IONEL DRÎMBĂ, FLORETA NOASTRA DE AUR!
Articol realizat de Clement Peter și publicat pe site-ul său, Freejournalist.eu, în data de 9 iulie 2015.
Cat de nedreapta poate fi soarta pentru unii oameni, mari oameni care au adus glorie acestei tari si azi sunt complet uitati, sau si mai rau, pot deveni si subiecte de barfa, contestare si controverse. Primul campion olimpic al scrimei romanesti a fost Ionel Drimba, medalia de aur obtinuta la JO Mexico ’68 fiind recunoscuta doar 2 ani, iar odata cu ramanerea sportivului in Occident a fost pur si simplu stearsa din orice statistica. “Reabilitarea” a venit dupa Revolutie, dar nici atunci omul n-a avut liniste, cei noi erau asemanatori celor vechi, il tratau la fel. Unde era sa se mai duca, o facuse odata, dar era tanar si puternic, la batranete era mai greu sa pribegeasca!
Marele as al scrimei romanesti, floretistul Ionel Drimba, campion olimpic si mondial s-a nascut la Timisoara in 16 martie 1842. Familie modesta, tatal lucra la Posta iar mama, bolnava de inima avea cand si cand ocazia sa gaseasca ceva de lucru.
La 8 ani Ion a intrat prima data intr-o sala de scrima, adus de Nicu, fratele mai mare cu 6 ani, care deja era initiat in manuirea armelor albe. Fotbalul si tenisul de masa erau sporturile pe care Ionel le practica cu placere si lejeritate, dar treptat scrima l-a atras in mod special si va consacra ore intregi antrenamentelor pe plansa. Facea si floreta si sabie si devine cel mai bun din tara la categoria lui de varsta dar si la trepte superioare, astfel ca la 16 ani este selectionat in lotul national.
La 18 ani, varsta incorporarii, vine la Steaua si nu va face nicio zi armata, era prea valoros ca sportiv si este angajat civil cu 900 de lei pe luna si casa in caminul ofiterilor din Cobalcescu. Tanar cu o prezenta fizica care dadea pe spate toate frumusetile dambovitene, Ionel venea din vestul tarii si cu un aer proaspat, de nonconformism, Timisoara fiind dintotdeauna un bastion al avangardei si libertatii. Ii placea sa se distreze, asculta Beach Boys si Beatles, chiar el canta la chitara, era baiat de viata, dar nu neglija in niciun fel antrenamentele. Era de o energie debordanta, putea sa petreaca pana dimineata, dar imediat putea sa inceapa sedinta de pregatire. Argint viu!
Chiar in primul an in Bucuresti, la doar 18 ani devine campion national la seniori.avea un stil de-o eleganta unica in lume in acei ani si cu asta a ramas in istorie, cand fanda ca sa loveasca, miscare violenta de altfel, el parca plutea, sau valsa, era inegalabil.
A prins si perioada cand la scrima nu era afisaj electronic, se tragea pe “uscat” si acest lucru ajuta pentru ca un judecator si patru jurati explicau pedagogic, cum a fost data lovitura
Participa la toate competitiile internationala din acei ani, inclusiv Olimpiada de la Roma, din 1960, varsta frageda il opreste poate sa prinda podiumul de fiecare data, dar.aceste concursuri vor fi bune experiente pentru viitoarele mari competitii la care va participa. In acei ani o cunoaste si pe viitoarea sa sotie, tot scrimera si tot la Steaua. Era vorba de Ilona Gyulai, care mai tarziu va deveni Ileana Jenei sotia antrenorului de la Sevilla, Emerich Jenei. Vor fi impreuna in delegatia Romaniei la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 1964, unde Drimba alaturi de ehipa se vor clasa pe locul 5. era un rezultat promitator care anunta marea reusita de la Montreal din 1967 cand Dramba si colegii sai au devenit campioni mondiali in proba de florreta.
Un an mai tarziu, d-Artagnan al nostru va cuceri in proba individual floreta, titlul olimpic in Mexic. Va fi cea mai mare performanta a scrimei romanesti de pana atunci si care a ramas singulara cateva decenii. Maniera incredibila in care el a invins in finala, 19-2, a fost iar un subiect viu dezbatut de catre specialisti si drept recompensa pentru acest titlu dar si pentru alte competitii castigate in acei ani, Ionel Drimba a fost desemnat de Asociatia Presei Sportive Internationale cel mai bun floretist din lume in ’68 si ’69.
Gloria mondiala si medaliile nu aduceau si rasplata pe masura, dimpotriva, bataia de joc era institionalizata si la acel nivel. Medaliatii cu aur la JO Mexico ’68 aveau promisa o masina Fiat 500 si 25 de mii de lei. Nimeni n-a vazut niciun Fiat, iar la bani suma a fost diminuata la mai putin de jumatate din ce s-a promis.
Fire rebela si nonconformista, Drimba a fost singurul care a protestat chiar in timpul sedintei festive cand se inmanau ramasitele, firimiturile… In acea zi a inteles inca o data ca in Romania acelor ani, totul e o farsa, o minciuna, ca sportivii sunt buni doar sa faca propaganda regimului politic de mizerie. Era lamurit de mult timp de aceste lucruri dar atunci a hotarat ca locul lui trebuie sa fie in alta parte.
In 1970 a profitat de deplasarea pentru Cupa Mondiala Martini de la Paris si a decis ca-i momentul sa fuga, sa ramana! In timpul intrecerilor semnase in mare secret un contract cu Federatia germana de scrima, in valoare de 1800 de marci pe luna.
La sfarsitul concursului s-a dat o petrecere la sediul Martini de pe Champs Elysees, el doar s-a afisat la inceput, (delegatia noastra era permanent supravegheata de ceistul de serviciu!) a chemat un taxi, cu care nu s-a oprit decat la ambasada RFG.
S-a stabilit in Germania, la Ulm unde n-a mai continuat sa concureze, la doar 28 de ani a renuntat la activitatea competitionala. I-a fost foarte greu sa ia aceasta decizie, a suferit, a lucrat ca antrenor, dar nu era acelasi lucru . Se simtea inca o data frustrat, dar fusese decizia lui si trebuia sa continue in noua situatie, sa incerce sa se descurce cu orice prêt, platea oricum un mare prêt pentru libertatea atat de cautata, dorita si in sfarsit gasita! Pretul erau nostalgiile care-l copleseau si varsta la care el ar mai fi putut sa spuna multe in scrima mondiala. Sa nu uitam ca in acei ani era considerat de toata lumea cel mai bun floretist al lumii! Dar nu mai era cale de intors, alegerea fusese facuta.
In tara a fost sters din toate statisticile, practic nu mai exista nici ca sportiv, nici ca om!
Urmeaza o serie de peregrinari care-i jaloneaza existenta si cu bune si cu rele. Bune ca are ocazia sa calatoreasac sa vada lumea sa cunoasca oamani si cu mai putin bune pentru ca suferea si era macinat permanent de acea retragere prematura si de dorul de tara.
Va lucra in California la o sala de scrima pentru…700 de dolari pe luna! Va pleca in Arizona la Tucson si se va intoarce in California la San Francisco unde-si va deschide propria scoala de scrima. Scoala produce, scoate campioni la juniori si hotaraste sa-si faca propriul club cu care mai tarziu avea sa castige campionatul national al Statelor Unite. Era o performanta deosebita daca avem in vedere ca de 88 de ani titlul mersese doar la New York.
Drumurile continua, merge in Brazilia unde pentru o mie de dolari pe luna preda scrima la un club exclusivist, un club al oamenilor cu bani din Sao Paolo. Aici isi cunoaste viitoarea sotie si impreuna au 4 copii.
Dupa Revolutie incearca sa reia legaturile cu tara, vine in tara, doreste repatrierea, doreste sa impartaseasca si tinerilor de la noi, din experienta sa, cauta o slujba, ajunge sa cerseasca aceasta slujba, dar nimeni nu-i ofera o sansa, i se intoarce spatele. „Tradarea” si fuga din 1970 nu fusesera inca uitate de oamenii de nimic de atunci, care si acum erau aceiasi, ei conduceau si…„vegheau”!
Dezamagit, se intoarce in Brazilia, sa-si gaseasca linistea langa familia sa numeroasa. El, campion olimpic si mondial, participant la 3 Olimpiade, el pentru care s-a cantat de zeci de ori imnul Romaniei la diverse alte campionate si concursuri, el se vedea nevoit sa se instraineze. Inca o data! Definitiv!
Din acel moment nimeni nu s-a mai interesat de el, nimeni n-a mai avut vesti, cei care ne mai gandeam la el presupuneam ca totul e ok, sau poate nu!
In 2006 vine ca un trasnet stirea ca marele Ionel Dramba a murit. Nici azi nu se stie exact unde si mai ales cand s-a intamplat nenorocirea. In Brazilia, spun laconic enciclopediile!
Text si foto : Clement Peter – freejournalist.eu
Clement Peter și Eroii de la Sevilla, la întoarcerea în România
Clement Peter a fost cel mai mare suporter stelist din toate timpurile. Un om de presă adevărat, fotojurnalist care a surprins în fotografiile sale cei mai importanți ani din istoria Stelei, Clement a iubit clubul nostru cu o pasiune care nu poate fi egalată. A fost mereu alături de Steaua și mereu a încercat să o apere de cei care au vrut să îi facă rău. Din păcate, s-a stins din viață în 2020. A lăsat în urma sa numeroase poze și articole, comori adevărate pentru toți cei care iubesc Steaua București. Pentru a nu pierde aceste comori, am decis să le descărcăm de pe fostul site al lui Clement, freejournalist.eu, care astăzi, din păcate, nu mai e activ, și să le republicăm.
Pentru toată munca depusă în slujba Stelei, Clement Peter merită un loc alături de marile legende ale clubului nostru.
