Dan Udrea, ești sigur de ceea ce spui? Te reprezintă FC Fcsb?
Regula numărul 1 în fotbalul românesc este că nu ai voie să îl critici pe Becali sau să te iei de echipa sa. Astfel, când Tudorel Stoica, fostul nostru mare fotbalist, a spus că FC Fcsb e un nimic, presa sportivă a făcut spume la gură. Într-un articol jenant, Dan Udrea, angajat gsp, l-a atacat pe Tudorel Stoica.
Articolul său poartă titlul ”Nimicul FCSB îi stă în gât marelui Tudorel Stoica”. Totuși, pe prima pagină a Gsp a fost prezentat altfel:
Titlul cu care a fost prezentat articolul pe prima pagină este în același timp un atac la adresa Stelei care a cucerit CCE în 1986, performanță pe care presa securistă a urât-o atunci și pe care presa vândută o urăște acum, dar și o încercare de manipulare. Ni se spune că cei mai mulți au ales FCSB. Dare oare chiar e așa?
Dane, de ce îi spui FCSB, când se numește FC Fcsb?
Sutem curioși în ceea ce privește un lucru. Nu înțelegem de ce presa sportivă îi spune echipei lui Becali ”FCSB”. Nu se numește ”FCSB”. Se numește Fotbal Club Fcsb.
Adică numele echipei lui Becali nu e un acronim, ca N.A.T.O. Nu e F.C.S.B., ci Fcsb. E un cuvânt. E un nume, precum Khaleesi, un nume ciudat, inventat, dar un nume.
Fcsb nu înseamnă nimic, Dane. E un nume, la fel ca Dan. Ție nu-ți spune nimeni DAN și în niciun caz nu D.A.N. Ești Dan. Simplu, scurt, chiar frumos. Dan. La fel ca Fcsb, la fel ca Steaua.
Pentru că, Dane, dacă nu te-ai prins încă, CSA Steaua o fi ea o prescurtare de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, dar Fcsb nu e prescurtare de la nimic.
Așteptăm așadar articolul în care ne explici de ce îi spui echipei lui Becali ”FCSB” în scris și ”Fecesebe” în vorbit. Că noi nu am înțeles. Și da, în cazul în care nu te-ai prins, Fcsb ar trebui să se citească exact cum e scris.
Tudorel Stoica a vorbit, vouă v-a intrat pe o ureche și v-a ieșit pe alta
Dane, dar tare v-a deranjat ce a zis Tudorel Stoica! Oare chiar n-are omul voie să își spună părerea? Întrebăm asta pentru că nu ne amintim să fi scris voi vreodată vreun articol împotriva lui Duckadam, când acesta a atacat Steaua, cel mai important club sportiv din România, singurul care a câștigat CCE.
Dar probabil că n-are. Pentru că el v-a spus un lucru foarte important iar voi l-ați ignorat în totalitate.
Tu, Dane, te-ai luat doar de partea asta din discursul lui Tudorel:
Ceea ce se întâmplă mi se pare o aberaţie. Nu înţeleg cum acest domn ministru al Apărării Naţionale a acceptat să dea o semnătură pentru ca o echipă precum Fcsb, care reprezintă un nimic, să vină să joace în Ghencea.
De ce spun că reprezintă un nimic? Reprezintă patru litere, un nimic. Sunt uimit cum anumite persoane se bat cu pumnul în piept că ei sunt Steaua, că ei reprezintă Steaua şi se vor întoarce în Templul fotbalului românesc. Reprezintă nimic, să se înţeleagă că reprezintă nimic.”
Tudorel Stoica despre FC Fcsb
Dar Tudorel a mai spus și:
„Acest ministru a acceptat ca un club care a făcut şi doreşte rău Stelei să vină să joace în Ghencea, în casa Stelei. Faptul că s-a ajuns aici îmi arată clar că Steaua nu va putea promova niciodată, din Liga 2. Sunt interese foarte mari la mijloc.”
Tudorel Stoica
Partea asta ai ignorat-o. De ce? Tudorel Stoica a spus exact ce a spus și Balent. A spus ceea ce au spus și alți foști mari steliști.
Dar tu și colegii tăi, se pare, nu vreți deloc să înțelegeți.
Dacă Becali apare la TV și minte cu nerușinare spunând că el a preluat Steaua, voi, ca niște oi, îl credeți. Niciunul din voi nu îl întreabă cum a preluat-o, cât a plătit pe ea, prin ce contract a preluat-o. Niciunul dintre voi nu vrea să ne explice cum s-a putut privatiza o secție sportivă a Stelei, când secțiile sportive nu au personalitate juridică, deci nu există, și când clubul Steaua e instituție publică, deci conform legii privatizării nu se poate privatiza.
Dar v-ați legat de atacul lui Tudorel la adresa Fcsbului. Te-ai legat de ce ți-a convenit ție, Dane, și l-ai atacat pe Tudorel Stoica!
Ești sigur de ceea ce ai scris în articol, Dane?
Dan Udrea începe să spună ce crede de abia în al patrulea paragraf al articolului. Își începe discursul spunându-ne că ”Fcsb e astăzi cel mai reprezentativ club”. O declarație fabuloasă!
Ești sigur, Dane, că FC Fcsb te reprezintă?
Încercând să arate că Tudorel Stoica nu a avut dreptate, atunci când a spus că FC Fcsb e un nimic, Dan Udrea vrea să îi convingă pe cititori că de fapt clubul lui Becali e cel mai reprezentativ pentru România. De ce e cel mai reprezentativ? Pentru că nu contează numele, zice Dan Udrea, ci altele: ”masa de suporteri, rezultatele pe care le ai, jucătorii pe care îi oferi echipelor naționale, banii pe care îi investești în fotbal”.
Acesta este, bineînțeles, un argument fcsbist. Toți suporterii echipei lui Becali urlă că numele nu contează. În același timp, tot ei urlă ”Steaua” la meciurile Fcsbului. Și atunci chiar nu contează numele? Tu ce zici, Dane?
Dar să mergem mai departe și să luăm fiecare din criteriile enumerate de Dan:
- Masa de suporteri – FC Fcsb se laudă peste tot că are cei mai mulți suporteri. În același timp, FC Fcsb oferă un număr foarte mare de invitații gratuite la meciurile pe care le organizează. Sigur, cei ca Dan nu scriu despre aceste invitații gratuite oferite în număr foarte mare, dar ata nu înseamnă că ele nu există. La propriu, sunt mii de poze pe internet cu aceste invitații gratuite oferite chiar în peluză. Și iată cum acest argument pică.
- Rezultatele pe care le ai – Din 2003, de când a fost înființată, FC Fcsb a cucerit 5 titluri naționale, 3 Cupe ale României, 2 Supercupe și 2 Cupe ale Ligii. E un palmares bun pentru 20 de ani de activitate, dar pălește în fața palmaresului celor de la CFR Cluj. Am spus CFR Cluj, dar puteam spune și Steaua, cu-ale ei 21 de titluri dar și cu Cupa Campionilor. Pică și acest argument.
- Jucătorii pe care îi oferi echipelor naționale – Da, FC Fcsb oferă foarte mulți jucători la echipele naționale. Și da, echipele naționale ale României sunt praf și pulbere. Dane, tu ai scris acest articol sperând că noi nu ne uităm la fotbalul românesc? Că e o inepție să lauzi ”jucătorii pe care îi oferi echipelor naționale”, când echipele naționale merg din rușine în rușine. Alt argument distrus.
- Banii pe care îi investești în fotbal – Becali a explicat chiar el că nu investește bani în fotbal. El împrumută bani. Atât. Își împrumută clubul cu bani, apoi îi recuperează. Asta nu e investiție. Investiție în fotbal e ce a făcut Steaua, care a construit o bază excelentă, o academie de top și un stadion superb. Acestea sunt investiții în fotbal. Ai rămas fără argumente, Dane!
Dar ce reprezintă FC Fcsb cu adevărat?
Citând un studiu de piață făcut chiar de către Gsp, acum 3 ani de zile, Dan Udrea ne spune că FC Fcsb e ”cel mai reprezentativ club de fotbal din România” deoarece are cei mai mulți fani. Nu prea ne explică de ce.
Ok, să presupunem că FC Fcsb are cei mai mulți fani. Și ce? Chiar procentele oferite de Dan Udrea ne arată că doar 40,9% din cei care au participat la studiu sunt fcsbiști. Restul nu sunt.
Și e foarte important de spus că vorbim despre participanții la studiu, nu despre toată populația româniei. Există o posibilitate foarte mare ca participanții la studiu să nu reprezinte cu exactitate populația țării.
Însă noi îi facem din nou pe plac lui Dan și considerăm că e așa. Bun. FC Fcsb e cel mai reprezentativ club pentru că are cei mai mulți suporteri.
Asta înseamnă că cel mai reprezentativ club din țara noastră e clubul care:
- a fost implicat într-un scandal de corupție, în care oficialii săi au încercat să mituiască o altă echipă;
- a pierdut o grămadă de procese cu alt club, care a demonstrat că FC Fcsb i-a furat identitatea;
- are un patron care a făcut pușcărie;
- are un conducător de club care a făcut pușcărie;
- a avut un antrenor care a făcut pușcărie;
- a avut un jucător care a făcut pușcărie;
- a plătit din propriile sale conturi jucătorii altor două cluburi, urinând practic pe întreaga competiție;
- este implicat în fiecare sezon în scandaluri rasiste, homofobe, xenofobe, etc.
Și lista poate continua. Te întrebăm așadar, Dane. Ești sigur că te reprezintă clubul al cărui șefi spun că femeile nu au ce căuta în fotbal?
Ar trebui să regândești acest articol. Nu de alta, dar s-ar putea să ajungi să îl regreți. Peste ani, poate, o fiică, o nepoată sau o nevastă (dacă ai așa ceva) s-ar putea să vadă că pe tine te-au reprezentat misoginii. Ce păreri crezi că vor avea despre tine atunci?
Ești sigur, Dane, că e greu de exlicat cum FC Fcsb atrage atât de mulți suporteri?
Și Dan merge mai departe și ne spune că e greu de explicat cum FC Fcsb atrage atât de mulți suporteri. Din nou, același argument al numărului fanilor. Ok, Dane, am înțeles. Asta contează pentru voi.
Ce nu înțelegem este de ce vă faceți că nu știți de ce echipa lui Becali are atât de mulți fani.
Răspunsul la întrebarea ta, Dane, e: PENTRU CĂ VOI ÎI FACEȚI ZILNIC PROPAGANDĂ!
Zilnic scrieți zeci și sute de articole despre FC Fcsb, cu mult mai multe decât despre cele toate celelalte cluburi la un loc. Nu. Aveți zilnic mai multe știri despre FC Fcsb decăt toate celelalte știri la un loc.
Dacă FC Fcsb are un număr așa de mare de fani, e doar datorită propagandei făcute de presă. La TV vedem doar FC Fcsb. În presă doar FC Fcsb. Ai putea să crezi că alte cluburi nu există în România.
Mai mult, când cineva atacă FC Fcsb, voi săriți imediat în apărarea sa. Imediat veniți cu argumente ca să demonstrați că clubul din Berceni e curat, corect.
Niciodată nu v-am văzut să apărați Steaua, de exemplu. Niciodată nu ați mers la FRF ca să întrebați de ce naiba meritul sportiv contează doar pentru alții, nu și pentru Steaua. Sau de ce naiba e nevoie ca un club să fie organizat ca SA, când toate SA-urile din Liga 1 ajung inevitabil la insolvență și/sau faliment.
Nu mai face pe prostul, Dane! Cunoști foarte bine motivul pentru care FC Fcsb are atât de mulți fani. Dar asta tot nu îl face reprezentativ pentru România.
Dan Udrea, ești bine? Pari rupt de realitate!
Și Dan merge mai departe, cu o secțiune halucinantă în articolul său. În această secțiune, el spune că ”acest război prostesc pe identitatea Stelei, dar mai ales modul în care FCSB-ului i s-a blocat accesul în Ghencea au fost argumente care au mărit masa de fani ai acestei echipe. Pentru că în România e încă prezent în ADN-ul oamenilor acel sentiment de solidaritate și compasiune cu cineva sau ceva care are de înfruntat o nedreptate. Iar faptul că s-a ajuns până acolo încât să se inventeze o garanție de 1.000.000 de euro pentru gazon, la un meci de fotbal, condiție pentru ca FCSB să joace pe Ghencea, e dovada supremă că Gigi Becali va continua să atragă și mai mulți susținători.”
Ați înțeles propaganda subtilă făcută de Dan aici? Ne spune el că faptul că Steaua încearcă să își apere identitatea e ”prostesc”. Adică clubul nostru ar fi trebuit să îl lase pe Becali să îi paraziteze imaginea și numele.
Apoi Dan vrea ca noi să credem că clubul lui Becali e cel care înfruntă o nedreptate. Ați înțeles? Nu e nedrept că FC Fcsb pretinde că e Steaua, în ciuda unor hotărâri judecătorești care îi impun să nu mai facă acest lucru. E nedrept că Steaua refuză să primească FC Fcsb pe stadionul său, într-o încercare de a-și apăra imaginea.
E ciudat că Dan a spus asta în articolul său. Chiar acum câteva zile, Becali a declarat că:
„Mă duc la mine acasă, la Steaua! E casa mea, am făcut investiţii. Am făcut investiţii de vreo 3 milioane de euro. Am plătit impozite şi taxe de 2.5 milioane de euro prin decizia de la Înalta Curte.
Mă duc să joc în Ghencea, unde s-a născut echipa mea. Echipa mea, FCSB, Steaua. Nu s-a terminat, deocamdată e o decizie care spune că noi avem palmaresul. Noi suntem continuatorii. Poate cineva care s-a născut un an să aibă 50 de ani? Ei s-au născut acum 10 ani.”
Gigi Becali, minciuni despre Steaua
Uite aici, Dane, motivul pentru care Steaua nu ar trebui să îl primească pe ăla pe stadion. Nu e bun, așa-i? E ”prostesc”, așa-i? Articolul tău nu e propagandă mizerabilă, așa-i?
Și de ce ai simțit nevoia să îl ataci și pe săracul de Talpan? Adică, noi știm de ce. Toată lumea știe. Propaganda o cere!
Ești sigur, Dan Udrea, că ești liber?
În încheiere, Dan Udrea concluzionează că ”e exact invers de cum susține Tudorel Stoica”. Motivul dat e același pe care l-a prezentat peste tot în articol: ”îi reprezintă pe foarte mulți. Care au ales să o susțină și să scandeze la meciurile ei Forza Steaua”.
Și, fără să își dea seama, Dan Udrea dovedește că E EXACT CUM A SUSȚINUT TUDOREL STOICA!
Dane, ascultă puțin. Șezi două minute pe un scăunel, relaxează-te și citește rândurile următoare:
Dacă FC Fcsb era cea mai iubită echipă din România, la meciurile sale nimeni nu scanda ”Forza Steaua”. Scandau ”Forza FC Fcsb”, Dane. Că așa se numește clubul lui Becali: Fotbal Club Fcsb.
Așa că nu mai da în Valentin Ceaușescu și nu mai pretinde că oamenii au ales să țină cu FC Fcsb pentru că așa au ales ei, liberi. Nu, cei mai mulți dintre cei care susțin echipa cu nume format doar din consoane o fac pentru că, din cauza propagandei făcute de tine și prietenii tăi, ei încă cred că acel club e Steaua.
Din păcate, astăzi, oamenii nu prea au libertatea de a alege. Presa sportivă din România e formată doar din sclavi. Sclavii lui Becali. El zice ceva, presa sportivă repetă. El dă un ordin, presa sportivă execută.
Ar fi frumos să avem libertatea de a alege, dar nu o avem. Nu pentru că ne-ar obliga cineva să citim mizeriile voastre, Dane. Ci pentru că, din păcate, doar mizeriile voastre există.
Dar stai puțin, Dane. Tu ești sigur că ești liber? Ești 100% sigur că ești liber? Dacă noi ți-am da acum dovada că FC Fcsb a fost înscrisă în Liga 1 în plin campionat, contrar tuturor regulamentelor FRF, ai avea libertatea să faci un articol despre acest subiect? Ai avea, Dane, LIBERTATEA să le arăți oamenilor cum Becali a înființat un club nou în 2003, cum l-a afiliat cu forța la FRF, cum l-a băgat cu forța în Liga 1, în locul altui club, și cum, mai departe, a parazitat imaginea Stelei?
Ai mai jos documentul care te poate ajuta la acest articol. Este o confirmare de afiliere semnată de FRF, care arată că FC Fcsb s-a afiliat la FRF în plin campionat. Becali nu a preluat nimic, Dane. Dacă prelua vreun club, îl prelua gata afiliat. Becali și-a înființat un nou club și a fost nevoit să îl afilieze. Fă articolul, Dane, dacă ești liber.
Dar noi nu credem că ești liber, Dan Udrea! Și suntem siguri că tu ne vei demonstra singur acest lucru.
Am citit acest articol josnic si tendentios, nu ma asteptam din partea lui dar bine ca acum se stiu care sunt pro-becali. Mare adevar a rostit Dl Tudorel Stoica, sper ca sa nu fie primiti sa joace niciodata in Ghencea si Steaua sa promoveze in prima liga!
Nu înțeleg cum cineva care se consideră stelist îl poate jigni pe unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai Stelei din toate timpurile. Dacă ar fi vorba despre un 10sbist înțeleg, acești tiriplici îl au ca reper pe becali, nu ai ce să le ceri. Dar mai există și unii de vârsta mea, care l-au văzut pe viu pe Tudorel și care, prin acest comportament deplorabil, nu dovedesc altceva decât faptul că sunt doar suporteri de rezultat – azi cu Steaua, mâine cu 10sb, poimâine cu DDB.