Steaua București – Unirea Dej, 2-0 (0-0)
Unirea Dej a fost cel mai bun adversar pe care Steaua București l-a întâlnit în acest sezon. O echipă tânără, cu un joc ofensiv și foarte plăcut ochiului, Dejul nu a venit în Ghencea pentru a se apăra. A fost de departe cea mai interesantă partidă jucată de Steaua în 2022.
Steaua București: Dincă – Corbu (D. Oroian 46′), Beța, Al. Sabău, Ad. Ilie – Ad. Popa (cpt.), Bodișteanu (Șt. Pacionel 46′), Enceanu, Bustea (Mihăescu 46′) – Chunchukov, Chipirliu
Rezerve: H. Iancu – Al. Sima, Em. Pacionel, Raicu, A. Trică, Balgiu
Antrenor: Daniel Oprița
Unirea Dej: Cl. Chindriș – Gîț, D. Pop, Burdeț, Dav. Maftei – Al. Militaru, Kereki, Ad. Pop, Cocian – Blaj (cpt.), Al. Pop
Rezerve: Railean – Roș, Buta, Chira, Vl. Bogdan, Frăsineanu, Greu, Andr. Pop, Fulga
Antrenor: Dragoș Militaru
Legendarul Marcel Răducanu a dat lovitura de start al meciului. Fostul mare fotbalist stelist a fost prezent în Ghencea pentru a lansa cartea ”Marcel Raducanu. Talent, fenomen si legenda”, carte scrisă de George Coca Lob despre cel pe care mulți îl consideră cel mai talentat fotbalist al României.
Steaua a început în forță, având o foarte mare ocazie chiar în minutul 4. După o acțiune în viteză și câteva combinații rapide, mingea a ajuns în stânga, la Enceanu, care a tras la colțul lung, însă pe lângă poartă. A fost cea mai mare ocazie a primei reprize.
Din păcate, din acel moment, jocul Stelei a scăzut. Asta în timp ce jocul Dejului a devenit tot mai îndrăzneț, tot mai ofensiv. Unirea Dej a demonstrat că nu ocupă locul 2 din noroc. Jocul echipei tânărului antrenor Dragoș Militaru, un discipol de-al lui Loți Boloni, a fost în viteză, ofensiv, deschis și spectaculos. Împinsă de la spate de un excelent Angelo Cocian, pe care Steaua ar trebui să îl treacă imediat pe lista de achiziții, Unirea a amenințat de mai multe ori poarta lui Dincă, reușind uneori chiar să treacă la conducerea jocului.
În ciuda jocului deschis și destul de spectaculos, prima repriză a fost însă lipsită de goluri. O fază controversată a avut loc în minutul 28, când Unirea a cerut penalty, însă reluările au arătat Adrian Pop, jucătorul Unirii, a fost cel care a faultat. Acesta i-a pus o piedică lui Corbu, care a trecut în viteză pe lângă el. Când a simțit contactul, Pop a căzut, însă nu încape îndoială că el a fost cel care l-a împiedicat pe Corbu, nu invers.
Steaua a jucat cu frâna de mână trasă
Marea problemă a Stelei a fost viteza de joc. Sau, mai bine zis, lipsa vitezei de joc. Băieții lui Oprița au jucat din prima chiar doar la marea ocazie din startul partidei. În rest, au avut mereu nevoie de o atingere în plus la fiecare fază de joc. Cum a fost și normal, acest lucru a redus viteza și a îngreunat construcția.
În repriza secund, Steaua București a trecut la controlul jocului, profitând și de faptul că Unirea Dej a făcut pasul înapoi. Ideea de a obține un punct în Ghencea le-a surâs probabil băieților lui Militaru, care au făcut pasul înapoi, permițându-i Stelei să intre în jumătatea lor de teren.
Încetul cu încetul, numărul ocaziilor la poarta lui Chindriș a crescut. Și, în cele din urmă, experiența Stelei și-a spus cuvântul. În minutul 77, după un corner bătut de un jucător al Unirii, mingea a ajuns la Chipirliu. Acesta a degajat lung, până la Adi Popa. Din preluare, Popa și-a dat mingea în față, pe lângă ultimul apărător al Dejului. Aflat în offside, Enceanu a vrut să atace mingea. Și-a dat însă seama că nu e în poziție regulamentară de joc și a făcut imediat semn că nu e interesat să o joace. A fost decizia cea mai bună. În viteză, venit din spate, Popa i-a luat fața fundașului dejean și a rămas singur cu Chindriș, pe care l-a executat simplu. Steaua București – Unirea Dej, 1-0.
Finalul de meci a fost tensionat, dar tot al Stelei. ”Militarii” au făcut 2-0 în minutul 88, după un contra-atac foarte frumos. Faza a pornit tot de la poarta Stelei, de unde a fost degajată o minge până la Adi Popa, în apropierea mijlocului terenului. Popa a trimis-o mai departe, către Atanas Trică, care a deviat-o din nou, pentru Enceanu.
Decarul stelist a scăpat astfel singur către poarta lui Chindriș. A înaintat cu mingea la picior, a intrat în careu și a tras fără speranțe pentru portarul Unirii. Steaua București – Unirea Dej, 2-0.
Acesta a fost scorul final al partidei, care a înregistrat și un cartonaș roșu, primit de Balgiu în minutul 90. A fost un meci mult mai greu decât o arată scorul. Unirea Dej a demonstrat că e o echipă foarte bună, care ar merita chiar să joace în prima ligă. Iar numele lui Dragoș Militaru trebuie neapărat ținut minte. Va fi, cu siguranță, unul dintre antrenorii de top ai țării noastre.
Cu victoria obținută azi, Steaua își întărește prima poziție în clasament. S-a distanțat la 4 puncte de locul 2, ocupat de Unirea Slobozia, aflată la egalitate de puncte cu Unirea Dej. Și nu putem să nu ne întrebăm din nou: Ce naiba s-a întâmplat la Tg. Jiu?!
in sport mai sunt si infrangeri , e normal sa fie asa , altfel ar fi plictisitor sa castige mereu aceeasi echipa