De ce Mircea Lucescu nu a avut, nu are și nu va avea niciodată loc la Steaua

A mai trecut un an și, din păcate, a venit iar momentul penibil numit Superlativele Gsp, eveniment prin care niște ziarici de mâna a doua încearcă să se pună bine cu stăpânii lor din fotbal. Anul acesta, însă, gala Superlativele Gsp a demonstrat definitiv de ce Mircea Lucescu nu a avut, nu are și nu va avea niciodată loc la Steaua București.

Cu siguranță știți povestea. A spus-o chiar cel poreclit de suporteri ”Il Muce”. În tinerețea sa, acum extrem de mulți ani, a vrut să joace fotbal la Steaua București. S-a dus să dea o probă și a fost refuzat. Ulterior, Lucescu a ajuns la marea rivală a Stelei, Dinamo. Acolo, a dat naștere unor povești senzaționale spuse chiar de Cornel Dinu, povești cu securiști și microfoane plasate în vestiare, parcă luate chiar de la Ian Fleming, creatorul lui Bond, James Bond.

Deși nu era un fotbalist excepțional, cumva, Mircea Lucescu a ajuns la Cupa Mondială din 1970. Nicolae Lupescu, tatăl lui Ionuț Lupescu, care a jucat și el la acel mondial, și-a exprimat acum câțiva ani părerea. A spus că Lucescu nu avea ce să caute la mondialul din 70:

„Eu pe Mircea Lucescu nu-l băgam niciodată. A fost cel mai slab din echipa noastră. N-a dat nicio centrare. Dădea numai Sătmăreanu. Iar Cornel Dinu, ce să zic, dacă nu era la Dinamo și nu era selecționer Angelo Niculescu, nu ajungea niciodată la Mondial!” a spus Nicolae Lupescu, care i-a și făcut o caracterizare fotbalistului Lucescu: ”Ca fotbalist n-a fost chiar așa ieșit din comun.”

De aici, noi am tras concluzia că Mircea Lucescu a ajuns la echipa națională din alte motive, nu chiar datorită fotbalului practicat. Sigur, fiecare e liber să tragă ce concluzie vrea.

Mircea Lucescu – născut pentru locul 2

Dar să ne întoarcem la povestea noastră. Lucescu o spune de fiecare dată cu un ”ce-ar fi fost dacă”. Cel puțin asta vrea să lase să se înțeleagă. Vrea ca lumea să creadă că, dacă el ajunge la Steaua, Steaua era mult mai mare. Știți bine și voi. Pentru Lucescu, Cupa Campionilor Europeni pe care Steaua a câștigat-o în 1986 nu a fost o așa mare realizare.

Mai mult, dinamovistul a spus de multe ori că a avut și el un merit la câștigarea acestui trofeu de către Steaua. Nu a avut, bineînțeles. Meritul a fost 100% al clubului Steaua (jucători+antrenori+conducători). Dar Luce a repetat și a repetat iar presa a scris și rescris de atâtea ori încât azi, la final de 2021, mulți români chiar cred prostiile astea.

La Superlativele Gsp, gală la care, evident, Luce a primit din nou premiul pentru ”cel mai imens antrenor”, acesta a declarat:

„În sport e mai important cine e al doilea, nu neapărat cine e primul. Pentru că valoarea primului e dată de cel de-al doilea.” – Mircea Lucescu

În traducere, chiar dacă ziaricii de la Gsp i-au dat lui premiul 1, el tot în umbra Stelei se simte. Și încearcă din nou să se bage cumva în acea Cupă a Campionilor Europeni la care nu reușește niciodată să ajungă.

Mircea Lucescu încearcă să vă transmită că Steaua București n-ar fi reușit niciodată să câștige CCE fără el. Dacă nu era el, să antreneze Dinamo, Lăcătuș & Co. nu ar fi mers niciodată la Sevilla, în acea lună mai. Ați înțeles? Înțelegeți odată, ca să se poată retrage și nea Mircea din activitate!

La Steaua, locul 2 e ca locul 22

Prietenul nostru, Traian Cazacu, fostul mare hocheist stelist, are o vorbă: ”Locul 2 e ca locul 22”. Adică, locul 2 nu există. Ori câștigi, ori nu contează. Pentru că nu contează dacă termini pe 2, pe 3, pe 100, pe 5000. În sport, singurul loc care contează e locul 1.

În numeroșii săi ani la Steaua și în hocheiul de nivel înalt, Traian Cazacu a înțeles acest lucru. Aceasta este, până la urmă, lecția numărul 1 la toate cluburile profesioniste, care chiar vor să facă performanță. La Dinamo, club care n-a fost niciodată făcut pentru performanță, ci pentru altceva (vezi cărțile acelea cu Bond), Mircea Lucescu nu avea cum să înțeleagă acest lucru.

Și cum Lucescu este eroul propriei sale povești, poveste pe care vrea neapărat să ne-o impună, cu ajutorul ”presei”, evident că locul 2, adică locul lui, trebuie să fie mai important decât acel loc 1, ocupat de rivali. Dac-ar fi fost stelist, Mircea Lucescu nu ar fi vorbit niciodată despre Locul 2. Dar nu e stelist. Nu are cum să fie stelist. Mentalitatea sa, s-a văzut din nou, nu este compatibilă cu cea de stelist, semper svperiores.

În sport nu e important cine e pe locul 2. E important doar cine e pe locul 1. Și credem cumva că, în adâncul sufletului lui, Mircea Lucescu știe acest lucru, deși nu recunoaște. Deși nu vrea să recunoască. Altfel, de ce, ajuns la 76 de ani, vârstă la care cei mai mulți aleg să petreacă timpul cu nepoții, mai fuge după trofee fără gust, în campionate de mâna a doua și de la publicații de propagandă?!

”La vârsta mea, alții stau acasă, la căldură, și se uită la TV,” a spus Lucescu pentru Gsp. Da, Luce, așa e. Și asta ar fi trebuit să faci și tu. Însă pe tine încă de mănâncă. Din seara aia de 7 mai, din 1986, te tot mănâncă. Și, oricât de multe titluri ai câștiga în campionate fără valoare, oricât de multe trofee de carton ți-ar da prietenii tăi de la Gsp, tu tot nu te poți scărpina.

Te-ai născut sub semnul locului 2, acolo ai trăit toată viața și, cel mai probabil, sub semnul locului 2 o să te și duci.