEFA îți dă licența pentru a participa la oricare din cele 3 cupe europene, înseamnă că clubul tău e bine condus și că stă foarte bine.
Pentru FRF, însă, aceste lucruri nu înseamnă nimic. În loc să facă tot posibilul pentru a ajuta o echipă precum Corvinul să promoveze, FRF le-a refuzat licența hunedorenilor pe motivul tâmpit că nu au o formă de organizare care să fie pe placul federației.
Echipele interzise de UEFA pot juca în Liga 1, însă echipe cu licență UEFA nu pot juca acolo
Recent, a fost anunțat că patru cluburi europene nu au primit licențe UEFA. Este vorba de Rogaska (Slovenia), Swift Hesperange (Luxemburg), Jeunesse Esch (Luxemburg) și Valmiera (Letonia). Aceste cluburi au câștigat pe teren meritul sportiv de a participa la competiții organizate de UEFA, dar, pentru că au probleme financiare, nu au primit licențele pentru cupe europene.
Partea cea mai tare e că aceste echipe ar putea juca foarte bine în Liga 1. Swift Hesperange, din Luxemburg, spre exemplu, ar primi licența de Liga 1 de la FRF fără nicio problemă. Clubul e organizat ca asociație non-profit. Iar acesta este, din păcate, singurul criteriu cu adevărat important pentru FRF, la acordarea licenței de Liga 1.
În cazul tuturor celorlalte criterii, federația e foarte flexibilă. Ai probleme financiare grave? Nu e nicio problemă, primești licența de Liga 1. Nu îți plătești jucătorii și datoriile la stat? Din nou, nu e o problemă, primești licența. Nu ai nicio șansă să joci în cupele europene? Nici asta nu e o problemă. FRF tot îți dă licența de Liga 1, chiar dacă tu ai juca degeaba în această competiție, pentru că nu ai putea reprezenta România în Europa.
În această situație se află clona Dinamo DDB, echipă pe care FRF a ținut-o cu forța în Liga 1, deși nu are valoarea de a juca în această competiție. La finalul sezonului recent încheiat, prin câteva decizii, FRF a ajutat Dinamo DDB, care a reușit să scape astfel de retrogradare. A fost asta o mișcare pentru binele fotbalului românesc? În niciun caz.
Dinamo DDB e un club care în ultimii 10 ani a intrat de 2 ori în insolvență. A dat țepe de peste 25 milioane euro, datorii pe care nu le-a plătit. În acest moment, nu are dreptul de a juca în Cupele Europene. Așadar se poate spune că Dinamo DDB joacă degeaba în Liga 1.
Aceasta este anomalia fotbalului românesc. Echipele de valoare, care pot reprezenta România în cupele europene sunt ținute departe de Liga 1, unde sunt băgate echipe fără valoare, care nici măcar nu pot juca în cupele europene.
Așadar, trebuie să întrebăm: CARE SUNT DE FAPT OBIECTIVELE FRF?
Fotbalul românesc e tot în plină prăbușire
Calificarea la Euro i-a bucurat pe mulți fani, însă nu ajută cu nimic fotbalul românesc. Ajută FRF, e adevărat, pentru că Burleanu are acum un motiv de laudă. Dar nu ajută cu nimic fotbalul românesc. Ba chiar îi face rău.
Burleanu și ai lui s-au convins că ceea ce fac e bine. Ori asta, ori pur și simplu nu le pasă și inventează motive pentru care e bine cu ei la conducerea FRF. Este însă cât se poate de evident că nu sunt interesați să ajute fotbalul cu adevărat.
Deși suntem în 2024, Burleanu și ai lui încă nu au explicat de ce e neapărat necesar ca echipele din Liga 1 să fie organizate ca SA-uri și non-profituri. Încă nu au explicat de ce forma de organizare a unui club are vreo relevanță.
În România, sunt acceptate foarte multe forme de organizare, nu doar societățile pe acțiuni și asociațiile non-profit. Sunt acceptate SRL-uri, PFA-uri, etc. De ce sunt SA-urile și non-profiturile cele mai bune pentru fotbal? Nu știm. Nimeni nu ne-a explicat acest lucru.
Dar și această tăcere spune multe. Ne spune că fotbalul românesc este la fel de bolnav ca întotdeauna. Ne spune că nu s-a schimbat de fapt nimic.
Răzvan Burleanu a devenit șef la FRF în martie 2014. În acel moment, România era pe locul 32 în lume la fotbal. Acum, la 10 ani după venirea lui Burleanu, după toate măsurile luate de acesta, România e pe locul 46 în lume.
Discursul lui Burleanu
Voi încheia acest articol cu un fragment din discursul lui Burleanu. Vă spun însă să aveți mare grijă, ca să nu vă intre vreo așchie, de la tot limbajul de lemn:
“Pentru mine, prioritatea numărul 1 a fost, este și va rămâne, atât timp cât voi rămâne președintele Federației Române de Fotbal, dezvoltarea fotbalului din România. Responsabilitatea mea este ca împreună, eu, dumneavoastră și colegii mei din administrație, să consolidăm trendul pozitiv pe care ne aflăm în ultimii 10 ani. Am reușit să dărâmăm împreună multe prejudecăți! Ne așteaptă în această vară o bucurie, o emoție pe care nu o poți simți decât dacă participi la un turneu final.
Această calificare aduce națiunea noastră împreună, prin fotbal. Echipa națională reprezintă, într-o formă modernă, o dovadă de datorie, patriotism și loialitate față de țară și de tot ce înseamnă România. Acestea sunt, de altfel, primele valori pe care un jucător le învață când îmbracă tricoul echipei naționale. Noi, ca români, ar trebui să avem mai multă încredere în noi.
Noi, ca români, avem experiența tranziției democratice, pe care o știm din practică și pe care cei din occident trebuie să o citească pentru a o înțelege. Este o experiență care ne poate fi utilă în orice organizație, mai ales la nivel fotbalistic.
Și mai avem ceva, avem experiența reformării acestei federații, o federație care reprezintă astăzi un element de referință! Și vorbim de o federație care este cel mai relevant partener social din țara noastră și care este organizația cu cel mai mare număr de copii angrenați din România. Aceste două lucruri nu ni le poate lua nimeni: tranziția democratică și reforma federației noastre.
De aceea, astăzi suntem într-o zonă marcată de stabilitate, oportunitate și dinamism”, a declarat Răzvan Burleanu în fața membrilor afiliați.
Da, pentru Burleanu, ”prioritatea numărul 1 a fost, este și va rămâne, atât timp cât voi rămâne președintele Federației Române de Fotbal, dezvoltarea fotbalului din România”. De asta Corvinul nu e lăsat să promoveze, deși a câștigat pe teren acest lucru și deși a demonstrat că merită în Liga 1, în timp ce clubul țepar Dinamo DDB e ținut cu ajutoare uriașe în prima divizie, deși e o echipă de Liga 3.
Păcat de fotbalul românesc!
Ce s-a întâmplat cu Glasul Armatei? A închis-o garoiul de buzău?
https://www.facebook.com/share/v/uZKkoLjAeb3eR8Qu/
@Ioan.
Mulțumesc!
PS Oricum, ceva s-a întâmplat. Covrigarul atacă!
Doar prostii vor vota cu Covrigarul sau Prostanacul in turul doi la Prezidentiale… Hai Romania!