steaua generalului lascăr clement peter

Steaua Generalului Lascăr


Articol realizat de Clement Peter și publicat pe site-ul său, Freejournalist.eu, în data de 7 octombrie 2015. 


Acum mai bine de 68 de ani, pe 7 iunie în Casa Oştirii, actualul Cerc Militar, ministrul Apărării de atunci, general de armată Mihail Lascăr, semna „Ordinul de Înfiinţare al clubului Armatei Române, Asociaţia Sportivă Armata”, ASA Bucureşti, Steaua de mai târziu. Controversele legate de acest act, de perioada tulbure când evenimentele se succedau cu repeziciune, când viaţa socială şi formele democratice de guvernare erau înlocuite peste noapte cu ciuma roşie impusă de Moscova, toate, trebuiesc înţelese în contextul acelor ani, când practic, erai obligat să accepţi sau să …dispari! Inclusiv Armata, sau mai ales ea, pentru că acolo era ordin!

Ideea sportului militar a existat dintotdeauna în rândul armatei, dar mai ales sub domnia şi patronajul Regelui Carol al 2-lea, când erau frecvente întrecerile sportive dintre diversele batalioane şi unităţi militare. Atunci se discuta aprins de înfiinţarea unui club al armatei, dar începerea razboiului a zădărnicit acest lucru. În Rusia ţaristă, încă din 1911, exista un astfel de club militar, TSKA Moscova, care după venirea la putere a comuniştilor în 1917, a trecut ca şi intreaga armata, sub contolul noilor stăpâni, clubul , indiferent în ce perioada istorică a activat, s-a acoperit de glorie, fotbalul, hocheiul sau baschetul fiind discipline care şi azi sunt recunoscute mondial. La modelul TSKA s-au găndit şi ofiţeri ai armate regale romane, care încă din primăvara anului 1946 au făcut planurile de înfiinţare a unui club sportiv al armatei.

Erau ofiţeri care luptaseră alături de armata germană sub comanda mareşalului Antonescu, împotriva bolşevicilor, pentru reîntregirea ţării şi care, unii dintre ei căzuseră prizonieri la rusi. După umilitoarea şi îngrozitoarea detenţie din lagarele morţii ale sovieticilor, după 23 August, cei care au scăpat cu viaţă au fost eliberaţi şi s-au întors în ţară. Între ei era şi generalul Mihail Lascar, care se distinsese în mod deosebit pe frontul de est, fiind primul militar aliat al lui Hitler care a fost decorat cu cea mai înaltă disticţie germană, Crucea de Fier în grad de cavaler, primind şi din partea lui Antonescu, Ordinul „Mihai Viteazul”. În ochii comuniştilor, care încet, încet preluau puterea la Bucuresti, astfel de „tinichele” nu valorau prea mult. Dimpotrivă! Dar cum capacităţile militare remarcabile ale generalului Mihail Lascar erau mai presus de orice ideologie, acesta a fost numit prin decret regal, Ministru de razboi, echivalent cu funcţia de Ministru al Apărării.

În această funcţie, la 7 iunie 1947 semnează un ordin prin care se înfiinţa Asociaţia Sportivă Armata, clubul militarilor români, ASA Bucureşti, cu opt discipline sportive: fotbal, scrimă, călărie, volei, box, tir, atletism şi tenis de câmp. Primul comandant al clubului a fost numit generalul de brigadă Oreste Alexandrescu, fost sportiv de performanşa, care din martie şi până în august 1945 fusese preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Semnatura pusă de generalul Mihail Lascar, Ministru al Apărării, pe actul de naştere al Stelei a dat greutate, chiar dacă personalitatea şi activitatea acestuia au constituit obiect de dispute între partizanii săi şi cei care-l contestau pentru faptul că pactizase cu noua putere. Era militar şi în faţa autorităţilor statului-dictatură trebuia să se conformeze, chiar dacă opiniile lui erau cu totul altele, aşa cum reiese din notele informative ale Securităţii, care în încercarea de inculpare a sa, sublinia urmatoarele aspecte: „ Nu odată şi-a manifestat simpatia faţă de partidele burghezo-mosiereşti. Chiar dacă pe faţă arăta că sustinea partidul comunist, în mod discret continua campania împotriva fruntasilor PCR şi chiar dacă pomenea de prietenia româno-sovietică, sublinia întotdeauna necesitatea legăturilor cu Naţiunile Unite.” Într-o altă notă se afirmă: „ Ignoră superioritatea doctrinei sovietice şi afirmă sus şi tare că Armata nu trebuie să fie a partidului comunist.” Este dovada faptului că impunerea regimului represiv de la est, nu putea să înăbuşe gândirea patrioţilor români, a lui Mihail Lascar, generalul care este autorul moral al înfiinţării clubului Armatei Romane, Steaua Bucureşti.

– Mihail Lascăr s-a născut la 8 noiembrie 1889 la Targu Jiu şi a murit pe 24 iulie 1959 la Bucuresti
– A luptat în al doilea razboi balcanic, în primul Razboi Mondial şi-n cel de-al doilea Razboi Mondial alături de Germania împotriva bolşevismului, participând la Batalia pentru Stalingrad, unde a fost făcut prizonier.
– A fost decorat cu cele mai înalte distincţii germane şi române, Crucea de fier şi Ordinul “ Mihai Viteazul.
– A fost ministrul Aparării Naţionale între anii 1946 – 1947.
– A semnat la 7 iunie 1947 actul de infiinţare al Clubului Sportiv al Armatei, ASA Bucureşti, din 1961 Steaua.
– A fost inlocuit din funcţie de catre comunistul Emil Bodnăraş, cu căteva zile inainte de abdicarea Regelui Mihai.
– Din 1949 a fost comandant al Academiei Militare din Bucuresti
– A fost ultimul ministru al Apărării, înainte ca Romania sa treacă definitiv în era neagră a comunismului odată cu înlăturarea de la tron a Regelui Mihai.

Clement Peter – freejournalist.eu


Clement PeterClement Peter a fost cel mai mare suporter stelist din toate timpurile. Un om de presă adevărat, fotojurnalist care a surprins în fotografiile sale cei mai importanți ani din istoria Stelei, Clement a iubit clubul nostru cu o pasiune care nu poate fi egalată. A fost mereu alături de Steaua și mereu a încercat să o apere de cei care au vrut să îi facă rău. Din păcate, s-a stins din viață în 2020. A lăsat în urma sa numeroase poze și articole, comori adevărate pentru toți cei care iubesc Steaua București. Pentru a nu pierde aceste comori, am decis să le descărcăm de pe fostul site al lui Clement, freejournalist.eu, care astăzi, din păcate, nu mai e activ, și să le republicăm.

Pentru toată munca depusă în slujba Stelei, Clement Peter merită un loc alături de marile legende ale clubului nostru.