INTERVIU CU TITUS TARĂU
Articol realizat de Clement Peter și publicat pe site-ul său, Freejournalist.eu, în data de 7 august 2015.
De obicei, aceasta rubrica nu necesita o prezentare a invitatului, pentru ca in marea majoritate a cazurilor e vorba de oameni cunoscuti, personalitati imense ale sportului romanesc si atunci intram direct in subiect.
De aceasta data va trebui sa facem o mica introducere despre un Om, un baschetbalist pe nedrept uitat, declarat in anii ‘70, de doua ori cel mai bun din Romania. Au fost anii cand baschetul de la noi a inregistrat cele mai mari succese, acestea fiind continuate si-n prima parte a deceniului 8, iar eroul nostru este Titus Tarau, pivot la Steaua si la Nationala, inclus obligatoriu, de orice statistica, de orice ancheta, in primul “5” romanesc din toate timpurile!
Domnule Tarau, ce sentimente va incearca azi, cand sunt evidentiate false performante, false valori, iar cei care cu adevarat au adus glorie, sunt uitati?
Multumesc in primul rand ca v-ati gandit si la mine! E trist sa vad ca azi nu se mai vorbeste de noi, cei care aduceam echipe mari la Bucuresti, cele mai bune de pe continent, ne duelam de la egal la egal cu ele si le mai si bateam! Azi nici nu visam la un Turneu final de Campionat European, dar in ’57 si apoi in ’67 am ocupat locul 5 in Europa, cu Nationala, iar cu Steaua, in anii ‘70 am invins nume mari ale continentului.
Cand si unde ati inceput baschetul?
Am inceput tarziu baschetul, la 15 ani, a fost un inconvenient, un handicap. Eu sunt nascut la 2 martie 1946 in comuna Săcădat , la 12 km de Oradea si ca elev la Liceul Gojdu, jucam in echipa scolii, fiind remarcat pentru inaltime si forta cu care patrundeam spre cos. Cei de la Dinamo Oradea m-au legitimat si asa am ajuns si la lotul national de juniori unde am avut-o antrenoare pe profesoara Stela Rusu. Fiind permanent in cantonamente a trebuit sa ma mut si cu scoala si asa m-am facut bucurestean, am continuat studiile la Liceul Sf. Sava si am jucat pentru Olimpia MI, nu era a ministerului de interne ci a ministerului invatamantului, echipa ce evolua in B si care avea ca antrenor pe Alexandru (Puiu) Popescu, tatal baschetului romanesc, omul care merita emisiuni tv in editii speciale!
Lansarea spre marea performanta cum s-a produs?
Dupa terminarea liceului am dat si am intrat la Agronomie unde n-am stat mult pentru ca m-am transferat la ICEF si ca student si ca baschetbalist. Stateam la camin, mergeam la cursuri si seara la antrenament. Am promovat in A si primul meci pe care l-am jucat, cu Steagul Rosu Brasov a fost un meci castigat. La ICEF, care mai tarziu a devenit IEFS, am fost coleg cu Radu Diaconescu si cu Misu Nedef care era si antrenor. Din acea perioada dateaza si selectia mea la lotul reprezentativ de seniori, unde pana la finalul carierei am adunat 232 de selecti, puncte nu mai stiu, sunt mii!
Ati facut parte din echipa care a realizat la Helsinki cea mai buna performanta a baschetului romanesc la nivel de reprezentativa…cum a fost?
Intradevar, in 1967 la Campionatul European de la Helsinki ne-am clasat pe locul 5 si am fost foarte aproape sa jucam semifinalele. Am batut atunci Iugoslavia, toata sala a fost cu noi. A fost cel mai bun turneu al nostru, dar si din punct de vedere organizatoric a fost perfect, sponsor era Coca-Cola si am baut de ne-a venit rau, multi au luat sacose intregi si acasa (rade)!
Dupa Campionatul European v-ati transferat la Steaua…
Acel turneu m-a propulsat in atentia cluburilor mari din Bucuresti. Ocupasem in 1968 cu ICEF locul 3 in Cupa si 4 in campionat, eram deja in primul 5 al Nationalei. Se vorbise si cu Dinamo si cu Steaua, dar Misu Nedef care jucase o viata la Steaua si pe care-l avusesem coiechipier si antrenor la ICEF, tinea neaparat sa ajung la echipa militara. Generalul Chiriac de la MI insista si el, chiar eram urmarit, el dorea sa vin la Dinamo. Ca sa nu ajung acolo m-am ascuns in camin pana s-a facut legitimarea in Ghencea.
Ca sa joci la una din aceste echipe se cerea origine “sanatoasa” si dosar”sanatos”, aparent eu le aveam, eram dintr-o familie de tarani, tata muncitor cfr, mama colectivista, dar daca ar fi stiut ei din cine provenea aceasta familie…hei, hei!
Bunicul meu Tarau Iosif fusese deputat taranist de Bihor in Parlamentul Romaniei in 3 legislaturi, intre 1920 si 1932. Poate ca se aflase acest lucru, cert e ca n-am avut probleme cu autoritatile pentru asta…ci pentru un alt fapt petrecut la doar un an dupa ce am sosit in Ghencea!
Despre ce este vorba?
M-am transferat la Steaua impreuna cu Ekkehardt Jekeli, etnic german, om de nationala, pivot extraordinar. Stateam in camera cu el la CCA, pe atunci se si locuia acolo, eram la etajul 4, unde avea camera si faimosul Stefan Covaci.
Sezonul ’68-’69 a fost fantastic pe plan european, am eliminat Hapoel Tel Aviv dupa 2 victorii, cea de la Floreasca la 31 de puncte. A urmat la rand Fides Partenope Napoli. Am venit cu tramvaiul 5 la meci si cand m-am apropiat de sala nu mi-a venit sa cred, militia calare trebuia sa faca ordine, era atat de multa lume la Sala Floreasca cum nu mai vazisem vreodata si nici n-am mai vazut de atunci. Ne iubea lumea, aveam baschet valoros si serios. Am batut la 17 puncte si a fost delir, echipa italiana avea 3 mari vedete, americanii Williams si Franklin, la care se adauga Bufalinni. I-am anihilat! La retur ne-a coplesit atmosfera dementa dintr-o sala de 18 mii de locuri si am pierdut calificarea.
Toamna-iarna o luam de la capat si urma sa jucam in primul tur al Cupei Cupelor cu MTV Giessen.
Povestiti totusi ce probleme ati avut cu autoritatile…
Stai domnule, ca-ti spun imediat! ( n.r. fraza sablon cand deviaza de la subiect!).
Deci ne deplasam in Germania pentru meciul cu Giessen. Stateam in camera cu Jekeli, mare jucator, pacat ca nu se mai spune nimic nici de el, era inrudit cu Werner von Braun cel care realizase rachetele V1 si V2 si mai tarziu Apollo. Eu stiam ca vrea sa ramana in Germania si a ramas pe 6 decembrie 1969. Am fost anchetat si am ratat urmatoarea deplasare din Polonia. Jekeli a fost dat dezertor si condamnat la 5 ani. Putin ii pasa lui, a jucat pentru Giessen si a prins cea mai buna perioada din istoria echipei, cand aceasta a iesit campioana, s-a transferat apoi la Munchen, unde a facut deasemenea istorie. Pe mine continuau sa ma sicaneze, au incercat chiar sa ma racoleze, mai incercasera odata cand aveam 19 ani, dar n-am cedat. Cel care o facuse si atunci si cand a plecat Jekeli, a fost acelasi Gheorghe Diaconescu, procurorul-sef adjunct al Romaniei. Oricum, daca ar fi stiut originile era cam de rau! N-au gasit in mine “elemental bun” si s-au lasat pagubasi.
La Giessen, Jekeli a fost coiechipier cu o legenda a baschetului german, Holger Geschwindner, cel care mai tarziu, ca antrenor, l-a descoperit pe celebrul Dirk Nowitzki.
In acei ani, Steaua aducea la Bucuresti echipe mari, pe ce prime jucati?
Am amintit deja cateva mari echipe, Hapoel, Fides Partenope, Giessen, dar am facut jocuri mari si cu Panathinaikos in Cupa Campionilor cand ne-au scos la un cos.
Dupa meciul cu Fides, am avut prima 500 de lei, i-am cerut generalului Coman sa ne-o aduca inaintea meciului, ca sa-i dam arbitrului sa ne arbitreze corect!
Am jucat meciuri tari si in Cupa Cupelor, mai intai cu Galatassary pe care am eliminat-o si cu Spartak Leningrad. Apoi am scos pe Macabi Ramat Gan dupa o dubla extraordinara, cu un retur incendiar la Floreasca. Jugoplastika Split si Juventud Badalona au fost iar nume grele, ca si Forst Birra Cantu sau Villeurbanne.
Luam si batai crunte ca acel 86-124 cu Barcelona, dar tot cu ei reuseam o victorie la Bucuresti, e drept o victorie mica 101-100, dar victorie!
Cateva cuvinte despre oamenii care au marcat baschetul romanesc!
Eu stiu doar unul, e Alexandru Popescu, Nea Puiu antrenorul meu la Olimpia si pe urma 10 ani la lotul reprezentativ
Daca e sa fac un clasament al tehnicienilor de la noi, pe el il pun pe primul loc, 2 si 3 pauza, dupa care mai vorbim. A fost urias, o somitate, era invitat la toate congresele FIBA sa tina prelegeri. In 1976 s-a stabilit in Canada unde a fost professor universitar pana in 1996, la Universitatea din Montreal. A murit in 2008, la 91 de ani. Ma doare sufletul ca nu mai vorbeste nimeni, nimic de el. Nici poza la Federatie n-are!
Care este cinci-ul ideal all time, in viziunea lui Titus Tarau?
Acum cativa ani, jurnalistul Bogdan Stanculescu, impreuna cu colegul si prietenul meu de la Nationala, Radu Diaconescu conveneau asupra urmatorilor: Folbert, Cernat, Tarau, Diaconescu si Ermurache. Eu l-as fi adaugat si pe Branisteanu conducator de joc si pe Horia Demian, oamenii mei! Echipa lor de rezerva arata cam asa: Albu, Nedef, Novac, Oczelak si Alin Savu. Sunt omisi multi oameni valorosi, sunt clasamente subiective si ele nu sunt o oglinda fidela, ar trebui facute clasamente pe generatii.
N-ai cum sa omiti nume ca Matei Ruhring de la Universitatea Cluj, Dan Niculescu de la Dinamo sau mai actualii Ghita Muresan, Burlacu sau Virgil Stanescu.
E bine totusi ca sunt si eu acolo! Azi sunt la pensie, am muncit mult, ma dor toate oasele, dar sunt unul pe care sportul l-a facut om!
Interviu realizat de Clement Peter – freejournalist.eu
Foto: Clement Peter
Clement Peter a fost cel mai mare suporter stelist din toate timpurile. Un om de presă adevărat, fotojurnalist care a surprins în fotografiile sale cei mai importanți ani din istoria Stelei, Clement a iubit clubul nostru cu o pasiune care nu poate fi egalată. A fost mereu alături de Steaua și mereu a încercat să o apere de cei care au vrut să îi facă rău. Din păcate, s-a stins din viață în 2020. A lăsat în urma sa numeroase poze și articole, comori adevărate pentru toți cei care iubesc Steaua București. Pentru a nu pierde aceste comori, am decis să le descărcăm de pe fostul site al lui Clement, freejournalist.eu, care astăzi, din păcate, nu mai e activ, și să le republicăm.
Pentru toată munca depusă în slujba Stelei, Clement Peter merită un loc alături de marile legende ale clubului nostru.
