Când ziariștii mincinoși sunt dați afară și când ziarele mincinoase sunt închise, trebuie să sărbătorim
Am crescut cu ziarul în mână. Am crescut citind de pe hârtie, pentru că doar așa aveam acces la informații. Chiar și așa, mă bucur că Ringier a oprit ediția tipărită a Gsp. Când ziariștii mincinoși sunt dați afară și când ziarele mincinoase sunt închise, trebuie neapărat să ne bucurăm și să sărbătorim.
Gsp nu a fost niciodată Gazeta Sporturilor
Miercuri, 1 noiembrie, Gsp a anunțat că firma sa mamă, Ringier, a decis să oprească difuzarea ediției tipărite și că i-a cerut lui Tolontan să plece. Știrea a fost publicată mare pe site-ul gsp, într-o nouă încercare de a-i sensibiliza pe cititori, de a obține o reacție favorabilă din partea lor.
Doar că reacțiile n-au fost chiar cele pe care le așteptau Tolo și compania. Mai jos, puteți citi câteva, luate chiar de pe site-ul lor. Și nu, nu sunt reacții publicate de steliști.
Foarte important. Acestea sunt reacții ale oamenilor care și-au făcut conturi pe Gsp.ro. Adică reacții din partea celor care ar trebui să le fie fani. Doar că aceștia nu sunt deloc alături de Tolo și ai lui. Așa că trebuie să ne întrebăm cum s-a ajuns aici.
Răspunsul este unul simplu: PRIN MINCIUNĂ!
Gsp a mințit în ultimul hal. I-a mințit pe oameni în ceea ce privește starea fotbalului românesc, i-a apărat pe marii gropari ai fotbalului, l-a promovat la maxim pe Becali și multe altele. Doar că cititorii nu sunt chiar proști, așa cum probabil cred cei care scriu pentru acest blog de sport (că ziar nu mai e).
Chiar și articolul plângăcios a început cu o minciună:
Gsp nu are nicio treabă cu Gazeta Sporturilor. Nu a avut niciodată. Pentru că Gsp nu a fost niciodată Gazeta Sporturilor. Gsp a furat numele Gazetei Sporturilor și s-a dat drept Gazeta Sporturilor. La origine însă, această publicație a fost Sportul Popular, oficiosul partidului comunist, care, chiar și atunci când Steaua a câștigat CCE, pe prima pagină l-a pus tot pe Ceaușescu.
Steaua Liberă a scris încă din 2017 că Gsp nu e Gazeta Sporturilor. Să facem însă o scurtă recapitulare.
Gazeta Sporturilor vs Sportul Popular
Ziarul Gazeta Sporturilor a luat naștere în data de 14.09.1924. A devenit cotidian în 1934 și, pentru o scurtă perioadă, în anii 40, a fost chiar și ziar legionar. Așa că, evident, viața sa nu a fost una ușoară, mai ales după ce comuniștii au venit la putere în România.
Și, dacă tot am vorbit de comuniști, trebuie să spunem că și aceștia au înființat un ziar de sport în țara noastră. La data de 19.03.1945, a luat naștere Sportul Popular, un ziar al comuniștilor, făcut de comuniști, pentru propagandă și pentru a spăla creiere.
Doar că Sportul Popular nu prea a prins la public. Nu avea cum, când, în loc să scrie despre sport, scria despre comunism. Așa că oamenii au citit în continuare Gazeta Sporturilor. Însă, din păcate, acest lucru nu a fost văzut cu ochi buni. Așa că comuniștii care conduceau România acelor ani au făcut ce au știut ei mai bine pentru a rezolva problema: la data de 18.04.1947, comuniștii au desființat Gazeta Sporturilor.
Gazeta a fost desființată pentru a-i face loc Sportului Popular. Rămasă singură pe piață, această hârtie de propagandă a reușit în sfârșit să câștige în popularitate. În 1967, și-a schimbat numele în Sportul. A funcționat așa până în data de 23.12.1989. Atunci, în plină Revoluție, cei care au condus Sportul au decis să îl ”rebranduiască”. Așa a apărut primul număr al ”hârtiei de împachetat pește”, poreclă dată ziarului Gsp:
”Țară nouă, ziar nou” – Chiar asta a scris Ovidiu Ioanițoaia, într-o bucățică de text în care a încercat cumva să își ceară scuze pentru mizeriile publicate de-a lungul anilor în acest ziar ticălos.
„Acum, când viața se luptă să reintre pe făgaș normal, înfruntând încă demența disperată a slugilor tiraniei, ne simțim datori să recunoaștem că nu o dată, de-a lungul atâtor ani de beznă și umilință, am fost siliți să vă inducem în eroare, să vă mințim. Adeseori, una am văzut și alta am scris, pentru că așa ni s-a cerut și așa ni s-a impus printr-un joc al culiselor și al orgoliilor neînchipuit de agresiv și vast. Care v-a înșelat pe dumneavoastră, cititorii, și ne-a dezgustat pe noi, nu doar întrebați, ci și întrebători, cu privire la sensurile unei meserii care riscă să-și piardă tocmai rațiunea ei fundamentală: oglindirea adevărului!”Ovidiu Ioanițoaia, 24.12.1989
Pe scurt, șobolanii au simțit că nava se scufundă așa că au decis să o abandoneze. Au fost oportuniști, au fost pragmatici și au avut succes. Lumea a uitat rapid de mizeriile pe care ei le-au făcut și le-a dat credit în continuare. I-a citit în continuare.
Dar ei nu s-au schimbat niciodată. Au schimbat doar stăpânul. L-au înlocuit pe Ceaușescu cu Becali, cu Borcea, cu Copos, cu Nețoiu, cu Mititelu, cu toate jegurile care au distrus fotbalul românesc. Pe acești gropari nu i-au atacat niciodată. I-au atacat pe Hagi, pe Lăcătuș, au atacat cluburile, dar niciodată pe gropari.
Gazeta Sporturilor a fost desființată pentru ca Sportul să poată trăi. A fost o nedreptate care nu a fost niciodată reparată cu adevărat. Ba chiar a fost adâncită și mai mult, atunci când chiar ziarul care a dus la dispariția Gazetei Sporturilor a furat numele acestui cotidian apărut în 1924.
Minciunile au scăzut vânzările
Într-un fel, însă, această nedreptate a fost reparată astăzi de Ringier. Fără să vrea, evident. Ringier a oprit difuzarea ediției tipărite a Gsp (căruia nu o să îi spunem niciodată Gazeta Sporturilor, așa cum probabil că v-ați prins deja) pentru că vânzările au scăzut cu mai bine de un sfert în ultimii 5 ani. Care vânzări erau oricum jenante.
Așa că Ringier a luat o decizie de business și a făcut puțină dreptate, fără să vrea. Rămâne însă întrebarea: De ce au scăzut vânzările? Iar răspunsul e același: pentru că oamenii nu sunt proști.
Românii știu când sunt mințiți. Știu când văd propagandă, chiar dacă acceptă propaganda și minciunile. Și chiar dacă le acceptă, nu înseamnă că își doresc să le vadă zilnic.
Ce poți să citești azi în Gsp?
- Că Becali a făcut conferință la palat și că a schimbat el jucătorii din ultimul meci al fcsbului? Asta a scris Gsp și săptămâna trecută.
- Că un anumit fotbalist și-a luat mașină și iubită? Asta a scris și ieri.
- Că FC fcsb va câștiga în 6 luni toate procesele pierdute? Asta au scris oamenii lui Tolo și luna trecută.
- Că a zis Lucescu că, pentru el, FC Fcsb e Steaua? A zis asta și acum 2 zile.
Gsp nu îți oferă nimic nou în ziua de azi. Nici chiar minciunile lor nu sunt noi. Avem mereu aceleași minciuni reciclate:
- Legea nu permite promovarea Stelei
- Stadionul Steaua trebuie dat și Fcsbului pentru că e din bani publici
- Becali ține fotbalul românesc în viață
- Etc.
Nu, stați puțin! Că am greșit! Recent, Gsp a publicat totuși o minciună nouă.
După ce a fost dată decizia de la palmares, decizie care spune destul de clar că FC Fcsb nu e Steaua și că nu a fost niciodată, Gsp a tras propria sa concluzie, pe care le-a băgat-o pe gât cititorilor. Oamenii lui Tolo ne-au spus că ”Steaua București a murit în 1998”. Asta deși acest lucru nu este scris nicăieri în decizia judecătorilor.
Dar, dacă tot au invocat moartea, iată că ea a venit. Și nu pentru Steaua, ci pentru Gsp, pentru ediția sa tipărită. De astăzi, Gsp nu mai e ziar de sport. De astăzi, Gsp e doar un blog de sport. Pentru cât timp? Vom vedea.
Ce urmează acum pentru Gsp?
Din păcate, presa de sport din România este într-o stare jalnică. Nicăieri nu poți să citești un articol adevărat de presă. Nicăieri nu vezi un jurnalist adevărat, care să scrie articole adevărate, cu informații corecte, verificate. Există bloguri independente, cum este și Steaua Liberă, însă acestea sunt puține și foarte prost finanțate (în cazul blogurilor făcute pentru business, nu ca hobby).
Așa că vremea Gsp încă nu a trecut. Va mai rezista, pentru că foarte mulți oameni îi vizitează site-ul. Mulți o fac din inerție, e adevărat. Dar o fac. Iar asta ține Gsp în viață.
La un moment dat, însă, sigur va apărea pe piață și o sursă onestă de știri de sport. Să vedem atunci ce va mai face Gsp. Cu un pas e deja în groapă. Când îl va face și pe al doilea, noi ne vom bucura.
Tolontan e un idiot, care face fața aceea serioasa, n-are treaba cu sportul adevarat; El este un oportunist, un comerciant, nu iubeste fotbalul, nu intelege si nu apreciaza efortul fizic, mental si sufletesc al unui sportiv; Pe langa aceasta are, ca si altii din generatia lui (ex. Geambasu, Mironica, Stiucan, Samoila), frustrarea ca n-a fost bun la sport si de aici invidia si atacurile periodice asupra unor baieti simpli, muncitori, talentati si recunoscatori familiei, antrenorilor, colegilor, cluburilor, tarii noastre, ca de exemplu Hagi, Iovan, Stoica, Lupu, Piturca si cam pe oricare care nu canta cum vor unii.