Pro TV ne-a distrus orice șansă de a ne bucura de Euro 2020
Am așteptat 5 ani ca să văd din nou meciuri la Euro 2020. Cinci ani, nu un an, cum spun comentatorii care nici nu știu să se bucure de fotbal. Am așteptat cinci ani, ca Pro TV să își bată joc de acest eveniment și ca să îl distrugă, în goana după bani.
Euro 2020 a început cu un meci foarte bun, Turcia – Italia fiind o partidă spectaculoasă, în care italienii au făcut show și au învins cu 3-0. Cu toate acestea, finalul său m-a găsit în totalitate dezamăgit, chiar dezgustat. Totul din cauza atitudinii cu care Pro TV a tratat partida.
Dacă n-ai fi văzut meciul încă de la început, dacă ai fi întârziat la startul partidei și dacă ai fi deschis televizorul, să zicem, în minutul 15, n-ai fi știut nici ce minut e, nici cât e scorul, nici măcar cine joacă. În goana după audiență, Pro TV a ales să lase grafica de meci pentru Euro 2024. Pentru Euro 2020, au preferat să o țină ascunsă, ca să ne țină și pe noi în fața televizorului, de parcă nu avem cu toții acces la internet și nu putem verifica rapid un scor, dacă chiar nu vrem să ne uităm.
Puțină grafică a fost, totuși. După goluri, am avut parte de grafică în limba engleză, unde ni se spunea că Tukey – Italy este 0-3. Pentru românii care nu știu limbi străine nu s-a putut face nimic. Sau poate că Pro TV încearcă să ne facă pe toți să vorbim limba engleză.
Rămâne însă întrebarea de ce nici comentatorii nu spuneau nimic despre minut, despre scor, despre orice. Asta e doar o altă dovadă că vechiul ”Minutul și scorul” a dispărut din fotbalul românesc, împreună cu comentatorii de valoare.
Mironică este cel mai slab comentator din România
N-au investit în grafică, dar nici în comentariul meciului. Cei de la Pro TV au ales tactica ciorbei reîncălzite și ni l-au băgat pe gât din nou pe Mihai Mironică. Acesta este unul dintre cei mai slabi comentatori din România, dacă nu cumva cel mai slab.
Mironică nu e pregătit. E un comentator care își subestimează ascultătorul. Sau poate că nu are niciun fel de respect pentru el. În calitate de comentator, el doar zbiară, chiar și în acele momente în care meciul nu o cere. Este poate o încercare de a-i da o oarecare spectaculozitate comentariului. Din păcate, lui Mironică nu îi merge. Urletele sale devin enervante iar tu, ca ascultător, ajungi să nu mai suporți să îi auzi vocea.
Evident, Mironică ar putea fi un comentator spectaculos, dacă s-ar pregăti ca un adevărat comentator, nu ca un iubitor oarecare al fotbalului. În timpul meciului, acesta încearcă să impresioneze oferind numeroase informații. Problema e că informațiile sale sunt în totalitate neinteresante. Cele mai multe sunt informații pe care suporterii le știu deja. Sunt statistici luate de pe Wikipedia sau citate din articole publicate în săptămâna meciului. Acestea nu conțin nimic nou. Nu conțin nimic interesant, nimic care să te facă să fii atent la cel care vorbește.
Mironică este total netalentat. De asta îl iubește Pro TV
Mironică încearcă cu disperare să îl copieze pe Radu Banciu. Acest lucru se simte foarte puternic. Cei doi au fost colegi de emisiune și au lucrat împreuna destul de mult timp. Însă nu a fost destul pentru ca Mironică să învețe ceva. Îi lipsește talentul lui Banciu. Îi lipsește cultura generală și, cel mai important, îi lipsește comedia.
Banciu este un ”hater”, adică un individ care îi atacă pe toți. O face însă într-un fel care să te amuze, care să nu te facă să vezi în fața ta doar un frustrat. La Mironică, exact asta se vede. Comedia nu există la el, doar ura. El nu înțeapă, el atacă grosolan, oferind impresia că e doar un Gică Contra veșnic nemulțumit.
Acesta este și motivul pentru care toți suporterii echipelor de fotbal din România îl urăsc pe Mironică. Nimeni nu îl suportă. Nici steliștii, nici dinamoviștii, nici rapidiștii, nici oltenii, nici timișorenii, nimeni. Toți îl înjură. Și puteți verifica asta foarte ușor, online. În ultima vreme, Mironică a încercat să se apropie de fecesebiști. A găsit câțiva susținători printre ei, însă și acolo e văzut drept doar un alt individ care încearcă să se pună bine cu Becali. Ar fi fost și ăsta un motiv bun ca Pro TV să îl lase să se odihnească și să încerce alt comentator la Euro 2020.
Cândva, am avut comentatori buni
Voi face o paranteză și vă voi spune că am urmărit meciul Turcia – Italia împreună cu prieteni și prietene. Fetele, evident, s-au implicat mai puțin în meci. Una dintre ele a observat însă la un moment dat calitatea slabă a comentariului oferit de Mihai Mironică.
”Ăsta e mai slab ca ăia care comentau în anii 80,” a zis ea. Am corectat-o. În anii 80 am avut parte de comentatori de top. Cristian Țopescu a fost cel mai bun comentator sportiv pe care l-a avut România. Teoharie Coca-Cozma a comentat finala de la Sevilla cu o singură greșeală: ”suntem finaliști…”.
Ce trebuie însă să luăm în considerare e faptul că acești oameni nu aveau acces la uneltele pe care le au comentatorii de azi. Nu aveau internet. Nu aveau meciuri peste meciuri la TV. Își luau informațiile din ziare, din reviste și cărți, multe dintre ele interzise în România. Iar comentariile lor ofereau valoare meciurilor pe care le însoțeau.
Azi e mult mai ușor să comentezi. E mai ușor, dar comentatorii au devenit mai slabi, talentul lipsindu-le în totalitate.
Nu o să mai urmăresc Euro 2020 pe Pro TV
Cu aceste alegeri, din cauza zgârceniei și lăcomiei, Pro TV ne-a distrus orice șansă de a ne bucura de Euro 2020. Pentru mine, e clar ce trebuie să fac. Vreau să mă uit la Euro 2020, dar vreau să mă și bucur de el. Așa că voi apela la site-urile de streaming.
Este, din păcate, singura soluție. Altfel, putem uita de acest Campionat European.
P.S. Ne-a trecut totuși glonțul pe lângă ureche. Dacă Pro TV și-a bătut atât de tare joc de Euro 2020 acum, imaginați-vă ce ar fi făcut dacă s-ar fi calificat și naționala țării noastre acolo. Gigi Becali ar fi fost chemat să ofere păreri pentru fiecare partidă, am fi auzit zilnic despre sutele de milioane de euro pe care vor fi transferați jucătorii de la FC Fcsb și fiecare știre ar fi început cu comentariile date de Meme pe Facebook. Așa, am scăpat. Avem de-a face doar cu Marica. Fără prosop, dar cu haine pe el.
Recomand să-l dați pe maronică pe mute și să ascultați comentariile în limba engleză pe BBC Radio 5 Live sau TalkSport UK. Meciurile sunt transmise oricum și pe alte canale: RAI 1, TF1 etc.
Din fericire astăzi la meciul Tara galilor – Elvetia a fost si grafica si alti comentatori, de la Eurosport cred.
Doar ca am impresia ca Maronica o sa fie la fiecare meci de la 22:00 .
Nu doar Pro Tv ci toate tembeliziunile de la noi sunt false. Eu sunt pasionat de jocul de sah. Iar Lucian Lipovan a scris pe pagina lui ca Looksport transmite turneul de sah de la Bucuresti. Fara sa specifice ca Joia este zi de pauza. Pur si simplu aveau pe grafica titlul Chess tournament iar la TV erau rezumate din ligile de fotbal Europene. Si uite asa am stat Toata Joia trecuta asteptand sa inceapa transmisia de la turneul de sah. Pentru ca ei nu au zis ca este zi de pauza de abia Vineri. Cam asta se intampla la noi.
De ce întrerup transmisia în direct cu reclame tocmai când se prezintă grafic formațiile la începuturi meciului? Pe prima echipă nu o vezi. Fomiști. Iar ne iau pe nepregătite toate astea. Amatorism. Nu îi interesează de telespectatori. Rușine.
Buna!! Foarte bun comentariu tău. Cu grafica nu a fost problema Protvul fi a UEFA si in Germania și acolo nu a ararat grafica. Cat vorbesc de Mironica el este cel mai slab comentator.Acum m a uit la Olanda Ucraina și comentează comentatorii de la Eurosport. Care comentează Premier league
Buna!! Foarte bun comentariu tău. Cu grafica nu a fost problema Protvul fi a UEFA si in Germania și acolo nu a ararat grafica. Cat vorbesc de Mironica el este cel mai slab comentator.Acum m a uit la Olanda Ucraina și comentează comentatorii de la Eurosport. Care comentează Premier league
Am avut o experiență asemănătoare cu 24h of Le Mans pe Eurosport. Mi se pare aberant să plătesc abonament la cablu și să-mi fie întreruptă experiența de reclame din 15 în 15 minute, timp în care pierd toată acțiunea importantă. După două ore mi-am instalat app-ul oficial, am plătit in jur de 7$ și de banii ăia puteam să-mi aleg camere onboard direct din mașini, comentarii în engleză, franceză, zero reclame. Pentru EURO 2020 există UEFA.tv.
Pentru partea de final, cu milioanele pe care le ia Becali pe superjucatorii lui, il avem pe inegalabilul Radu Naum 🤣
Pro TV nu transmite in direct de la fata locului,Pro TV preia transmisia de la alte televiziuni care sunt autorizate sa transmita de la fata locului si de aceea nu pot interveni asupra graficii cu chestii cum sunt minutul si scorul.Cat despre comentatori,pe astia ii avem,cu astia votam!!!
Puțin probabil. Alții preiau semnalul și își pun grafica lor. Dacă protv nu o pune pe a sa e pentru că îi e lene. Asta în cel mai bun caz. În cel mai rău caz e pentru a te forța pe tine, privitorul. să stai alături de ei.
Sa nu mai vorbim de analizele analfabete ale marelui jucator de poker, Victor Piturca.
Da chiar. Ce parere aveti despre Victor Piturca? Mai aveti incredere in el? E prietenul lui Maronica.
BBC sau ESPN acolo am văzut toate meciurile de la Euro. Pe pro mai bine îți dai doua palme și te holbezi la frunze 2 ore decât sa urmărești un meci.