Ce am învățat de la Ivan Patzaichin?
Clement Peter, cel mai mare suporter stelist, l-a numit ”Campionul campionilor”. Chiar nu e puțin atunci când aceste cuvinte vin de la un om care nu a suportat niciodată clubul Dinamo. Însă Ivan Patzaichin a fost altceva. A fost un mare sportiv, un mare român, un mare om. A fost rivalul cu care te mândrești, rivalul care te bucuri că există, pentru că ești conștient că el scoate ce e mai bun din tine.
Astăzi, marele campion s-a stins din viață, după o luptă dură cu o boală incurabilă. E greu însă să spui că a plecat dintre noi. La fel ca toți marii sportivi, Ivan Patzaichin nu o să plece niciodată. Realizările sale îi vor ține mereu numele viu.
Însă fără dar și poate sportul românesc a suferit o grea lovitură. Și, din păcate, e una de la care nu o să își mai revină niciodată. Tot ce ne mai rămâne acum este să ne întrebăm ce am învățat de la Ivan Patzaichin.
A participat la cinci olimpiade, de unde a luat 4 medalii de aur și 3 de argint. A avut în palmares peste 50 de titluri naționale, plus încă 9 medalii de aur, 4 de argint și 9 de bronz la Campionate Mondiale. Da, Ivan Patzaichin a fost unul dintre cei care au pus România pe hartă. A fost o comoară națională pe care, așa cum de multe ori se întâmplă, nu am știut să o apreciem și să o folosim așa cum trebuie.
Românii au multe de învățat de la Ivan Patzaichin. Încă au, chiar dacă el nu mai e aici ca să ne învețe. Păcat că nu am învățat lecțiile cât a fost și profesorul lângă noi. Ne-ar fi putut explica mai ușor cum un copil născut la Mila 23 a ajuns pe cele mai înalte vârfuri. Dar acum nu mai este aici ca să ne ajute. Acum trebuie să învățăm lecția singuri.
Trebuie să o învățăm. Îi datorăm asta lui Ivan Patzaichin. El a făcut atâtea pentru România, e timpul ca și România să facă ceva pentru ea.
Îți mulțumim, Ivan Patzaichin pentru tot ce ai făcut pentru noi și pentru toate lecțiile pe care ni le-ai oferit.
Odihnește-te în pace!