De ce vorbesc chiftelele despre Steaua?
Spre rușinea mea, nu am știut. Nu am știut, dar am intrat pe net și am găsit imediat. Mititeii sau micii sunt ”un preparat tradițional românesc și moldovenesc, un fel de chiftele la grătar”. Deci o chiftea. Da, o chiftea s-a apucat să vorbească despre Steaua București.
De ce vorbesc chiftelele despre Steaua? Pentru că se simt cu musca pe căciulă dar și pentru că ele nu există, deci trebuie să își lege numele de ceva real, ceva cu nume.
Adrian Mititelu Jr., fiul seniorului care acum face pușcărie și care, în ultimele 2 decenii, a înființat mai multe firme cu nume clonate după Universitatea Craiova, este supărat. De ce s-a supărat? Nu ne pasă. Dar, la nervi, s-a trezit să vorbească despre Steaua. Și chiar dacă susținem libertatea de exprimare și chiar ne considerăm apărători ai ei, cumva, parcă un asemenea personaj nu prea ar trebui să vorbească despre cel mai important club din România.
Discursul juniorului este cel pe care cu siguranță vi-l puteți imagina. În continuare, el susține că clona sa e Universitatea Craiova, deși nu se numește Universitatea Craiova și deși a fost înființată acum câțiva ani. Atât se poate. Nu avem ce face. Și l-am lăsa să abereze în continuare despre FCU-ul lui, dar nu putem. Pentru că micuțul a adus Steaua în discuție.
Minciuna cum că TAS-ul ar fi zis că U 1948 SA e Universitatea Craiova
Înainte de a merge mai departe, trebuie să explicăm de unde are acest mititel tupeul pe care l-a arătat deja. Îl are de la o decizie a TAS, pe care el a interpretat-o cum a vrut el.
Foarte pe scurt, TAS a pus actuala echipă a familiei Mititelu, să plătească datoriile fostei firme, cea pe care au dezafiliat-o Sandu și Dragomir. Adică, U Craiova 1948 SA trebuie să plătească datoriile pe care le mai are Fotbal Club U Craiova SA față de foștii angajați. U Craiova 1948 SA este o firmă înființată în 2013. Firma se ocupă cu fotbalul și acum joacă în Liga 1. Fotbal Club U Craiova SA e o firmă înființată în 2002, care s-a ocupat cu fotbalul cândva, jucând în Liga 1, și care acum e în faliment. Sau poate a dispărut. Naiba știe! Că doar nu am ajuns acum să ne pese de firme mititele.
Doar că unul dintre foștii angajați ai Fotbal Club U Craiova s-a dus la un moment dat la TAS și a cerut ca U Craiova 1948 SA să îi plătească salariile pe care Fotbal Club U Craiova nu le-a plătit. A motivat că merită să primească aceste salarii pentru că U Craiova 1948 SA pretinde peste tot că e Fotbal Club U Craiova.
TAS-ul l-a chemat pe Mititelul mare la judecată, el a recunoscut probabil că așa e și a fost pus să plătească. De aici, cineva foarte bine intenționat a transmis mai departe ideea cum că SA-ul de acum al Mititeilor este ”continuatoarea” Universității Craiova.
Prostie mai mare nu există. SA-ul Mititeilor nu e continuatorul nimănui. E o firmă înființată în 2013, la fel cum a fost și cealaltă, înființată în 2002. Cel mult poate fi considerată continuatoarea firmei din 2002. Dar în niciun caz nu este și nu va fi vreodată continuatoarea Universității Craiova.
Mititelu Jr. s-a supărat pe cei care nu cred minciunile groparilor fotbalului românesc
„Nu înseamnă că dacă ai fost un foarte bun fotbalist, poți fi și un foarte bun conducător. Nu mă refer aici neapărat la cei din «Generația de Aur». Fostele mari glorii au contribuit și ele, au făcut un foarte mare rău în fotbalul românesc.
De dragul banilor, jumătate dintre ei s-au dus la Steaua Armatei sau la CS U Craiova. Și susțin cu nerușinare că echipele alea sunt continuatoarele. Asta după ce au mâncat bani de la Gigi Becali sau de la tatăl meu.
Apoi s-au dus la Steaua Armatei și la CS U, să mănânce și de acolo.”, a spus Adrian Mititelu Jr., la Digi Sport.
Ai nevoie de multă imaginație pentru a inventa prostiile de mai sus. Mititelu Jr. e supărat pe cei care nu-i cred pe ei. E supărat că există oameni care consideră că un club care se numește Steaua București este Steaua București. Mititelu Jr. ar vrea ca ei să ignore realitatea și să creadă minciunile lor.
Și asta sunt poveștile pe care ei le spun. Sunt minciuni. Becali și Mititelu vorbesc despre continuitate și despre echipe care ar fi deținute de SA-urile lor, echipe luate de la alte persoane juridice, dar refuză să arate documentele care să dovedească existența acestor echipe. Ba le mai bat și obrazul celor care nu îi cred.
”Să le fie rușine!” zice Mititelul cel mic. ”Eu am 25 de ani și nu mi-e rușine, le zic în față aceste lucruri,” continuă acesta.
Da, la 25 de ani Mititelu Jr. nu se ferește să repete minciunile tatălui său, să fie arogant, să fie agresiv. Toată viața sa a văzut cum ”presa” a repetat cu religiozitate ce a spus Mititelul cel mare și cum oamenii din fotbal l-au pupat în fund. Acum, se așteaptă la același tratament.
Vina nu e a Mititelului cel mic, ci a presei
Într-o lume normală, nimeni nu ar fi repetat ”chiftelele” Mititelului mic. Nu doar că nu le-ar fi repetat, dar l-ar fi pus la locul lui. Asta ar fi făcut niște ziariști serioși. L-ar fi pus să demonstreze că ceea ce a spus e adevărat. L-ar fi tras la răspundere pentru neplata numeroaselor datorii. I-ar fi cerut să explice de ce a fost nevoie ca U Craiova 1948 SA să ”continue” activitatea firmei Fotbal Club U Craiova SA, când ambele sunt deținute de aceeași familie.
Sau ar fi scris pur și simplu adevărul. Ar fi scris că Mititeii au înființat în 2013 altă firmă, pentru a scăpa de datoriile vechii firme. E atât de simplu. Nu au vrut să plătească, dar au vrut să mintă oamenii în continuare și să facă bani parazitând o imagine și un club care nu le aparțin.
Și poate că cineva ar fi sesizat bomba din declarațiile Mititeilor și l-ar fi întrebat pe Becali când are de gând să plătească cele 14 milioane de dolari pe care non-profitul AFC Steaua București le datorează statului. Becali susține că firma sa este continuatoarea AFC-ului. Dacă e așa și dacă Mititeii au fost puși să plătească pentru fosta firmă, oare nu ar trebui să scoată niște bănuți din buzunar și ciobanul favorit al României?
Nu. Mai bine să rămână presa noastră la chiftele. Doar la asta se pricep.
Poza de la articol face toata treaba.
Cică Steaua Armatei, formulă preluată de la cel mai abject post de manipulare tv, protv. De parcă ar mai exista vreo Steaua a lui Becali, vreo Steaua Mizil sau vreo Steaua Mecanică Fină București. Sau parcă Steaua a fost vreodată a altcuiva, decât a Armatei (MApN)! Dintotdeauna au supranumele de „militarii”, asta de la ce s-o trage, oare? Ce lume imundă, aceasta, a vânduților din presă!
”un preparat tradițional românesc și moldovenesc, un fel de chiftele la grătar”. Ai căzut în plasa propagandei sovieto – americano – israelinene. Tot un fel de chiftele și ăștia, ingredientul principal fiind un fel de popor auto-considerat ales. Mă rog, în materie de mitologie eu prefer Legendele Olimpului de Alexandru Mitru.