Unul cu munca, alții cu distracția
La clubul Steaua e răsplătită doar incompetența. Cei care muncesc și care îi fac bine clubului sunt ignorați.
E ceva mai frumos decât să te trimită angajatorul tău într-o vacanță într-o țară exotică, la sfârșit de an, ca răsplată pentru toată munca pe care ai făcut-o? Poate să mai primești și un premiu, într-o ceremonie specială pe care, până la urmă, o poți considera că a fost făcută doar pentru tine? Dar dacă primești și excursia, și premiul?
Asta au primit unii dintre cei care se fac că muncesc la Steaua: o excursie plătită de club, o plăcuță, recunoaștere și multe beneficii viitoare. Din păcate, toate acestea au ajuns la niște indivizi care nu au făcut nimic pentru Steaua. Singurul om care chiar a muncit anul acesta pentru clubul nostru, adică Florin Talpan, nu a primit nimic.
Fanatik a scris că Ștefan Bichir și adjuncții săi au petrecut 7 zile în Abu Dhabi, pe banii clubului Steaua. E puțin probabil ca băieții să se fi cazat la un hotel modest, cu servicii de cel mult nivel mediu. Așa că putem presupune că nota de plată a fost una cu greutate.
Și poate că o astfel de răsplată nu ar fi fost o problemă, dacă clubul Steaua ar fi impresionat în 2023. Însă anul acesta a fost unul de coșmar pentru clubul nostru, care se chinuie la aproape toate sporturile de echipe.
Și această cădere nu este în niciun caz un accident. Ea nu se datorează adversarelor care pur și simplu au devenit prea bune. Nu. E un rezultat direct al acțiunilor celor care au plecat în Abu Dhabi. Adică Bichir și ai lui au distrus clubul Steaua iar la sfârșit de an și-au dat un cadou frumos pentru munca depusă. Se poate o insultă mai mare? Da, se poate!
Groparii Stelei s-au premiat unul pe celălalt chiar la gala clubului Steaua
La final de an, clubul Steaua a organizat o gală prin care a dorit să își premieze sportivii cu cele mai bune rezultate în 2023. Evident, de la această gală nu a lipsit niciunul din cei careu au călcat Steaua în picioare în ultimii ani. Au fost acolo Boroi, Bachide și Roșu. Și toți au primit plăcuțe și medalii de la Bichir, ca recunoaștere pentru… pentru ce?!
Ce a făcut Bachide pentru Steaua în 2023? Dar Boroi? Dar Roșu? Cu ce au ajutat ăștia clubul Steaua? Au ridicat măcar vreo foaie de hârtie pentru ca Steaua să facă măcar un progres de 1 centimetru? Au zis măcar un ”Forza Steaua” anul ăsta?
Acești indivizi nu au niciun fel de rușine. Și-au bătut joc de Steaua, au distrus acest club, dar își dau premii și merg în vacanțe pe banii clubului.
Și ca insulta să fie maximă, îi puteți vedea mai sus pe acești indivizi rânjind în fața unui panou pe care se află emblemele clubului Steaua. Vorbim despre embleme care poate că astăzi n-ar fi fost acolo, dacă Florin Talpan nu muncea ca nebunul și nu se bătea cu un întreg sistem mafiot pentru a le proteja.
Florin Talpan este printre puținii ofițeri care chiar merită să fie avansați la gradul de General
Într-o lume normală, munca depus și rezultatele excepționale obținute de Talpan i-ar fi adus de foarte mult timp gradul de general. De unul singur, acest om a protejat clubul Steaua în fața atacurilor venite de la un sistem mafiot extrem de puternic. Vorbim despre un sistem mafiot care are parte chiar de susținerea lui Marcel Ciolacu, unul dintre cei mai puternici oameni din stat.
Ciolacu a intervenit pentru ca echipa lui Becali să joace pe stadionul Steaua. E același Becali care caută să distrugă clubul Steaua și care minte peste tot, ignorând hotărâri judecătorești, spunând că clubul său e de fapt Steaua. Niciunul dintre cei care și-au dat premii și care au mers în Abu Dhabi nu a făcut nimic împotriva lui Becali. Singurul care a luptat a fost Talpan.
Și tot el a fost singurul care nu a mers în Abu Dhabi. Și care nu a primit niciun premiu pentru munca sa. Și care încă nu și-a primit banii pe care i-a dat pentru club.
Colonelul Florin Talpan este unul dintre puținii ofițeri care chiar merită să fie avansați în rang și făcuți generali. Talpan a demonstrat prin munca sa că e loial Stelei și țării. A demonstrat că e un profesionist, că e competent, că are ambiție și că nimic nu îl poate opri de la atingerea obiectivelor. Fix de astfel de oameni ai nevoie în Armată!
În data de 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor, președintele Iohannis va avansa în rang o nouă serie de ofițeri. Colonelul Florin Talpan trebuie să fie printre ei. Trebuie să fie și el avansat la rangul de general. Altfel este clar că sistemul este murdar și că această țară nu are niciun viitor. Nu cu aceste lepre care știu doar să distrugă și să paraziteze.
Nu mai răsplătiți hoții și incompetența!
Toată țara a văzut cât de prost condusă este Steaua. Toată țara a văzut că Bichir nu se pricepe să conducă acest club. E destul să te uiți la oamenii pe care acesta i-a numit la conducerea diferitelor secții ale clubului Steaua.
A pus la conducerea secției de fotbal un fost handbalist, pe Cian. Rezultatul? Nu doar că Steaua nu a obținut modificarea regulamentelor FRF, modificare care i-ar fi permis să intre în Liga 1, dar a făcut un sezon 2023-2024 oribil. Cian? El o duce bine. Nimeni nu îl trage la răspundere pentru nimic.
Zvonurile spun că Marinescu se va întoarce la conducerea secției de rugby. După ce a dat-o-n bară la alte secții, în loc să fie îndepărtat din club, aceasta a fost promovat din nou. Ba chiar a fost invitat la Gala Sportivii Anului. Căutați pozele de la acest eveniment, pe care clubul le-a publicat pe pagina de Facebook. Nu doar că veți râde când veți vedea cum stă să explodeze costumul de pe Bachide, dar veți vedea și zâmbetul șmecheresc al lui Marinescu, mulțumit probabil de faptul că jumătate din secția de rugby (de care până acum s-au ocupat în totalitate doar antrenorii și nimeni altcineva, deși ei ar fi trebuit să se ocupe doar de jucători și de pregătirea meciurilor) a clubului nostru a ajuns sau e pe cale să ajungă la Rapid.
Performanță? Nu performanța te duce în Orientul Mijlociu!
La Steaua, din păcate, ești premiat doar dacă îi faci rău clubului. Acest lucru trebuie să înceteze!