fc buzău steaua bucurești 4-4

FC Buzău – Steaua București

Steaua București a avut astăzi o mare ocazie de a se răzbuna și de a-i da o palmă lui Marcel Ciolacu, pesedistul care i-a făcut atât de mult rău în ultima vreme. Din păcate, deși a condus cu 2-0, a terminat la egalitate partida de la Buzău, contra echipei pesedistului. FC Buzău – Steaua București s-a terminat cu scorul de 4-4, rezultat decis de arbitru.

FC Buzău: Greab – Pîrvulescu, Dobrosavlevici, Patapis, Pashov (Izata 61′), Georgiev (Wiktorski 73′), Trebotic (cpt.), Tănasă, Dumitru (Sălceanu 73′), Dumitrache (Angelov 84′), Chică-Roșă (Mihaiu 73′)
Rezerve: Horeboiu – Șerban, Brîncoveanu, Pervan
Antrenor: Andrei Prepeliță

Steaua București: Frânculescu – Maftei (Matei 78′), Avram, Beța (Enceanu 78′), Walace, Ilie (Dobrescu 42′), Bărbulescu (cpt.) (Mancuso 70′), Sierra, Raicu, Boiciuc (Chunchukov 70′), Chipirliu
Rezerve: Pop – Dumitru, Topuzov, Buziuc
Antrenor: Daniel Oprița

De ce mai există fotbal la Buzău?!

Dacă ești un urmăritor al fotbalului românesc, nu ai cum să nu știi povestea desființării Gloriei Buzău. Aceasta a dispărut în 2016, după ce s-a aflat că a fost implicată în pariuri ilegale, aranjamente de meciuri, dar și corupție. Primarul de atunci al Buzăului, pesedistul Boșcodeală, a fost acuzat de alocare ilegală de fonduri către acest club și chiar a fost găsit vinovat de abuz în serviciu. Prejudiciul provocat a fost de 4,9 milioane lei. Bani publici pe care pesediștii din Buzău i-au aruncat pe o echipă de blatiști.

Fotbalul buzoian ar fi trebuit să moară atunci, acolo. După toate aceste mizerii în care a fost implicat nu doar clubul, ci și primăria, politicienii, conducerea județului, ar fi trebuit ca fotbalul din Buzău să fie trecut pe linie moartă. Nu a fost însă așa.

În locul Gloriei a apărut altă echipă, susținută de aceiași băieți deștepți, care în cele din urmă a și pus mâna pe marca Gloria Buzău. Practic, e ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult, băieții cu gura mare de la federație nu se pot abține să nu spună peste tot că FC Buzău ar avea deja un loc asigurat în Liga 1 în sezonul viitor. E normal doar. Vorbim despre echipa din județul lui Ciolacu.

30 de minute de Steaua

La Buzău, Steaua București a început în forță, în ciuda faptului că știa că întâlnește favorita numărul 1 la promovare, echipa aflată sub protecția lui Marcel. Iar în primele 30 de minute ale partidei am avut parte de un joc cum doar Steaua știe să facă.

Echipa noastră a deschis scorul rapid, în minutul 4, când Adi Ilie a marcat cu exteriorul la colțul lung. A fost un gol frumos, imparabil, o execuție tehnică demnă de numele Adi Ilie. FC Buzău – Steaua București, 0-1.

În minutul 31, Steaua a reușit să își dubleze avantajul. De data asta a marcat tânărul Alin Raicu, din pasa aceluiași Adi Ilie. Raicu a înscris cu un șut din careu. FC Buzău – Steaua București, 0-2.

Aici, din păcate, jocul bun al Stelei a luat sfârșit. Doar câteva minute mai târziu, în minutul 37, Walace a gafat, pierzând un balon la 20 de metri de poartă, Chică-Roșă a profitat și a făcut ca tabela să arate 1-2.

Finalul primei reprize a fost unul horror pentru Steaua. În minutul 42, Adrian Ilie, omul meciului până în acel moment, a fost faultat violent, primind o lovitură urâtă în genunchi de la un jucător buzoian. Arbitrul nu a arătat nimic, însă Ilie nu a mai putut continua meciul. Acesta a și fost schimbat cu Dobrescu care, doar un minut mai târziu, a primit galben pentru un fault la marginea careului. Dumitrache a bătut lovitura liberă și a înscris. Astfel, la pauză, scorul meciului FC Buzău – Steaua București a fost 2-2.

Arbitrul Antonie Andrei îi bagă echipei lui Marcel un punct în traistă

Jocul Stelei nu a mai fost la fel de bun în repriza secundă. Chiar și așa, e puțin probabil ca echipa lui Marcel să fi reușit să marcheze dacă nu venea și ajutorul din partea arbitrului Antonie Andrei. În minutul 66, acesta a inventat un penalty pentru FC Buzău.

La un atac buzoian, Bărbulescu a gafat în careu, mingea a ajuns la Dumitrache iar acesta a tras în Beța. Mingea l-a lovit pe fundașul stelist în timp ce acesta se întorcea. L-a lovit în piept. Cum arbitrul se afla într-o zonă de unde nu avea cum să vadă dacă a existat vreun contact între mâna stelistului și balon, supriza a fost una imensă când acesta a arătat punctul cu var.

fc buzău steaua bucurești penalty
Arbitrul nici măcar nu a văzut mâinile lui Beța, dar a dictat penalty, sigur că a fost henț. Asistentul de partea dreaptă nu a intervenit deloc. A fost doar decizia centralului.

Cristian Dumitru a bătut lovitura de la 11 metri și a făcut 3-2 pentru FC Buzău.

Partida părea să se îndrepte către o victorie a buzoienilor, însă Chipirliu a fost de altă părere. La un atac în minutul 89, Chunchukov a trimis cu capul o minge în careu, spre dreapta. Chipirliu a urmărit-o și, chiar dacă a intrat într-un unghi imposibil, tot a tras la poartă. Șutul violent a trimis mingea în transversală, de unde aceasta a intrat în poarta lui Greab. A fost un șut a la Van Basten, cel mai frumos gol al meciului.

Din păcate, însă, tabela nici măcar nu a apucat să se schimbe, pentru a arăta că scorul meciului FC Buzău – Steaua București a devenit 3-3, că buzoienii au marcat din nou. A fost o nouă eroare uriașă a defensivei steliste. Mingea a ajuns cumva la Mihaiu, aflat în careu, complet liber, iar acesta a șutat pe jos. Nicio șansă pentru Frânculescu. FC Buzău – Steaua București, 4-3.

În ultimele minute ale partidei, Steaua s-a aruncat disperată spre careul buzoian. Și, cumva, norocul i-a surâs. La o lovitură liberă pentru Steaua, portarul Greab s-a lovit de un coechipier, mingea a ajuns la Beța iar fundașul stelist a profitat și a trimis-o în poartă. Era minutul 90+2.

Partida FC Buzău – Steaua București s-a terminat cu scorul de 4-4. Steaua a pierdut o mare șansă de a obține 3 puncte importante dar și de a le da o palmă dușmanilor săi. FC Buzău e o echipă slabă, cu jucători modești și e adevărat că a obținut egalul cu un penalty inventat de arbitru. Totuși, dacă îți dorești să faci performanță, e inacceptabil ca o asemenea echipă să întoarcă rezultatul după ce tu ai 2-0 pe tabelă și să mai și înscrie 4 goluri în poarta ta.

Daniel Oprița trebuie să decidă ACUM ce va face mai departe

Nu mai înțeleg ce vor de la sezonul ăsta și de la viața lor. Am venit să câștigăm aici, chiar dacă am jucat 3-5-2, nu am venit să mă apăr. Greșelile pe care le-am făcut sunt inexplicabile”, a spus Oprița după finalul meciului.

Practic, antrenorul stelist continuă și în acest sezon discursul cu care a încheiat sezonul trecut. Și noi deja nu mai știm ce să credem. Ori Oprița exagerează și încearcă să arunce întreaga vină pe jucători. Ori jucătorii chiar nu îl ascultă și chiar fac doar ce vor ei. În ambele cazuri, situația e gravă și cere soluții radicale.

Cu acest egal, putem considera acest sezon în totalitate compromis. Stăm foarte prost în campionat și, chiar dacă printr-o minune prindem play-off-ul, e puțin probabil să terminăm pe unul din primele 4 locuri. Nu că ar conta. În Cupa României, am început prost și e greu de crezut că se va schimba ceva sau că vom produce vreo surpriză.

Am fost buni în alte sezoane. Acum suntem slabi. Asta este viața. Ăsta este fotbalul. Nu are rost să ne mințim și să ne facem iluzii. Mai bine acceptăm că lucrurile nu merg și că e nevoie de schimbare.

Așadar, se poate trage linie de pe acum. Antrenorul Daniel Oprița poate și trebuie să tragă linie de pe acum. Acum trebuie să decidă ce jucători mai ține la Steaua, dar și ce jucători trebuie să aducă.

Echipa noastră nu mai poate juca cu jucători în vârstă. Pur și simplu am ajuns în acel punct în care oameni precum Beța, Walace sau Bărbulescu chiar nu mai pot ajuta cu nimic echipa. Au și ei niște ani. E de înțeles. Dacă Steaua vrea să facă treabă, nu mai poate să se bazeze pe ei! Pentru că ei nu mai pot. Și nu are rost să ajungem la jigniri din partea suporterilor pentru acești jucători care au făcut totuși ceva pentru Steaua în anii precedenți.

Dacă Oprița vrea să mai continue la Steaua, din iarnă trebuie să facă schimbări în lot, să elimine jucătorii inutili și să aducă în locul lor jucători pe care să se bazeze la anul. Dacă nu mai vrea să continue, cel mai bine e să plece acum!

Nu are rost să așteptăm până la finalul sezonului. Mai bine să vină acum în locul lui un alt antrenor, care să reconstruiască și care să nu înceapă sezonul 2024-2025 de la zero. Am văzut în acest an ce înseamnă să elimini un lot întreg și să aduci altul în locul său. E o mișcare proastă, pe care nu trebuie să o mai repetăm.


Avancronică: FC Buzău – Steaua București

Steaua București trece prin cea mai neagră perioadă din ultimii ani. În formă foarte slabă și în criză de rezultate, echipa lui Oprița are în această etapă un nou meci greu. Steaua București va întâlni FC Buzău în deplasare. Partida va avea loc duminică, 1 octombrie, de la ora 12:30. Va fi transmisă pe Digi Sport și Prima Sport.

Steaua a încheiat în corzi sezonul trecut. Chiar și așa, nimeni nu și-ar fi imaginat că echipa noastră va începe sezonul 2023-2024 atât de slab. După 7 etape, Steaua e de abia pe locul 13 în campionat. A învins o dată, a terminat la egalitate de 5 ori și a pierdut cu liderul, CSC 1599 Șelimbăr.

Mai mult, băieții lui Oprița au suferit o înfrângere dureroasă în această săptămână, în grupele Cupei României, contra celor de la U Cluj. Steaua suferă. Deși ar fi trebuit să fie favorită în partida de la Buzău, nu doar că nu este, dar e puțin probabil să și obțină vreun rezultat pozitiv.

FC Buzău a suferit etapa trecută prima înfrângere din acest campionat. Până la acest rezultat negativ, buzoienii strânserseră 14 puncte, din 4 victorii și 2 egaluri. Până acum, au marcat 10 goluri și au încasat doar 6. Steaua a marcat de mai multe ori, e adevărat, dar a și încasat mai mult, golaverajul său fiind 12-9.

Foarte important! Steaua joacă cu echipa din orașul lui Ciolacu, Buzău!

La înfrângerea de etapa trecută, cu liderul Șelimbăr, echipa antrenată de Prepeliță a folosit următorii jucători:

FC Buzău: Greab – Pashov, Wiktorski, Dobrosavlevici, Nadolu – Mihaiu, Trebotic (Georgiev 60′), I. Șerban (cpt.)(Pervan 60′), Brîncoveanu (Guiu 69′) – Cr. Dumitru (Val. Dumitrache 66′), Radic (Diogo Izata 69′)
Rezerve neutilizate: Haymamba – V. Angelov, Sg. Pîrvulescu, Sălceanu
Antrenor: Andrei Prepeliță

Nu se poate spune că buzoienii au mari vedete în echipă sau că reprezintă un mare pericol, deoarece practică un joc spectaculos. Este tot o echipă de duzină, la fel ca majoritatea din fotbalul românesc, dar a reușit să lege câteva rezultate bune. Cu Steaua, va da cu siguranță totul. Și ne putem aștepta ca echipa din Buzău să beneficieze și de ajutorul arbitrilor. Și pentru că joacă acasă, dar și pentru că este o echipă PSD, care se trage din același oraș care l-a dat și pe Marcel Ciolacu, unul dintre marii dușmani ai Stelei în acest moment.

Pentru meciul cu FC Buzău, Steaua București va folosi cel mai probabil următorii jucători:

Steaua București:  I. Pop – D. Maftei, Vîrtej, Walace, Ad. Ilie (cpt.) – Drăghici, Sierra, D. Matei, Topuzov – Chipirliu, Chunchukov

În funcție de rezultatul partidei FC Buzău – Steaua București vom putea trage câteva concluzii în ceea ce privește acest sezon. Dacă vom învinge, putem să mai sperăm la o revenire. Dacă vom pierde, putem considera acest sezon compromis.

Forza Steaua!