Amical: Steaua București – Academica Clinceni II, 8-0 (2-0)
Steaua București a jucat astăzi un nou amical. Adversar a fost Academica Clinceni II.
Steaua București: 12. Raul Bălbărău – 18. George Călințaru, 89. Ovidiu Morariu, 5. Sergiu Bactăr, 14. Robert Neacșu – 6. Mădălin Mihăescu, 10. Rareș Enceanu – 99. Vlad Nițu, 7. Florin Răsdan, 47. Dragoș Nicolae – 31. Cezar Mihalache
Rezerve: 22. Horia Iancu – 4. Dean Beța, 55. Walace Alves da Silva, 13. Adrian Ilie, 30. Liviu Băjenaru, 77. Remus Chipirliu, 11. Dragoș Huiban, 9. Emilian Pacionel, 17. Philippe Nsiah, 20. Nicușor Craiu
Prima repriză a început greu pentru Steaua, primul eveniment important fiind ieșirea lui Mădălin Mihăescu, accidentat, și înlocuirea sa cu Nicușor Craiu. Deși a controlat meciul, Steaua a reușit să marcheze de abia pe final de repriză. Însă nu a făcut-o doar o dată, ci de două ori.
Tânărul Dragoș Nicolae a deschis scorul în minutul 45, după o pasă primită în careu de la Enceanu. Scorul reprizei, 2-0, a fost stabilit de Morariu, cu un șut de la 30 de metri, în prelungiri.
Repriza secundă a început mai bine, Răsdan ducând scorul la 3-0, în minutul 55. Același Răsdan a făcut 4-0 în minutul 69, profitând de o gafă a apărării celor de la Academica Clinceni II.
Dragoș Nicolae nu s-a putut lăsa mai prejos și a realizat și el dubla, în minutul 73, când a împins în poartă o minge trimisă de Neacșu de pe stânga. A fost momentul în care cei de la Academica Clinceni II s-au prăbușit.
Răsdan a realizat hat-trick-ul în minutul 75 și nu s-a oprit aici. A mai marcat de încă două ori, în minutele 78 și 84.
Steaua București – Academica Clinceni II, 8-0, iar Oprița se poate felicita din nou, pentru încă un meci bun făcut de echipa sa.