steaua unirea dej

Avancronică de Play-off: Steaua – Unirea Dej

Steaua București este din nou în play-off-ul Ligii 2. Din nou, echipa noastră va încerca să promoveze în prima ligă. Și drumul spre promovare începe pentru Steaua cu un meci împotriva surprizei plăcute a acestui sezon de Liga 2, Unirea Dej.

Partida Steaua București – Unirea Dej a fost programată de FRF cât se poate de prost. Aceasta va avea loc în mijlocul săptămânii, joi, 16 martie, de la ora 18:00. Este interesant că federația a mutat meciul celor de la Dinamo DDB, cu FC Buzău, care inițial fusese programat luni, de la ora 18:00, duminică, de la ora 12:00. Pentru Steaua, însă, nu au putut face același lucru. Nici argumentul cum că televiziunile ar fi cerut acest lucru nu ține. Joi este zi de cupe europene, cu meciuri atât de Europa League, cât și de Conference League.

Dar nu este nicio surpriză faptul că federația are un dinte împotriva Stelei. L-a avut încă de când echipa noastră s-a înscris în Liga 4. Și, foarte probabil, îl va mai avea mulți ani de acum înainte.

Meci dificil pentru Steaua cu Unirea Dej

Steaua a învins Unirea Dej cu 2-0 în sezonul regulat. Meciul a avut loc pe data de 7 noiembrie a anului trecut, un moment în care ambele echipe treceau prin perioade bune de formă. Valoarea superioară a lotului stelist a făcut însă diferența.

Unirea Dej a jucat curajos, deschis, ofensiv, dar nu a reușit să îi facă față Stelei. Este interesant de văzut dacă echipa din Dej va avea aceeași atitudine și în această partidă sau dacă antrenorul Militaru va schimba tactica, cu una mai defensivă, mai conservatoare.

Cert este însă că, dacă Unirea Dej își dorește mai mult de la acest play-off decât simpla participare, nu va putea juca la mica ciupeală. Dejenii sunt pe locul 4 în acest moment, la doar un punct distanță de locurile 5 și 6. Pot pierde această poziție dacă nu câștigă puncte.

Cum egalul nu-i ajută, cel mai bine pentru dejeni ar fi să riște. Asta i-ar face și Stelei meciul mai ușor. Dar nu foarte ușor. Unirea Dej rămâne o echipă cu un joc foarte bun, capabilă să producă surprize. În ultimele 5 meciuri, dejenii au obținut 4 egaluri și o victorie. Steaua, în schimb, are 2 victorii, 2 egaluri și o înfrângere.

În ultima etapă din sezonul regulat, Unirea Dej a făcut 1-1 la Slatina. Dragoș Militaru a folosit următorii jucători:

Unirea Dej: Railean – Gîț, D. Pop, Burdeț, Dav. Maftei – Ad. Pop (Frăsineanu 80′), Cătinean, Al. Militaru (Buta 72′), Cocian (Călugăr 87′) – Al. Pop (cpt.), Blaj (Andr. Pop 87′)
Rezerve: Cl. Chindriș, Checicheș – Fulga, Bg. Vlad, Roș
Antrenor: Dragoș Militaru

Unirea Dej a deschis prima scorul, în minutul 34, prin Alexandru Pop, căpitanul echipei. A fost egalată însă în repriza secundă.

Steaua București este în creștere ușoară de formă

Vestea bună pentru steliști este că Steaua este într-o creștere ușoară de formă. Echipa noastră vine după două victorii cu Minaur (scor 3-0) și Ripensia (2-0). O victorie cu Unirea Dej ar ține Steaua pe acest trend ascendent, ceea ce cu siguranță îi va aduce echipei un plus pentru meciurile grele cu Oțelul și CSMS Iași, din etapele 2 și 3, de play-off.

Așadar, așa cum zice și vorba aia veche din fotbal, următorul meci este cel mai important. Pentru Steaua, fiecare meci din acest play-off este cel mai important. Dacă nu vom termina pe unul dintre primele 2 locuri, locuri care duc direct în liga 1, este greu de crezut că federația nu ne va nedreptăți din nou, așa cum a făcut-o anul trecut, când a refuzat accesul Stelei la jocurile de la baraj. De atunci și până acum, FRF încă nu i-a comunicat oficial Stelei care a fost motivul pentru care nu a fost programată la baraj.

Unirea Dej este cea mai tânără echipă din Liga 2, cu al doilea cel mai bun atac, după Steaua. Este o echipă care poate să bată orice altă echipă din play-off și nu trebuie în niciun caz subestimată.

Pentru meciul din această săptămână, Daniel Oprița îi are din nou la dispoziție pe Adi Popa și Stephan Drăghici, care cel mai probabil vor fi titulari. Corbu este suspendat după ce a fost eliminat cu Ripensia. Echipa Stelei cu Unirea Dej ar putea fi:

Dincă – Drăghici, Beța, Mihăescu, Ad. Ilie – Ad. Popa, Bărbulescu (cpt.), Enceanu, Bodișteanu/David Matei – Kayondo, Chipirliu

Meciul Steaua București – Unirea Dej va fi transmis de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

FORZA STEAUA!