Steaua București – Metalul Buzău, 5-0 (4-0)
Steaua București este campioana Seriei 4 a Ligii 3, în sezonul 2020-2021. Echipa noastră a încheiat sezonul exact așa cum l-a început, în forță și cu mult spectacol. Metalul Buzău nu a avut nicio șansă.
Steaua București: 12. Raul Bălbărău – 18. George Călinţaru, 55. Walace, 4. Dean Beţa, 14. Robert Neacșu – 30. Liviu Băjenaru, 8. Valentin Bărbulescu- 90. Alexandru Zaharia, 9. Emilian Pacionel, 11. Dragoș Huiban – 77. Remus Chipirliu.
Rezerve: 1. Ștefan Mușat – 89. Ovidiu Morariu, 5. Sergiu Bactăr, 16. Antonio Vlad, 7. Florin Răsdan, 47. Dragoș Nicolae, 17. Philippe Nsiah, 10. Rareș Enceanu, 6. Mădălin Mihăescu.
Antrenor: Daniel Oprița
Daniel Oprița ar fi putut trimite pe teren un prim 11 format din tineri și rezerve neutilizate. A preferat însă să termine aceste sezon neînvins și să le ofere fanilor spectacol. Asta s-a și întâmplat.
Golgeterul Chipirliu a deschis rapid scorul, în minutul 20, și le-a arătat celor de la Metalul Buzău că rezultatul de egalitate obținut în tur a fost doar un accident.
Și cum regula în acest sezon a fost că primul gol este cel mai greu, Steaua București s-a descătușat după golul marcat de atacantul gălățean. Huiban a dus scorul la 2-0 în minutul 27, iar Chipirliu a realizat dubla în minutul 32.
Atacantul stelist este în foarte mare formă. Al doilea său gol din această partidă a venit după o fază care i-a aparținut în totalitate. Chipirliu a preluat mingea la mijlocul terenului, a înaintate cu ea printre fotbaliștii de la Metalul Buzău, a intrat în careu și a marcat cu sânge rece.
Din păcate, steliștii nu au mai apucat să îl vadă pe „Tripirliu”. La golul 2, atacantul nostru a suferit o accidentare ușoară, fiind în cele din urmă schimbat de Daniel Oprița. Dacă nu ar fi fost schimbat, cu siguranță ar fi realizat tripla. Să sperăm însă că accidentarea din acest meci nu îi va pune în pericol prezența la meciurile de la baraj.
Chiar dacă Chipirliu nu a mai marcat, golurile steliste nu s-au oprit. În minutul 42, Zaharia a marcat din penalty, ducând scorul la 4-0. Ar fi putut fi 5-0, însă șutul trimis de Pacionel în minutul 46 a zguduit bara.
Cu cele 3 puncte rezolvate, Oprița a făcut mai multe schimbări încă de la începutul reprizei secunde. Chiar și așa, Steaua București a continuat să domine și să facă spectacol.
Golul a venit și el. În minutul 82, Nsiah i-a centrat perfect lui Enceanu, de pe dreapta, iar decarul stelist a marcat fără probleme. Meciul Steaua București – Metalul Buzău s-a terminat cu scorul de 5-0 pentru militari.
Felicitări, Daniel Oprița! Felicitări, băieți!
Deși sezonul 2020-2021 a început cu multe dificultăți, Steaua București s-a adaptat și a făcut față tuturor provocărilor, transformând acest sezon într-unul perfect.
Echipa noastră nu a pierdut niciun meci din cele 18 jucate. A obținut 3 egaluri și 15 victorii, marcând 48 de goluri și încasând doar 8.
Principalul merit pentru acest parcurs foarte bun îi aparține antrenorului. Daniel Oprița a fost rece, cerebral, calculat. A renunțat la jucătorii pe care nu i-a simțit capabili să ofere ce își dorește el, a adus în locul lor jucători cel puțin la fel de buni. A gestionat foarte bine perioada dificilă provocată de pandemia de coronavirus și și-a pregătit echipa cum nu se poate mai bine.
Sub comanda lui, jucătorii steliști au făcut spectacol și au terminat acest sezon pe primul loc. Acum mai rămâne doar barajul de promovare în Liga 2.
Pe 8 și 15 mai, Steaua București va juca în prima fază a barajului, împotriva celor de la Mostiștea Ulmu. Dacă va trece mai departe, va întâlni pe 22 și 29 mai învingătoarea dintre FC Fcsb 2 și CS Afumați.
Felicitări, Daniel Oprița! Felicitări, băieți! Ați făcut un sezon foarte bun. Mai sunt acum doar 4 meciuri. Trebuie să le câștigați! Suntem alături de voi.
Forza Steaua!