PSD a pus și Curtea de Conturi la dispoziția lui Becali
Acum câteva săptămâni, Gigi Becali a urlat la TV că clubul Steaua București se va desființa după ce Curtea de Conturi va face un control și va descoperi că clubul nostru a cheltuit ”20 de milioane de euro aproape aiurea”. La momentul respectiv, lumea a crezut că e vorba doar de o altă aberație a fostului pușcăriaș. Acum însă, Curtea de Conturi a anunțat că, în data de 6 octombrie, va face un control la clubul Steaua.
”Aspectele semnalate de dumneavoastră care intră în sfera de competență a insituției noastre au fost reținute și vor fi verificate de către departamentul de specialitate din cadrul Curții de Conturi a României, cu ocazia misiunii de audit de conformitate cu tema ”Verificări ca urmare a unor informații apărute de mass media, a unor sesizări primite de Curtea de Conturi sau din alte surse”, ce urmează a se efectua începând cu data de 06.10.2023 la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, conform programului de activitate”, a răspuns Curtea de Conturi pentru iAMsport.ro, în urma unei solicitări făcute de această publicație.
De aici, putem trage doar două concluzii:
- Becali știa de acum câteva săptămâni că va avea loc un control al Curții de Conturi la clubul Steaua.
- Curtea de Conturi face un control la clubul Steaua la insistențele lui Becali.
Oricum ar fi, este evident că Gigi Becali este băgat adânc în sistem și că are acces la foarte multe din aparatele statului. Deși nu ar trebui să aibă.
PSD a pus țara la picioarele lui Becali
Curtea de Conturi e doar ultima armă pe care PSD i-o pune la dispoziție lui Becali, în războiul pe care acesta îl duce pentru a distruge clubul Steaua București. La începutul anului, pesediștii de la conducerea statului s-au mobilizat pentru a modifica legea sportului special pentru Becali. Modificările pe care ei le-au introdus i-au oferit acestuia posibilitatea de a-și băga echipa pe stadionul Steaua.
Mai mult, deoarece a existat o mică rezistență din partea clubului Steaua în ceea ce privește încercarea clonei din Berceni de a intra pe noul stadion din Ghencea, Marcel Ciolacu a trimis chiar Corpul de Control al Primului-Ministru în clubul Steaua, pentru a pune presiune pe conducătorii acestei instituții, ca aceștia să accepte intrarea FC Fcsbului în Ghencea.
Nu în ultimul rând, pentru a asigura că FC Fcsb va avea parte de cât mai mulți susținători la meciurile jucate în Ghencea, PSD a pus la dispoziția lui Becali și Jandarmeria.
Tot iamsport.ro a publicat în această săptămână un răspuns primit de la Jandarmerie, prin care această instituție recunoștea că a mobilizat nu mai puțin de 850 de oameni pentru meciul FC Fcsb – CFR Cluj. Plus un elicopter. Nu trebuie să uităm elicopterul! Asta în condițiile în care pentru un meci cu grad mare de risc sunt mobilizați de obicei 400-500 de jandarmi.
Însă Becali a primit acest ajutor din partea Jandarmeriei pentru a avea stadionul cât mai plin, așa cum a primit și escorte pentru angajații săi care au mers în Ghencea pentru a negocia cu clubul Steaua. Vi se pare ceva în neregulă aici? Ar cam trebui.
PSD a pus la dispoziția lui Becali toate aceste resurse ale statului român fix într-unul dintre cele mai grele momente pentru țara noastră. În azilele de bătrâni, bătrânii sunt bătuți și torturați. Pe străzi, tinerii sunt uciși de beizadele drogate, ale căror părinți criminali le-au pus poliția la picioare, cu ajutorul pilelor politice. Casele românilor ard, din cauza afacerilor necurate a politicienilor murdari. Și în timp ce mulți cetățeni mor de foame în această țară, baronii PSD iau șpăgi de milioane de lei.
Dumitru Buzatu, șef al Consiliului Județean Vaslui și lider al organizației PSD din cel mai sărac județ al României, a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 1,25 milioane lei. Peste acest baron, Ciolacu nu a trimis niciodată Corpul de Control. Nu i s-a părut anormal că acest individ, care toată viața a muncit la stat, s-a îmbogățit la fel de puternic ca marii bogătași din vest.
Nici Curtea de Conturi, instituție care verifică modul de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public nu a observat nimic suspect în ceea ce îl privește pe acest individ, șef al Consiliului Județean Vaslui.
Adevăratul motiv pentru care Curtea de Conturi merge la clubul Steaua
Adevăratul motiv pentru care Curtea de Conturi merge la clubul Steaua este pentru a pune în continuare presiune pe cei care conduc clubul. În săptămânile următoare, procesul pentru palmares se va încheia. În mare, e gata deja. Judecătorii au stabilit deja că FC Fcsb nu are palmaresul Stelei, că nu are Cupa Campionilor Europeni.
În acest moment, se judecă doar dacă FC Fcsb deține palmaresul pe care l-a realizat de la înființare, din 2003, și până acum. Și se pare că există șanse mari să rămână fără el. Asta deoarece, conform mai multor surse, Florin Talpan ar fi cerut în instanță ca realizările obținute de FC Fcsb sub denumirea ”Steaua” să îi fie anulate. Motivul? FC Fcsb a pretins că e un alt club.
După ce va lua sfârșit și această etapă a procesului pentru palmares, e de așteptat ca Steaua să se îndrepte către FRF și UEFA, pentru a cere modificarea informațiilor greșite pe care cele două le mențin în dreptul clonei din Berceni. Sau cel puțin era. Pentru că e posibil ca FC Fcsb să folosească acum Curtea de Conturi drept o armă pentru a opri orice încercare de-a Stelei de a cere ca deciziile judecătorești să fie respectate.
Indirect, Becali a și formulat deja amenințarea pentru șefii Stelei:
”Cât de curând va fi desființată (n.r. Steaua București). Acum să vedem Curtea de Conturi ce va zice după ce s-a făcut… Corpul de Control al prim-ministrului a făcut o anchetă acolo, bani cheltuiți, 20 de milioane de euro aproape aiurea…
Acum se va lua o hotărâre, la Curtea de Conturi se va stabili ce se întâmplă cu ei, cum, pentru ce, ce fac, unde sunt banii ăia… care consideră ei că marca face 3,6 milioane (n.r. euro) pe an. Unde sunt ăia 3,6 milioane pe an? Că așa au făcut ei evaluare, că marca produce 3,6 milioane pe an.
Și atunci ei o să vină, Curtea de Conturi și o să spună: bă, dacă produce 3,6 milioane de euro pe an, păi cum ați consumat… nu ați produs decât 100.000 de euro pe an? Păi asta înseamnă că e abuz in serviciu neglijență în serviciu sau nu știu. Să vedem cum o va cataloga Curtea de Conturi. Ei în loc să producă 3,6 milioane pe an au consumat 20 de milioane de la stat”, a spus Gigi Becali la ProSport Live chiar săptămâna asta.
Becali minte, evident. Corpul de Control al Primului-Ministru nu a descoperit nimic în neregulă la clubul Steaua. Și nici Curtea de Conturi nu va descoperi. Dar, așa cum Corpul de Control l-a ajutat pe Becali să intre în Ghencea, și Curtea de Conturi îi va aduce un beneficiu. Care este acesta? Vom vedea în săptămânile următoare.
Cine are de suferit ca urmare a faptului că PSD a pus la dispoziția lui Becali aceste resurse ale statului român? Clubul Steaua are de suferit, adică statul. Dar mai are de suferit și cetățeanul. În loc ca aceste resurse să lucreze pentru el, ele lucrează pentru un fost pușcăriaș, pentru a-l îmbogăți și pentru a-l ajuta să mintă cetățenii și să ocolească decizii judecătorești.
Mafia este foarte puternica in Europa. Recomand sa emigram cu totii in Canada. 😄😄😄