Steaua București – Poli Iași, 2-1 (1-0)
Cu cuțitul ajuns la os și primind vizita unei echipe favorite la promovarea în Liga 1, Steaua București s-a trezit în sfârșit. Și chiar s-a văzut că s-a trezit uriașul. Steaua București a învins Poli Iași cu 2-1, provocându-le ieșenilor prima înfrângere din acest sezon.
Steaua București: Dincă – St. Drăghici, Walace, Al. Sabău, Corbu – Ad. Popa, Șt. Pacionel (Bărbulescu 68′), Balgiu, Dr. Gheorghe (Ad. Ilie 86′) – Bodișteanu (D. Oroian 57′), Chipirliu (cpt.)(Chunchukov 68′)
Rezerve: H. Iancu – Em. Pacionel, Enceanu, A. Trică, Gugu
Antrenor: Daniel Oprița
Poli Iași: Knoflach – Martac, V. Lică, Tincu (cpt.), Finica (Ciaun 65′) – Marchioni, Fr. Cristea (Fl. Plămadă 46′), Al. Anton (Bujor 58′), Hunte (Tomczyk 58′) – A. Roman – Harrison (Plokhotnyuk 71′)
Rezerve neutilizate: Jankov – Ștefanovici, Kouadio, Fosu-Mensah
Antrenor: Claudiu Niculescu
Cine are chef de fotbal într-o zi ploioasă de vineri, de la ora 16:30? Se pare că Steaua. Echipa lui Oprița s-a prezentat la meciul cu Poli Iași cum nu a mai făcut-o până acum în acest sezon. Atenți, serioși, siguri pe ei, ”militarii” s-au comportat în partida din această etapă de parcă ei erau cei neînvinși în acest sezon, de parcă ei veneau după 3 victorii consecutive.
Echipa lui Niculescu nu a avut chiar nicio șansă în Ghencea. Steaua a început în forță și a deschis scorul rapid, la mijlocul primei reprize. În minutul 22, Dragoș Gheorghe a trimis o centrare perfectă de pe stânga, mingea l-a întâlnit în careu pe Chipirliu iar atacantul nostru a înscris fără nicio emoție.
Până la sfârșitul reprizei, scorul nu s-a mai schimbat, însă Steaua nu a făcut în niciun moment pasul înapoi. A controlat jocul, a atacat, a avut ocazii iar apărătorii steliști au fost foarte siguri în intervenții.
În repriza secundă, Poli Iași a încercat să egaleze. În minutul 63, au încercat să marcheze, însă Dincă a fost la post. Nu doar atât, dar portarul Stelei a degajat mingea excelent pentru Popa, aflat în apropierea careului ieșean. Prinși probabil pe picior greșit de rapiditatea fazei, fundașii lui Poli au lăsat mingea să cadă. Popa a profitat de eroare și a marcat cu un lob la colțul lung. Steaua București – Poli Iași, 2-0.
Ar fi putut să fie un meci perfect făcut de Steaua, doar că, în minutul 89, o nesincronizare în defensiva stelistă a făcut ca Poli să înscrie norocos, prin Plokhotnyuk.
Meciul Steaua București – Poli Iași s-a terminat cu scorul de 2-1, o victorie care îi duce pe steliști direct în zona play-off-ului.
Cel mai bun meci de pana acum, ii rupem pe catei! 🙂
Nu am vazut decat ultimele 10 minute. In care am tremurat, mai ales dupa ce iesenii au inscris jalonand printr-o aparare ridicol de slaba.
Norocul nostru, asa cum spuneam, este ca adversarii sunt mai slabi ca noi. Unii, nu toti. Suficient de multi si suficient de slabi incat sa nu fim in pericol de a retrograda in C.
Meciul cu FCDB nu are nici o relevanta. Adevarata Dinamo se numeste CS Dinamo si se afla in liga a treia, parca.
Sa traiti intru mediocritate, domnule gradu’!