concordia chiajna steaua bucurești 0-0

Concordia Chiajna – Steaua București

Rar se întâmplă ca două echipe să obțină dintr-un meci direct exact ce își doresc. S-a întâmplat însă la meciul Concordia Chiajna – Steaua București, partidă pe care Steaua nu a vrut să o piardă și pe care Concordia nu a vrut să o câștige. Rezultatul de 0-0 a fost așadar deloc suprinzător. Și pe placul ambelor echipe, chiar dacă ele nu vor recunoaște acest lucru.

Concordia Chiajna: Oncescu – Corbu (P. Pîrvulescu 56′), Gab. Tamaș, D. Ispas, Fl. Achim – Romario Pires (cpt.), R. Lazăr – Tucaliuc (Ghimfuș 56′), Hlistei (R. Moise 53′), Burcea (Cocoș 73′) – Ad. Bălan (Al. Dulca 73′)
Rezerve neutilizate: Ciontoș – Stănică, Dumbravă, Al. D. Pop
Antrenor: Erik Lincar

Steaua București: Frânculescu – Dav. Maftei, Vîrtej, Walace (cpt.), Ad. Ilie – Mancuso – St. Drăghici, Rober Sierra, Enceanu (Bărbulescu 73′), Buziuc (Topuzov 67′) – Chipirliu (Chunchukov 83′)
Rezerve neutilizate: I. Pop – Dav. Matei, C. Avram, Dobrescu, Raicu, Boiciuc
Antrenor: Daniel Oprița

Cum ne-a obișnuit deja de mai multe ori, Concordia a ales să trateze partida cu Steaua ca pe una din deplasare. Chiar dacă ea s-a jucat la Chiajna. A început așadar cu fundul în poartă. Și asta nu i-a prea deranjat pe steliști, băieții lui Oprița fiind chiar foarte bucuroși să înceapă partida deținând posesia și lansând atacuri spre poarta lui Oncescu.

Doar că atacurile au cam lăsat de dorit. Și meritul pentru asta le aparține în totalitate apărătorilor ilfoveni. Tamaș, spre exemplu, l-a liniștit bine de tot pe Buziuc în minutul 19, când l-a tăvălit serios la mijlocul terenului. A luat galben, dar a și scos din joc atacantul Stelei. Buziuc a dispărut aproape complet din joc. De altfel, a mai fost văzut doar când a fost schimbat cu Topuzov.

Pe lângă jocul dur al Chiajnei, prima repriză a mai fost presărată doar cu…să zicem… erori de arbitraj. Toate împotriva Stelei, evident. În minutul 31, Ispas i-a dat un cot în gură lui Enceanu chiar în propriul careu. Centralul Moroiță și asistentul Bobe au ales însă să se uite în altă parte. Și, când spunem altă parte, ne referim la banca de rezerve a Stelei. Dacă nu i-a dat Stelei penalty la faultul clar comis în careu, Moroiță i-a dat galben lui Oprița pentru proteste.

Scăpat de eliminare, același Ispas și-a încercat norocul din nou, în minutul 39, când i-a pus talpa pe picior lui Chipirliu. A fost un fault de roșu, dar nu și pentru Moroiță, care a scos doar galbenul din buzunar.

Dacă meciul Concordia Chiajna – Steaua București s-ar fi terminat după primele 45 de minute, nimeni nu s-ar fi plâns

Repriza secundă a meciului Concordia Chiajna – Steaua București a fost una foarte slabă. Ilfovenii nu au jucat nimic. Chiar dacă au jucat acasă, s-au apărat toată partida, având o singură fază periculoasă în toate cele 90 de minute. Pentru cei care poate că nu știu, Concordia are drept de promovare în acest an, în ciuda faptului că e finanțată în exclusivitate din bani publici. Dar e normal să ai parte de tratament special când ești o echipă PSD.

Steliștii au fost mai ofensivi. Au atacat și au părut să vrea să înscrie. Doar că ori n-au putut, ori n-au prea vrut cu adevărat. De altfel, singura fază despre care ar merita să vorbim este un dribling făcut de Chipirliu la mijlocul terenului. Faza nu s-a terminat cu gol, dar stelistul a executat procedeul cu atâta finețe încât pur și simplu și-ar rupt în două adversarul direct. Jucătorul Concordiei pe care Chipirliu l-a driblat în viteză s-a accidentat și chiar a fost schimbat după acea fază.

Din păcate, rămânem doar cu acest dribling. Meciul Concordia Chiajna – Steaua București s-a încheiat cu scorul de 0-0. Și poate că jucătorii și antrenorii Stelei s-au plâns și au spus că și-au dorit mai mult. Din păcate, pe teren s-a văzut fix invers. După 6 etape, Steaua rămâne cu o singură victorie, cu 4 egaluri și cu o înfrângere.

Poate că mai e ceva de zis, dar noi nu știm ce.


Avancronică: Concordia Chiajna – Steaua București

În ultimii ani, în niciun moment Steaua nu s-a aflat într-o formă mai slabă decât cea prin care trece acum. Echipa lui Oprița pare incapabilă să câștige. Și am ajuns deja în etapa 5. Alți pași greșiți, făcuți de acum înainte, vor face ca Stelei să îi fie foarte greu să prindă play-off-ul. Pentru Steaua București, așadar, o victorie cu Concordia Chiajna e absolut necesară.

O victorie, trei egaluri și o înfrângere au obținut steliștii în acest start de sezon. Au marcat 11 goluri, dar au primit 8. Singurul meci cu adevărat bun făcut de băieții lui Oprița a fost cel din campionat, cu Unirea Dej. Steaua s-a impus atunci cu 6-2. O victorie frumoasă și un meci frumos, însă și în acea partidă s-au văzut scăpări.

Din fericire, Concordia este într-o situație asemănătoare. De altfel, cele două echipe sunt colege de clasament, cu Concordia pe 7 și Steaua pe 8, distanța dintre ele fiind de doar 1 punct. Ambele au început sezonul cu pretenții la primele locuri și ambele s-au cam făcut de rușine. Concordia are 2 victorii, un egal și două înfrângeri, cu 11 goluri marcate și 4 primite. Bineînțeles, este cunoscut faptul că echipa din Chiajna este una dintre cele mai bine susținute, având în spatele său primăria cu același nume. Un loc 7 după 5 etape nu e cu siguranță ceea ce își doresc cei de acolo.

În concluzie, ne putem aștepta ca meciul Concordia Chiajna – Steaua București să fie unul pe viață și pe moarte. Egalul nu ajută pe nimeni. Doar victoria le poate oferi celor două echipe șutul în fund necesar pentru a se trezi dar și pentru a urca în zona play-off-ului. Și doar o echipă poate obține victoria.

Ce echipă va folosi Concordia Chiajna cu Steaua București?

Dacă Steaua București a jucat în ultima etapă cu liderul Șelimbăr, Concordia Chiajna a mers în deplasare la echipa de pe locul 2, Corvinul Hunedoara. Acolo, a reușit un rezultat foarte bun, 2-2. Echipa din Chiajna a deschis scorul în minutul 4, însă eliminarea căpitanului Codrea, în minutul 32, le-a dat peste cap toate planurile. Corvinul a reușit să egaleze chiar înainte de pauză și să treacă în avantaj imediat după startul reprizei secunde.

Totuși, chiar dacă a jucat cu un om în minus mai bine de o oră. Concordia a reușit să egaleze în minutul 66 și să țină de acest rezultat până la finalul partidei. Cu Corvinul, echipa din Chiajna a folosit următorii jucători:

Concordia Chiajna: Oncescu – Corbu, Gab. Tamaș, Ispas, Fl. Achim – Codrea (cpt.)(eliminat – 32′), R. Lazăr – Al. Dulca (Romario Pires 34′), Tucaliuc (Burcea 76′), Ghimfuș (Dumbravă 89′) – Ad. Bălan (Cocoș 89′)
Rezerve: Ciontoș – Stănică, Gerson, Iordan, Ad. D. Pop
Antrenor: Erik Lincar

Ce echipă va folosi Steaua București cu Concordia Chiajna?

La Șelimbăr, Steaua București a pierdut cu 3-2. În teorie, o înfrângere la un asemenea scor pe terenul liderului nu este neapărat un semn că nu merge ceva. Dar la Steaua știm foarte clar ce nu merge: defensiva.

Toate cele 3 goluri luate de la Șelimbăr au urmat același tipar: contraatac, minge trimisă în fața careului, unde un jucător a venit liber din spate și a finalizat. Și vedem din nou vechea problemă a Stelei, lipsa unui om de încredere în fața apărării. E o problemă care ne-a afectat destul de des în ultimii ani și care, din păcate, pare să nu se rezolve.

După înfrângerea de la Cisnădie, e greu de spus cum va reacționa Oprița și ce schimbări va face. Schimbările sunt însă necesare. Altfel, riscăm să avem parte de un sezon foarte, foarte prost.

Cu Concordia Chiajna, Steaua București îi va folosi cel mai probabil pe:

Frânculescu – Dav. Maftei, Vârtej, Walace, Dobrescu – Drăghici, Sierra, Mancuso/Enceanu, Topuzov – Chipirliu, Chunchukov

Meciul Concordia Chiajna – Steaua București este programat pentru data de joi, 14 septembrie, de la ora 20:30. Partida va fi transmisă pe Digi Sport și Prima Sport.

Forza Steaua!