Fix Iancu Guda mai trebuia să vorbească despre Steaua
Mai este cineva care să nu fi vorbit până acum despre Steaua? Cu siguranță nu. Mai ales acum când a vorbit și Iancu Guda despre clubul nostru. Și, din păcate, a vorbit prostii.
Poate că se pricepe Iancu Guda la economisit bani, la investiții, la economie. La fotbal nu se prea pricepe. Cel puțin nu la cel românesc. Și asta deoarece realizatorul de emisiuni de la Digi 24 are impresia că fotbalului românesc îi lipsește concurența loială. Domnule Guda, asta e ultima problemă a fotbalului românesc!
Nu trebuie să fii expert în afaceri ca să îți dai seama că fotbalul românesc este o afacere proastă. Dacă ai vrea să investești, toată lumea ar râde de tine. Și pe bună dreptate. Cele mai multe cluburi din fotbalul mare românesc sunt la 2-3 pași de insolvență. Și încă 2-3 pași de faliment și desființare. Atât este de instabil fotbalul românesc.
Doar că problemele lui nu au venit de la faptul că nu există o concurență loială, așa cum ne spune domnul Iancu Guda, ci de la faptul că fotbalul nostru este condus de hoți.
Fotbalul nostru este de fapt al lor, al hoților
Expresia ”fotbalul nostru” este cât se poate de greșită. Fotbalul numai al nostru nu mai e. A ajuns al lor. Al oamenilor ca Becali, Borcea sau Copos, oameni care au trecut sau care vor trece prin pușcărie, afaceriști dubioși, îmbogățiți peste noapte din afaceri necurate cu statul. Aceștia au arestat fotbalul românesc. Dacă dorești să intri, e foarte greu.
Dacă dorești să intri cu intenții bune, evident. Fotbalul românesc are alergie la afaceriștii serioși. Îi elimină imediat. Ba niște blaturi, ba un arbitru cu tema făcută de acasă, ba niște comisii FRF și gata. Afaceristul serios a pierdut banii și a părăsit fotbalul din România cu scârbă.
Țeparii și hoții sunt însă bineveniți. Ba chiar sunt apreciați de marile ziare și televiziuni de sport, care îi invită zilnic la emisiuni. Ai făcut pușcărie? Ai dat țeapă și ai înșelat? Foarte bine, mâine dimineață o să te sune sport.ro, la amiază ai un live la Gsp și seara poți intra la Digi!
Dar dacă ai intenții serioase nu e bine. Ziaricii vor scrie de toate despre tine, analfabeții din studiouri te vor ironiza și, așa cum am zis deja, fotbalul românesc te va călca în picioare.
În acest fotbal al corupților nu se poate intra. De făcut performanță nici nu se pune problema. De făcut bani… de parcă te-ar lăsa pe tine Becali să faci banii pe care îi vrea el!
Există concurență neloială, domnule Guda, dar în sens invers
În interviul dat pentru Gsp, Iancu Guda a sesizat o mare problemă a fotbalului românesc:
Reporter: Investitorii nu ar avea parte de o competiție corectă?
Iancu Guda: Am căutat date contabile ale cluburilor din prima ligă și cam jumătate publică puține informații, pentru că sunt niște organizații nonprofit, nu sunt societăți pe acțiuni. Mai e Sepsi, care e finanțat de guvernul maghiar, și care e și asociație, și fundație. La Voluntari e o SA, dar pe acea societate sunt înregistrate foarte puține salarii. Clubul mai are și o fundație, pe care sunt niște salarii foarte mari, deci e clar că acolo e ceva ciudat. Ar trebui să fie clarificată forma de organizare, să poți face fotbal, handbal, baschet numai dacă ești o societate pe acțiuni, astfel încât să ai bani atrași doar din sectorul privat. Dacă vorbim despre business, vorbim despre o SA transparentă! Dacă e o fundație, nici nu depune situația financiară. Clubul Sepsi a fost împroprietărit cu 30 de milioane de euro, suma la care este evaluat stadionul. Arena era a unei fundații pe care o dețin niște persoane din Satu Mare, deci nu e nicio transparență.
Fără să își dea seama, Iancu Guda a ajuns și el la concluzia că lipsa transparenței e o mare problemă a cluburilor din România. El nu s-a oprit asupra acestui subiect. A vorbit despre el, dar a trecut repede mai departe.
Însă aici e marea problemă a fotbalului românesc. Hoții care controlează cluburile, mai ales pe cele din Liga 1, fură în prostie! Fură bani pe care ar trebui să îi bage în fotbal, adică în echipele de la care îi fură. Dacă i-ar băga, fotbalul ar crește. Dacă fotbalul ar crește, și afacerea fotbal s-ar dezvolta și ar deveni profitabilă. Și, dacă ar deveni profitabilă, ar veni și investitorii ăia cu bani mulți, ăia serioși, ăia care chiar te pot ajuta să faci o treabă serioasă și să ajungi acolo unde te-au dus Hagi și Generația de Aur.
Dar nu, în România nu există transparență la fotbal. Și totul din cauza FRF, care nu îi permite statului să joace în Liga 1. Asta în condițiile în care cel puțin 85% din fotbalul românesc e finanțat de stat.
Există concurență neloială, domnule Guda. Dar împotriva statului.
FRF vrea ca Steaua să ajungă pe mâna unui hoț!
Regulamentul de licențiere al FRF spune că un club poate primi licența de Liga 1 doar dacă e organizat ca non-profit sau SA. Adică dacă scapă de transparență. Pentru că o instituție publică precum clubul Steaua este complet transparentă.
Dacă domnul Guda vrea să afle ce salariu primește Chipirliu sau cât dă Steaua pentru salariile jucătorilor săi de fotbal, poate trimite o solicitare la club și poate afla. Dar dacă vreau să aflu cât câștigă Dan Nistor, de la U Cluj, e mai greu. Pentru că, deși U Cluj primește o grămadă de bani de la primăria Cluj – Napoca, e în teorie o firmă privată. Nu e obligată de nicio lege să răspundă la solicitările cuiva. Steaua, în schimb, e obligată.
Și asta îi deranjează pe cei de la FRF. Ar fi mare dezastru pentru ei dacă Steaua ar ajunge în Liga 1 în actuala sa formă de organizare, adică ca instituție publică. Așa, toată lumea ar afla ce se întâmplă cu banii din Liga 1. Câți bani vin la cluburi, câți bani merg la FRF, pe ce merg banii, cu cât sunt plătiți șmecherii din fotbalul românesc și alte detalii importante.
FRF nu vrea asta. FRF vrea ca Hermannstadt să facă ce vrea ea cu banii publici pe care îi primește de la primăria Sibiu. Nu vrea să fie responsabilă. Dacă îi aruncă pe nimicuri, foarte bine. Dacă îi crește datoria aia de 6 milioane euro, nicio problemă. Și dacă falimentează Hermannstadt, asta e! Contează că FRF a scos niște bani buni din treaba asta. Bani buni. Bani publici. Dă-l dracului de fotbal! Că oricum următoarea primărie face altă echipă, care va fi și ea ”privatizată”, care va ajunge și ea în insolvență, apoi faliment și tot așa.
Presupunerile domnului Iancu Guda
Doi ani la rând, Steaua București a câștigat pe teren dreptul de a juca în Liga 1. FRF a refuzat însă să îi permită acest lucru. Iar Iancu Guda vine acum și ne spune că în fotbalul românesc există o concurență neloială provocată de stat. Cum adică?
La propriu, FRF nu îi permite statului să participe la competiția Liga 1, la afacerea Liga 1. Lasă statul să bage bani în fotbal, dar nu îi permite să îi recupereze. Și statul român are tot dreptul să participe la această afacere. Nicăieri nu scrie că fotbalul e o afacere doar pentru privați. Nici nu ar putea să fie. Și asta pentru că știm deja că fără banii publici nu există fotbal românesc.
Și atunci de ce să nu joace Steaua, adică statul român, în Liga 1?
Ca răspuns la această întrebare, domnul Iancu Guda și-a exprimat o părere în interviul din Gsp:
Oricare club privat ar aprecia că nu e o competiție corectă și că Sepsi ar trebui să fie încadrat în categoria celor finanțați din bani publici. Acolo nu e un capital privat riscat. Gândiți-vă ce ar însemna să intre Steaua în prima ligă! Ministerul Apărării are un buget de miliarde de lei. Să-i aloce echipei de fotbal 50 de milioane de euro ar însemna 0 și ceva la sută din bugetul Armatei. Steaua ar avea bani câți ar avea următoarele două, trei formații din campionat. Ar mai fi o competiție corectă?
Iancu Guda
Și avem o întrebare pentru domnul Iancu Guda: De ce aberați?
MApN nu i-ar da niciodată Stelei un buget de 50 de milioane de euro. Vorbim totuși despre același MApN care nu lasă Steaua să lupte împotriva lui Becali, adică a celui care prejudiciază statul prin utilizarea abuzivă a mărcii Steaua. Dar noi trebuie să credem acum că MApN va scoate 50 de milioane de euro pentru clubul pe care până acum l-a tot sabotat?
Dar și dacă MApN ar fi 100% în spatele clubului Steaua, suma propusă de domnul Guda pur și simplu nu are nimic de-a face cu realitatea.
Steaua București este un club polisportiv. Asta înseamnă că are mai multe secții. Dacă printr-o minune MApN i-ar dubla bugetul (Steaua are acum un buget anual de vreo 23 milioane euro), acei 50 de milioane ar fi distribuiți la toate sporturile. Pentru fotbal, Steaua ar avea 2 sau 3 milioane de euro, în loc de un milion, cât are acum.
Sau poate ar trebui să credem că MApN îi va da doar fotbalului 50 de milioane? Atunci cât vor primi celelalte secții? La fel ca acum? Asta înseamnă că bugetul anual al Stelei ar fi de 75 milioane euro. Cine crede că MApN i-ar da vreodată această sumă e rupt rău de realitate.
Dar de ce ar fi rău dacă Steaua ar avea bani?
Dar stați puțin! De ce ar fi rău dacă armata ar băga 50 de milioane de euro în fotbal?
Oare nu se tot plâng mai marii fotbalului românesc că nu sunt bani? Ba da. De ce ar fi așadar rău dacă Steaua ar avea un buget de 50 de milioane?
- Pentru că ar putea să cumpere cei mai buni fotbaliști? În România nu prea găsești așa ceva. Poate că găsești în străinătate (deși e greu de crezut că ar veni jucătorii buni în România). În cazul acesta, dacă ai reuși să faci transferuri bune și să crești calitatea fotbalului, nu e asta un lucru bun? Nu beneficiază tot fotbalul românesc de pe urma acestui lucru? Ba da.
- Pentru că ar crește salariile? Să presupunem că Steaua le-ar oferi fotbaliștilor români salarii mai mari și că i-ar fura de la FC Fcsb sau CFR Cluj. De ce e asta un lucru rău? În primul rând, ca să îi transfere, Steaua le-ar plăti bani acestor echipe. Apoi i-ar plăti pe fotbaliști mai bine. Asta i-ar ambiționa. I-ar face să joace mai bine. Din nou ar crește calitatea fotbalului și din nou ar beneficia tot fotbalul românesc.
- Pentru că ar investi în fotbal mai mulți bani? Dar să zicem că Steaua ar prefera să bage bani în complexul sportiv Steaua și în academie, ca să scoată sportivi mai buni ca ai altor cluburi. Cum e asta un lucru rău? Nu e. Din nou, e un lucru bun.
Domnul Guda ne spune că nu ar fi corect pentru celelalte echipe, dacă din spate ar veni Steaua susținută puternic din bani publici. Nu ar fi corect pentru că Steaua ar fi favorită să câștige titlul în fiecare an. De asta nu ar fi corect. Din punct de vedere economic, însă, nu ar fi rău să fie așa.
Pentru că Steaua vine cu transparență. Și domnul Iancu Guda nu a luat acest lucru în calcul. Cei 50 de milioane euro ar fi investiți de Steaua doar în fotbal. Niciun euro nu are merge la niciun arbitru, la niciun oficial FRF, la niciun jucător de-al altui club. Banii Stelei nu ar putea fi folosiți pentru afaceri necurate, așa cum sunt folosiți banii cluburilor conduse de hoți.
- Steaua nu ar putea plăti salariile jucătorilor Astrei, cum a făcut Becali, chiar din conturile FC Fcsbului.
- Steaua nu ar putea fugi cu pungile cu bani după jucătorii altor echipe, cum a făcut Becali.
- Steaua nu ar putea merge cu valize cu bani la Cluj, ca să ”motiveze” adversari.
Steaua ar putea doar să bage acei bani în fotbal. Și de aici ar beneficia tot fotbalul românesc, domnule Guda. E trickle-down economics, dacă vreți. Da, Steaua și-ar face o echipă tare. Dar banii ei s-ar ”scurge” și la celelalte echipe, care ar putea și ele să investească în fotbal. Și tot așa.
Atât timp cât există transparență, fotbalul românesc are doar de câștigat. Nu contează câți bani bagă statul în echipele sale. Nu contează dacă ”privații” nu pot să dea la fel de mulți bani. Dacă totul e făcut cu transparență, toți au de câștigat.
Domnule Iancu Guda, înainte să-i lipsească concurența loială, fotbalului românesc îi lipsește corectitudinea, îi lipește transparența, îi lipește bunul simț. Fotbalul românesc, arestat de o federație coruptă și de o gașcă de foști și viitori pușcăriași, a devenit un sport închis, unde au voie doar EI, cei murdari!
Dacă vrea să devină un sport profitabil sau măcar să aibă un viitor decent, fotbalul ca sport trebuie să fie pentru toți românii și pentru toate cluburile. Să avem întâi un fotbal cinstit, transparent și care să fie pentru toți. Apoi putem să venim cu reguli de fair play financiar, ca să se poată descurca și cei mari, dar și cei mici.
E mult însă până acolo, domnule Guda. Și problema nu e Steaua. Nici presupusul ei avantaj, care există doar în imaginația dumneavoastră. Mai informați-vă puțin! Veți vedea că Steaua nu are niciun avantaj. Ba chiar e cea mai dezavantajată echipă din tot fotbalul de pe glob. Că nu există nicăieri altă echipă care să își fi câștigat pe teren dreptul de a promova în prima ligă, dar căreia federația să îi fi interzis acest lucru pe motiv că nu are forma de organizare corect.
Și încheiem acest articol cu o întrebare pentru dumneavoastră, domnule Iancu Guda:
De ce e mai bine pentru fotbalul românesc ca în Liga 1 să joace doar cluburi organizate ca SA-uri și non-profituri, nu și cluburi organizate ca instituții publice, SRL-uri sau alte forme de organizare legale în țara noastră?
Excelent articol cu idei bine conturate.Eu sunt economist si inteleg limbajul dlui guda.Din pacate e la fel ca maj analistilor de televiziune care stapanesc doar partea teoretica,dar pre putin practica.