tolo tolontan

Grijă mare! Nu aveți voie să îi criticați pe EI!

Cum care EI? Ziaricii, comentacii, cei care se laudă că iubesc sportul poate prea mult. Cu siguranță mai mult ca tine. De asta tu nu ai voie să îi critici. Și, dacă calci cumva greșit și îți scapă o critică, ține-te bine! Că vin toți peste tine, așa cum a venit Cătălin Tolontan, peste cei care au îndrăznit să-l critice pe Mironică.

În articolul său de azi, Cătălin Tolontan a lansat un atac la adresa celor care sunt nemulțumiți de Mihai Mironică. N-au voie, se pare. Pentru că, zice Tolo, cel care singur își spune „Maro” se trage dintr-o rasă de vechi iubitori ai fotbalului și, prin urmare, a câștigat dreptul de a nu fi criticat de cei care folosesc TikTok.

Noi nu folosim TikTok, dar cel mai probabil Tolontan ne-a băgat și pe noi în aceeași categorie. Expresia folosită de el vine ca să ne ia un pic la mișto, ca să ne facă imaturi, prostuți, necunoscători, novici. Noi nu știm fotbal cât știu oameni precum Tolo sau Maro, asta ne sugerează Cătălin Tolontan. Și apoi trage concluzia că noi, publicul, nu îl suportăm pe Mironică fix din acest motiv.

Mironică nu e vechi, domnule Tolontan. E doar un comentator slab

Problema numărul 1 a lui Mironică e că nu se pricepe la această meserie. „Vechimea” n-are nicio legătură aici. Nici greșelile pe care le face Mironică la microfon. Cei mai mulți români care stau să se uite la meciuri nu știu când trebuie să-l pui pe „pe” în fața lui „care”. Nici nu le pasă. Asta nu înseamnă că trebuie să accepte chiar orice de la un comentator arogant și slab și de la un post de televiziune, ProTV, care nu dă doi bani pe privitorii săi și pe Euro 2020. 

Ioana Cosma, la unul dintre meciurile comentate, ne-a vorbit despre „Euro 2021”. Chiar dacă nu pare, e o gafă destul de mare. Când nu cunoști numele competiției pe care o comentezi, asta spune multe despre tine. Însă nimeni nu i-a dat în cap pentru scăparea (să zicem) aceasta. Publicul a criticat-o pentru comentariul absolut enervant. Nu plin de greșeli, plin de migrene pentru ascultători.

Să greșești e omenește. Să spui inepții care să-i provoace pe ascultători să-și dea palme peste frunte e total altceva. Ca de exemplu momentul în care Mironică a spus că un fotbalist l-a lovit pe altul cu piciorul în cap folosind un procedeu care i-ar face geloși pe luptătorii de K1. Și dacă vă gândiți cumva la lovituri cu călcâiul din întoarcere, nu a fost așa. A fost doar o fază în care un fotbalist a încercat să joace mingea cu piciorul iar celălalt cu capul. Astfel de faze sunt întâlnite des pe terenul de fotbal, iar cea despre care discutăm nici măcar nu a fost una care să se lase cu urmări serioase.

Însă această nevoie de a exagera, de a le arăta tu proștilor care te ascultă cât de multe știi tu, asta enervează. Mai ales când cele spuse sunt inepții, nu informații interesante.

Verificați-vă comentariile, domnule Tolontan!

Consumatorul e cel care decide dacă produsul consumat e de calitate sau nu. Nu colegul celui care fabrică produsul!

I-am sugera domnului Tolontan să verifice secțiunea de comentarii de la articolul său. Va găsi acolo mult prea multe comentarii în care i se spune că vorbește prostii.

Comentarii de la articolul domnului Tolontan

„Daca iti place fotbalul de mic, nu inseamna ca esti bun comentator.” – Addy

„Nu cred ca am mai vazut atatea comentarii negative legate de comentatorii meciurilor de fotbal de pe ProTV, si eu urmaresc meciuri de cand eram copil si pot sa spun ca sunt slab calitativ comentariile pe ProTV. Acum inteleg ca incercati sa il aparati pe cel din breasla dvoastra, dar cand mai multi oameni critica inseamna ca ceva nu merge bine in studiourile ProTV in timpul meciurilor. Chiar daca noi nu suntem profesionisti ca si voi intelegem limba romana si cand un comentator se abate de la meseria lui.” – Alin

„Chiar nu e o problema ca fac greseli,ca oameni sunt.Altceva deranjeaza si ma distrag de la urmarirea jocului ca sunt unul sau in „cuplu”:cel putin 50% din partida se intrec in statistici majoritatea absolut aberante si asa trebuie sa dau sonorul la minim in dauna atmosferei de pe stadioane pe care am asteptat-o mai mult de un an.” – Fane

Eu nu va inteleg. Sunt unele persoane care efectiv nu le place de Mironica si stilul lui. Care e problema? Personal nici eu nu il suport iar Pro tv ma enerveaza ca tot baga reclame si alte artificii similare pe timpul transmisiilor. Vreau sa ma uit la fotbal, nu imi pasa absolut deloc de liga 1 de ce publica ei pe sport.ro si vreau sa vad cadrele de la inceputul partidei si nu ceva reclama obosita la ceva client abonat la publicitate la trustul pro. Cu Ioana Cosma, chiar nu am nimic e de 1000 de ori mai bine decat Mironica. Imi e extrem de antipatic pur si simplu.” – Mihai

E chiar nesimțit dl Mironică. Se poate ca măcar la Euro sa nu ne vorbească de Becali și Fcsb ? Chiar nu ne pasă.” – Vasi

Am publicat aici doar 5 comentarii. Pe pagina articolului sunt însă mai multe. Citiți-le, domnule Tolontan. Poate veți înțelege și dumneavoastră că românii care urmăresc fotbalul nu sunt proști.

Lumea îl urăște pe Mironică pentru că Mironică asta și-a dorit

Citiți articolele lui Mironică. Ascultați emisiunile lui. Atacuri la adresa echipelor de fotbal, la adresa suporterilor, plecăciuni în fața lui Becali, unul dintre groparii fotbalului românesc. Asta transmite Mironică. E normal ca suporterii să nu îl suporte.

Nu au de ce să o facă, din moment ce acest individ își bate joc de ei. Apoi vine la meciurile pe care le comentează și pretinde ca oamenii să uite totul? După ce i-a înjurat pe steliști, după ce și-a bătut joc de echipa lor, făcând-o „cazarmă comunistă”, de ce l-ar mai asculta cineva?

De ce i-ar mai accepta cineva greșelile, când el jignește fără reținere?

Nu, oamenii sunt sătui de el. Așadar, atunci când Mironică calcă strâmb, nu mai există loc de iertare. Cătălin Tolontan cere înțelegere pentru el, explicând că e greu să comentezi. Cui îi pasă?! Mironică e plătit să facă asta. Dacă nu se pricepe, să se lase.

Dacă nu a reușit să se facă plăcut și să își atragă ascultătorii de partea lui, să schimbe meseria. E simplu. Asta se întâmplă peste tot. Când nu ai rezultate, ești dat afară. E la fel chiar și în fotbal, domnule Tolontan. Sau credeți că Cristiano Ronaldo ajungea la nivelul la care a ajuns dacă cariera sa însemna doar gafă după gafă și sute de mii de înjurături de la suporteri?

Oare dumneavoastră chiar știți fotbal, domnule Tolontan? Pentru că pe suporteri nu îi cunoașteți deloc. Nici dumneavoastră, nici Mironică, nici ceilalți colegi de-ai dumneavoastră.

Mironică nu e singurul caz, aproape toată presa sportivă e ca el

Toată presa sportivă e de o calitate groaznică. Pentru că, undeva pe parcurs, ziariștii au abandonat meseria de ziarist și s-au transformat cu toții în influenceri. Știrile și adevărul au ajuns să nu mai conteze. Pentru ziariștii sportivi, acum contează doar propriile lor opinii.

Dar, domnule Tolontan, nimeni nu vrea să știe părerile dumneavoastră! Când deschidem ziarele, vrem să aflăm știri despre cluburile noastre. Nu vrem să vedem cum un ziarist frustrat înjură Steaua doar pentru că lui i se pare că așa se poate pune mai bine cu suporterii FC Fcsb. Dacă vreți să acționați în acest fel, faceți-vă bloguri și scrieți acolo. Nu mai scrieți la ziare. Meseria de jurnalist nu presupune răspândirea de minciuni și propagandă.

Suporterii din România urăsc presa. Steliștii o urăsc, Craiovenii o urăsc, cei de la Farul, cei de la Timișoara, rapidiștii, dinamoviștii, toți! Nu trece sezon fără ca măcar o grupare de suporteri să nu înjure presa sportivă.

Acest lucru ar trebui să vă pună pe gânduri. Când atâția oameni vă înjură, poate că vina e la dumneavoastră, domnule Tolontan, nu la ei!

Însă dumneavoastră trăiți într-o bulă, într-o lume a dumneavoastră, unde chiar credeți că ați realizat ceva. Nu ați realizat nimic, domnule Tolontan. Nici dumneavoastră, nici Mironică, nici Ioanițoaia (L-ați lăudat pe Ioanițoaia pentru ratingurile sale dar v-a dat un cititor peste nas, când a scris în comentariul său că nea Ovi a avut noroc că nu a avut concurență).

Când veți dispărea, oamenii vă vor uita. De dumneavoastră nu o să își aducă nimeni aminte. Își aduc aminte cu drag de Cristian Țopescu și de profesioniștii adevărați, care au adus cinste meseriei de jurnalist sportiv. N-o să-și aducă aminte de dumneavoastră. Ba chiar o să vă uite cât mai repede.

Aceste lucruri ar trebui să vă pună pe gânduri.