Interviu cu Cornel Oțelea – Prima Parte
Interviu realizat de Clement Peter și publicat pe site-ul său, Freejournalist.eu, în data de 2 august 2015.
Nu e deloc simplu sa-l ai invitat la aceasta rubrica pe Cornel Otelea. Omul este foarte activ la cei 74 de ani. Cu Generalul Otelea se discuta obligatoriu pe cel putin 3 paliere importante, activitatea lui ca jucator, antrenor si conducator de club omnisport, dar si de club de fotbal si de aceea cele doua intalniri cu marele campion, fiecare de cate 3 ore, n-au fost suficiente sa aflam tot ce ne-am fi dorit. Acest interviu are doua parti si speram sa fie o infima contributie la desoperirea, de catre cei foarte tineri mai ales, a unei personalitati uriase din sportul romanesc.
In primul rand cum va mai simtiti domnule General, si cum va pastrati forma fizica de invidiat care va face atat de dinamic?
Acum un an si sapte luni am avut o mare cumpana, o interventie chirurgicala complicata din care am iesit cu bine si azi sunt ok. Un lucru bun a fost ca am slabit, aveam 130 de kg si acum am 95, asta e bine si pe urma fac miscare ori de cate ori am ocazia, sunt intradevar foarte activ, trebuie. Acum fac sport individual (rade!), inainte faceam sport de echipa!
Apropos de asta, vorbind serios, ce diferente sunt intre sportul individual si cel de echipa?
La sporturile de echipa esti obligat sa gandesti pentru grup, sa transmiti un mesaj grupului. Oamenii de la sporturile individuale au lumea lor, gandesc pentru ei, au nevoie ei sa primeasca mesaje din afara. Sunt abordari diferite, specificitatea este esentiala ca si in cazul competitiilor feminine si masculine unde clar este o diferentiere.
Ce ne spuneti despre debutul dumneavoastra in sport?
Familia locuia in Calea Dorobanti nr.39, Liceul Caragiale nu era departe si asa se face ca in 1954, am devenit elevul acestei scoli. Aici, profesorul Camil Mortun facea selectie pentru echipa de volei. Cum si era in apropiere, am mers la sectia de volei a Tanarului dinamovist. In 1957 terminam scoala, am fost ultima promotie cu 10 clase, eram deja campion de juniori cu Dinamo la volei si am fost prezentat la echipa mare. Atunci regula era sa faci si un sport complementar si am fost atras de handball si pentru faptul ca la volei eu jucam ridicator, unde trebuie sa ai forta in brate. Handbalul ma pasiona din ce in ce mai mult, neglijam deja cu buna stiinta voleiul si asa se face ca am fost selectionat in Echipa Bucurestiului la handbal, formata din jucatori de la mai multe cluburi si asociatii, antrenata de Eugen Trofin.
Si la Steaua cum ati ajuns?
Trecerea a fost simpla, tradasem voleiul invatat in scoala si la Dinamo si fiind la echipa de handball a Bucurestiului, Steaua m-a legitimat in toamna lui ‘57. Deja ma castigase handbalul. Aveam baza de pregatire in Ilie Pintilie, terenuri cu zgura unde se juca inca handball in 11!
Ce diferente erau intre handbalul in 11 si cel in 7?
Terenurile erau diferite, mai mari oricum, semicercul era la 13 m, de acolo se executau si loviturile de pedeapsa, regula driblingului era si ea diferita, driblingul multiplu, puteai sa faci mai multi pasi dupa ce bateai mingea. Romania a avut succese si aici, fetele au fost campioane mondiale, iar la masculin am luat argintul la Viena in 1959, cand am fost invinsi in finala de echipa Germaniei unite, inca unita! Atunci am fost in lot. Dupa 1959 handbalul in 11 pierde teren, pentru ca cel in 7 era mai spectaculos si mai interesant pentru transmisiile tv. Deja in Elvetia, Germania si Austria se organizau competitii, campionate, lucru care si in Romania a patruns imediat.
La noi, cine a contribuit cel mai mult la aceasta schimbare?
Un rol esential l-a avut profesorul Ioan Kunst, el prin casatorie cu fiica matematicianului Ghermanescu a purtat ambele nume, Ioan Kunst-Ghermanescu. Acesta era rectorul ICEF si a fost mentorul multor sportivi, inclusiv al meu, devenind si eu in acea perioada student, facand si sport de inalta performanta, am fost unul din preferatii marelui profesor. Handbalul in 7 a castigat rapid teren si foarte curand am inceput recoltarea de medalii internationale.
Deja in 1961 Romania devenea campioana mondiala si Otelea era prezent…
Cu antrenorii Oprea Vlase si Nicolae Nedef am inceput competitia mondiala ce se desfasura in Germania federala. In grupe am batut clar Japonia dar am luat bataie de la Cehoslovacia. Pana in finala n-am mai pierdut cu nimeni, am castigat tot, am batut Germania, Danemarca si Norvegia. Tarile nordice au avut tot timpul un handball valoros. In finala ne-am luat revansa si am batut Cehoslovacia cu 9-8, si Romania devenea pentru prima data campioana mondiala. Vedeta noastra atunci a fost Hansi Moser, dar ce echipa aveam… cu Ivanescu, Mircea Costache II, Nodea. Atunci s-a petrecut ceva incredibil, am fost contestati de Franta, de fapt performanta a fost contestata in presa franceza care nu-si explica ca o tara din est putea deveni campioana mondiala la doar un an dupa ce competitia in 7 fusese omologat si la noi. Au propus sa jucam cu ei un meci la Paris, in sala Pierre de Coubertain. I-am zdrobit la 9 goluri diferenta si le-am inchis gura!
Urmeaza o confirmare a valorii la editia din ’64…si de aici consacrarea dumneavoastra, cum a fost?
In ’64, mondialul s-a jucat in Cehoslovacia si am plecat la treaba cu o alta echipa de tehnicieni, se imbolnavise de hepatita Oprea Vlase si i-am avut antrenori pe Ioan Kunst-Ghermanescu si pe Nedef. Am vut un parcurs perfect si in finala am invins Suedia cu 25-22. Deja toata lumea vorbea de noi, confirmasem, iar eu eram dublu campion mondial. Era ceva pentru un tanar de 24 de ani. A fost anul consacrarii mele ca jucator, jucam unde ma punea antrenorul, pivot, extrema stanga sau coordonator.
In 1967, chiar daca am luat doar bronz, eu si colegii mei de la Steaua ne-am revansat un an mai tarziu cand am castigat Cupa Campionilor Europeni, invingand in Germania, la Frankfurt, pe Duckla Praga cu scorul de 13-11.
In campionat defilam, in decada 60-70, n-am fost invinsi niciodata de adversarii nostri traditionali, Dinamo.
Totusi in acea perioada de glorie, ati fost indepartat din lotul national, ce s-a intamplat?
In vederea Campionatului Mondial din 1970, care urma sa se desfasoare in Franta, se preconiza o puternica actiune de intinerire a lotului, veneau Kicsid, Gunesch, Birtalan si alti tineri foarte talentati. In ’68 am fost lasat deoparte, scos din lot. N-am fost de accord si ceream explicatii, asteptam raspunsuri. A trebuit sa accept varianta cu intinerirea si mi-am continuat activitatea la Steaua si cum am mai spus am luat Cupa Campionilor in ‘68.
In 1969 Nationala avea programat un lung turneu de 7 jocuri in Germania si Franta. Conducatorii delegatiei nu erau foarte multumiti de evolutia echipei in acest turneu si intr-o seara sunt sunat de Lucian Grigorescu, secretarul general al Federatiei si anuntat sa vin de urgenta, sa ma alatur echipei. Impreuna cu Iacob am plecat la Kiel si am mai prins sa joc doua meciuri in care am fost cel mai bun de pe teren, ma reintegrasem perfect si eram pus cap de lista pentru Campionatul Mondial.
Cap de lista , capitan al echipei Romaniei care astiga un nou titlu, cu care dumneavoastra ati intrat definitiv in istorie. Cum a fost la Paris in 1970?
La Paris, Romania devenea pentru a 3-a oara campioana mondiala si eu facusem parte din echipa la toate cele 3 succese, intradevar sunt unicul in lume, triplu campion mondial
Intrecerea a fost foarte puternica, in grupe am pierdut la nationala RDG-ului, pentru ca in finala sa-i intalnim din nou si sa castigam cu 13-12. Acest titlu din 1970, a venit cand inca nu implinisem 30 de ani si a fost incununarea carierei mele de handbalist.
Dar 1970 a fost si anul retragerii dumneavoastra… de ce atat de timpuriu?
E o poveste! Imediat dupa Mondialul din Franta, am fost contactat de un impresar german, Herbert H. Mi se ofereau pe luna 5000 de marci vest-germane ca sa fiu jucator-antrenor la o echipa importanta de la nemti. Facusera si contractul, mi l-au dat si urma sa discut la Minister cum ca solicit plecarea in interes profesional. Am facut cerere de plecare legala din tara. Dar inainte de a discuta cu ministrul am mers sa discut cu parintii si mama mi-a spus, “Tu iei hotararea , dar gandestete ca noi ramanem singuri!” Eram in mare dilema si vroiam sa vad ce spun si sefii mei. Bineinteles ca ei faceau orice sa ma determine sa nu plec si au gasit o solutie de compromis, asa cred ca-si spuneau…
Ministrul Apararii, Ion Ionita a pus rezolutia: “Capitanul Cornel Otelea ramane antrenor la Steaua si poate pleca din tara pe perioade scurte, de maxim 3 luni”! Si asa la nici 30 de ani m-am trezit antrenorul lui Gruia si a celor carora le fusesem coiechipier pana in urma cu cateva zile.
Din acel moment incepea o noua etapa din activitatea dumneavoastra, despre care vom discuta la urmatoarea intalnire, cand vom mai vorbi si de fotbal si de cum l-ati adus in club pe Marius Lacatus si de cum si pentru ce v-a sanctionat Ilie Ceausescu si despre multe altele. Sunteti de acord, sper!
Sigur ca da, acum chiar trebuie sa plec, dimineata am fost la un targ de produse traditionale pentru Paste si acum o sa merg cu sotia la Carrefour!
Interviu si foto: – Clement Peter – FREEJOURNALIST.EU
Clement Peter a fost cel mai mare suporter stelist din toate timpurile. Un om de presă adevărat, fotojurnalist care a surprins în fotografiile sale cei mai importanți ani din istoria Stelei, Clement a iubit clubul nostru cu o pasiune care nu poate fi egalată. A fost mereu alături de Steaua și mereu a încercat să o apere de cei care au vrut să îi facă rău. Din păcate, s-a stins din viață în 2020. A lăsat în urma sa numeroase poze și articole, comori adevărate pentru toți cei care iubesc Steaua București. Pentru a nu pierde aceste comori, am decis să le descărcăm de pe fostul site al lui Clement, freejournalist.eu, care astăzi, din păcate, nu mai e activ, și să le republicăm.
Pentru toată munca depusă în slujba Stelei, Clement Peter merită un loc alături de marile legende ale clubului nostru.
