Uniunea Europeană, 2005: 6 Ministere ale Apărării au investit în sport

La Steaua Liberă, ne place să distrugem miturile pe care rivalii le inventează despre Steaua București. Unul dintre miturile moderne e că Steaua este singurul club din lume finanțat de un minister al apărării. Această informație e însă o minciună.

Nu sunt multe informații despre banii publici din sportul european. Motivul este unul simplu. Europa este în mare un continent modern, foarte puternic dezvoltat din punct de vedere economic. Drept urmare, cele mai multe cluburi sportive care participă la activități comerciale tind să fie private.

Cluburile private domină sportul din vestul Europei. O fac și pentru că, spre deosebire de sportul din estul Europei, au fost private încă de la înființare. Netrecând prin fenomenul naționalizării, care a avut loc la o scară masivă și într-o formă extrem de brutală în fostele state comuniste, acestea au putut să se folosească de tot ceea ce le-au pus la dispoziție capitalismul și piața liberă. Au apărut, au crescut, și-au dezvoltat baze de fani, au dat naștere unor branduri recunoscute la nivel național, continental sau chiar mondial, iar astăzi sunt unele dintre cele mai profitabile și mai bogate companii din lume.

Deoarce numărul acestor cluburi private, care se bucură de foarte mare succes, este foarte mare, este ușor să crezi că sportul din aceste țări trăiește doar din bani privați. Un exemplu în acest sens este Manchester City, club care, în ultimii 5 ani, a cheltuit mai mult de un miliard de lire sterline pe transferuri. Suma e una imensă și vorbim de un singur club. Adăugați aici și alți granzi, iar contribuțiile care vin din partea statului vor deveni insignifiante.

Dar asta nu înseamnă că banii publici nu sunt prezenți în sport. Sunt prezenți. Nu de ordinul miliardelor de lire sterline, dar sunt prezenți.

Finanțarea publică și privată în sportul din Europa: impactul crizei financiare – Wladimir Andreff

Wladimir Andreff, cercetător și profesor emeritus la Université de Paris 1 Panthéon-Sorbonne, a publicat în 2009 o lucrare intitulată ”Finanțarea publică și privată în sportul din Europa: impactul crizei financiare”. O puteți descărca/citi aici.

Ne-am folosit de această lucrare pentru a distruge mitul cum că Steaua București este singurul club din lume finanțat de un minister al apărării. Lucrarea profesorului Andreff este bazată pe date colectate din cele 27 de țări membre UE, pentru anul 2005, și spune câteva lucruri interesante despre sportul european. Aceasta începe astfel:

”Există un model european pentru finanțarea sportului? Un răspuns la această întrebare a fost dat într-un studiu realizat pentru Consiliul Europei, prin chestionarea a 12 țări Europene pentru anul 1990. S-a descoperit că modelul European pentru finanțarea sportului are la bază 4 piloni: cheltuielile gospodăriei, bugetele stabilite pentru sport de către autoritățile locale, bugetele pentru sport ale guvernului și finanțările private din activități comerciale(media și sponsori). Deși nu reprezintă susținere financiară, o altă resursă importantă e dată de munca voluntară, prestată de voluntairi implicați în sectorul sportiv al economiei.”

Aflăm așadar încă din primul paragraf al lucrării profesorului Andreff că finanțarea din bani publici a sportului european nu e o noutate. Aceasta avea loc și înainte de perioada pe care noi o considerăm prezentul normal și modern (anii 2000, anii 2010, anii 2020), adică o perioadă ruptă de comunism și de celelalte probleme ale secolului trecut. La această perioadă se referă cei care ne spun că ”ministerul apărării trebuie să cumpere tancuri și șosete, nu să dea bani la fotbal”.

Conform profesorului Andreff, structura finanțării sportive din Europa anului 2005 nu s-a schimbat cu nimic față de cea a anului 1990. Asta deși studiul realizat în 2008, pentru anul 2005, este unul mult mai complet, implicând un număr mult mai mare de țări.

O primă concluzie a studiului a fost că participarea la sport în cele 27 țări UE este strâns legată de dezvoltarea economică. A rezultat astfel o clasificare a țărilor în trei grupe distincte.

În prima grupă sunt trecute evident țări puternice, precum Franța, Danemarca, Austria, Germania, Olanda, în care participarea la sport se face la un nivel foarte mare: 1 din 4 cetățeni.

În a doua grupă sunt trecute țările unde participarea la sport a crescut puternic în ultimii 10 ani. Țări precum Bulgaria, Spania, Portugalia, Cipru, Estonia sau Lituania erau angajate în acei ani într-o încearcare de a le prinde din urmă pe țările din prima grupă, în ceea ce privește participarea la sport. Pentru țările fost-comuniste, profesorul Andreff a făcut o paranteză și a menționat că participarea la sport a scăzut dramatic după 1990.

Și ajungem astfel și la România, țară încadrată în ultima grupă, a țărilor cu participare la sport mai mică de 15%. Italia, Slovacia, Malta și Slovenia sunt și ele aici, România ieșind în evidență ca singura țară în care participarea la sport a scăzut în precedenții 10 ani. 

Da, în timp ce Cehia, altă țară care a trecut prin comunism, arăta că și-a revenit, cu o participare la sport de 24,4%, în timp ce țări precum Bulgaria, Estonia sau Lituania recuperau rapid diferența, niciun semn de creștere nu s-a înregistrat în Polonia și România, țara noastră fiind singura în care s-a înregistrat o scădere.

Aceasta este poate explicația pentru nivelul prost la care se regăsește acum sportul românesc.

Trecutul face diferența între est și vest

Conform profesorului Andreff, în medie, modelul european de finanțare a sportului era împărțit în 2005 astfel:

• cheltuieli ale gospodăriei – 49,7%
• bani primiți de la autoritățile locale – 24,3%
• finanțare privată – 14,1%
• finanțare de la guvern – 11,9%

Vorbim însă despre media pentru cele 27 state UE. Profesorul Andreff chiar precizează că există diferențe mari între țări, unele dintre ele având parte de mult mai mulți bani publici investiți în sport. Este vorba, evident, despre fostele țări comuniste. Spre deosebire de țări precum Olanda sau Germania, unde domina privatizarea, în Bulgaria finanțarea din bani publici a sportului reprezenta 78% din total.

Studiul arată că procenul finanțării publice scade pe măsură ce nivelul PIB-ului pe cap de locuitor crește. Dacă o țară e bogată iar cetățenii au bani, cea mai mare parte a banilor din sport vor veni din surse private. Pentru că oamenii vor investi în sport, în ei. Când însă o țară este săracă sau trece printr-o perioadă dificilă pentru economia sa, cetățenii închid portofelele iar banii privați trimiși către sport devin tot mai puțini. În aceste cazuri, statul preia greul.

Banii publici ocupă o parte mai mare din total în țări precum Bulgaria, decât în țări precum Marea Britanie deoarece, în lipsa banilor publici, sportul ar putea dispărea din aceste țări. Este evident și cazul României, unde investițiile private în sport sunt aproape inexistente.

Tabelul de mai sus arată că, în 2005, România investea în sport 2,79 euro pe cap de locuitor. Suma e aproape de două ori mai mare ca cei 1,75 euro pe cap de locuitor investiți de Germania. Dacă ne uităm însă la sumele totale care au venit din partea ministerelor sporturilor din cele două țări, vedem că România a dat 60,3 milioane euro către sport în 2005, în timp ce Germania a investit 144,2 milioane, adică de peste două ori mai mult.

Dacă mergem mai departe, vedem că cele 60,3 milioane au reprezentat 0,39% din bugetul total al guvernului român pentru 2005, în timp ce cele 144,2 milioane ale Germaniei au reprezentat 0,04% din bugetul total al guvernului. Privind procentele, se poate spune că Germania aproape că nu dă bani la sport. Realitatea e însă alta. Statele puternice investesc și ele în sport și investesc chiar sume importante, mult mai mari decât cele investite de statele mai puțin dezvoltate.

Banii publici nu vin doar de la ministerul sportului, ci și de la alte ministere. Chiar și de la ministerul apărării!

O altă informație interesantă publicată în lucrarea profesorului Andreff este faptul că banii publici investiți de cele 27 țari UE nu vin doar de la autoritățile locale și de la ministerele sportului. În unele cazuri, și alte ministere investesc în sport.

Am aflat astfel că 19 din cele 27 de țări au declarat că și alte ministere trimit bani publici către sport. Ce ministere:

• Ministerul Educației – în 9 din cele 27 țări
• Ministerul Apărării – 6 țări
• Ministerul Afacerilor Sociale – 3 țări
• Ministerul de Interne – 3 țări

Din păcate, profesorul Andreff nu a menționat și numele celor 6 țări. Avem însă o listă a posibililor suspecți:

Studii precum cel al profesorului Andreff sunt importante pentru sportul românesc. Sunt importante pentru că arată că prezența banilor publici este o necesitate. Într-o situație ideală, sportul românesc și-ar trage cea mai mare parte a finanțării din surse private. Nu suntem însă într-o situație ideală. Chiar invers.

Sportul românesc este în pericol de dispariție. Nu este o exagerare. E realitatea. Este rezultatul ultimilor 30 de ani de corupție și mizerie, care au transformat sportul românesc într-o afacere din care să facă bani doar anumiți oameni.

Regulamentele sportului românesc acționează împotriva sportului. Mentalitatea cetățenilor e și ea anti-sport, nu neapărat pentru că românilor nu le-ar place mișcarea, ci pentru că din lipsă de informații sau din cauza dezinformării, aceștia nu înțeleg importanța sportului pentru societate.

Sportul poate ajuta la transformarea populației într-una mult mai sănătoasă. Poate fi și un motor economic puternic. Pentru asta, însă, e nevoie ca el să fie restartat. Și poate să fie restartat doar cu susținere din partea statului.

Guvernul maghiar investește în fotbalul din România

Conform Gsp, guvernul maghiar caută să investească într-o a treia echipă de fotbal din România. După ce le-a oferit finanțare echipelor Csikszereda și Sepsi, se pare că guvernul maghiar are de gând să investească într-un nou club de fotbal, care va fi înființat la Tg. Mureș.

Va avea voie această nouă echipă să joace în Liga 1. Cu siguranță. FRF cunoaște studiul profesorului Andreff. Dacă nu, cunoaște importanța banilor publici pentru sport în general și pentru fotbalul românesc în special. Că acești bani vin de la guvernul român sau de la alt guvern, asta contează mai puțin.

Ce înseamnă acest studiu pentru Steaua București

Pentru Steaua, studiul profesorului Andreff nu e neapărat important deoarece arată că și alte ministere ale apărării investesc în sport, în alte state din UE. E mai degrabă important deoarece arată că banul public nu este o ciumă și că privatizarea nu trebuie făcută obligatoriu acum sau cât mai repede.

Și în niciun caz privatizarea nu trebuie făcută pentru că așa dorește altcineva, chiar dacă acel altcineva este FRF.

Studiul profesorului Andreff dovedește că banii publici sunt parte din sportul european, o parte chiar importantă. Mai dovedește și că ei sunt esențiali pentru dezvoltarea sportului și susținerea sa până la un nivel destul de ridicat încât acesta să se poată baza doar pe bani privați. A face orice modificare a formei juridice a clubului doar pentru a fi pe placul FRF este o eroare enormă! Mai ales dat fiind faptul că regulamentele și statutele federației sunt aplicate preferențial.

Luni, 5 aprilie, FRF și FC Fcsb s-au prezentat la Tribunalul București pentru a se judeca într-un dosar prin care echipa lui Becali cere ca federația să modifice o regulă care nu-i convine. Deși regulamentele și statutele FRF spun foarte clar că un club ESTE OBLIGAT să accepte decizia TAS (Statut FRF – Capitol 2, Articol 13, alineat 1, b,c,d, alineat 4, Articol 15, alineat 1, d, e), că nu îi este permis să meargă la un tribunal civil pentru un caz precum acesta și că, dacă o face, va fi exclus, FC Fcsb nu a pățit absolut nimic.

---

Statut FRF – Articol 15 – Oblgiațiile membrilor FRF

1. Membrii afiliați la FRF au următoarele obligații:

e) Să adopte o clauză statutară, conform căreia orice litigiu cu caracter național sau cu caracter internațional, în care esteimplicat acesta sau membrii acestuia și care se referă la statutul, regulamentele directivele și deciziile FIFA, UEFA, FRF sau ale Ligii(-lor), poate fi soluționat, în ultimă instanță, doar de Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS), conform prevederilor din statutul FIFA, respectiv de către un tribunal arbitral independent și imparțial, care va soluționa litigiul în mod irevocabil, fără a se recurge la instanțele judecătorești, excepție făcând cazul în care legislația română interzice în mod expres acest lucru. 

---

Acest precedent ar trebui să fie folosit de clubul Steaua pentru o acțiune asemănătoare. FC Fcsb a dat în judecată FRF pentru o regulă care nici măcar nu o afectează. E vorba despre o regulă care i-ar permite Stelei să joace în Liga 1, lucru pe care FC Fcsb nu îl dorește, echipa lui Becali fiind disperată să paraziteze în continuare imaginea Stelei București.

Steaua, însă, ar putea cere în instanță modificarea regulamentelor FRF pentru a putea juca direct în Liga 1, fără schimbarea formei de organizare. Acest lucru o privește direct. Nu s-ar putea spune așadar că nu există interes. Mai mult, Steaua București s-ar putea folosi de studiul profesorului Andreff ca argument pentru modificarea regulamentelor în favoarea sa. În fața unor judecători, într-un tribunal în care FRF nu deține controlul, clubul nostru ar putea câștiga.

 

Photo credit: MAPN